România a preluat Președinția Consiliului UE în domeniul sănătății, încă de săptămâna trecută. Prin urmare, din prima zi a anului viitor, țara noastră va căuta să dezvolte proiecte care să garanteze accesul la sănătate tuturor pacienților europeni.

 

Articol ublicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 433, ediția print

„Începând cu 1 ianuarie  2019 vom avea responsabilitatea coordonării uneia dintre cele mai importante instituții, Consiliul Uniunii Europene (EPSCO). Pe domeniul Sănătății suntem pregătiți să acționăm onest și neutru pentru dezvoltarea și consolidarea proiectului european”, a spus Sorina Pintea, ministrul Sănătății. Președinția României pe domeniul Sănătății va continua eforturile pentru a avansa pe agenda UE asupra temelor cu impact și beneficii pentru pacienți. Mai exact, scopul urmărit de țara noastră pe timpul mandatului este garanția accesului la sănătate pentru toți cetățenii europeni. Programul Președinției române în domeniul sănătății cuprinde cinci teme prioritare care se referă la rezistența antimicrobiană, vaccinarea, accesul egal la medicamente al pacienților din UE, mobilitatea pacienților și sănătatea digitală (e-Health). De altfel, România va organiza la București și o conferință ministerială pe tema rezistenței microbiene, în urma căreia, pe baza rezultatelor și concluziilor, va elabora un Proiect de Concluzii care se va negocia ulterior cu cele 28 de state membre UE. Țara noastră va facilita și schimbul de informații și bune practici privind programele de vaccinare în Europa, identificarea de soluții pentru creșterea ratelor de vaccinare și o mai bună aprovizionare cu vaccinuri în cadrul unui atelier de lucru care va fi organizat la Cluj Napoca. Accesul pacienților la medicamente și terapii inovatoare, accesibile ca preț, va fi dezbătut în cadrul Reuniunii informale a miniștrilor Sănătății, programată în luna aprilie la București. Tot atunci va fi discutată și tema privind tratarea afecțiunilor date de infectarea cu virus hepatic C. De asemenea, Președinția română va organiza, tot la București, și Săptămâna digitală (e-Health week), unde vor avea loc evenimente dedicate informatizării sănătății. Sorina Pintea, ministrul Să­nă­tății, a preluat mandatul președinției rotative a Consiliului UE de la omologul austriac Beate Hartinger-Klein.