Primarul comunei Dobroești, Valentin Laurențiu Condu, anunță că lucrările de investiții propuse pentru anul în curs sunt în plină desfășurare în localitate. Spre exemplu, pe Str. Aleea Grădinii se lucrează pe 720 m, iar demersurile pentru această investiție au fost realizate anterior lunii septembrie 2019.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 495

Termenul de finalizare va fi prelungit, constantându-se necesitatea înlocuirii conductei de apă pe o lungime de circa 200 m (deși s-a solicitat Apă Canal Ilfov, din 2014, să intervină în această zonă). ”Am constatat că, la această lucrare nu a fost tratată corespunzător soluția apelor pluviale, care într-una din intrări risca să ajungă în curtea unui vecin. Am identificat o rezolvare și urmează a fi aplicată!”, a explicat primarul. Pe Str. Nucului, în lungime de 400 m, nici aici nu a fost prevăzută soluția pentru ape pluviale, deși ea exista (conducta realizată în 2014, foarte utilă astăzi), iar pe Str. Caisului, pe o lungime de 120 m se înlocuiește o conductă de refulare ape menajere. ”Am solicitat ACI încă din septembrie redimensionarea (mărire diametru refulare conductă și debite pompe) stației de pompare din Str. Caisului, ca urmare a supraîncărcării. Rezultat al faptului că nu a mai fost executată rețeaua de canalizare gravitațională pe Str Gării, iar toate străzile au fost redirecționate spre Caisului. Astfel, am ajuns să trimitem apa din deal în vale, ca mai apoi să o urcăm, pe bani, la deal! Dovadă a capacității administrative interimare! Să sperăm că, pentru o perioadă, până se va construi totuși rețeaua și pe Str. Gării, nu vom mai avea refulări, ca cele de anul trecut!”, a mai explicat Valentin Laurențiu Condu.

P.S. Pe 7 aprilie 2020, rețeaua de canalizare de pe Str. Caisului a refulat! Motivul, în opinia edilului, este – ”nesimțirea umană!” ”Da, știu, voi fi criticat pentru abordare, dar cum altfel să cataloghez comportamentul celor care aruncă în canalizare resturi de la construcții, ambalaje, scutece, șervețele umede etc.? Ieri, o toartă de la o găleată de vopsea, câteva scutece și alte asemenea au generat situația neplăcută menționată. Ține de noi cum păstrăm curățenia și tot ceea ce ne înconjoară!”, a concluzionat edilul.