Fără doar și poate, Ștefăneștii de Jos au reușit să depășească cu brio îndelungata perioadă de stagnare în care nu s-a realizat mai nimic din punct de vedere edilitar. Anul 2016, însă, a însemnat un moment de cotitură pentru administrația publică a comunei, odată cu alegerea în funcția de primar a lui Ionel Robert Ștefan. O confirmă faptele acestuia, dar și schimbarea în bine a gradului de civilizație urbanistică din această așezare ilfoveană.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 444

De aceea, un bilanț al primilor doi ani și jumătate de mandat al pDe aceea, un bilanț al primilor doi ani și jumătate de mandat al primarului Robert Ștefan ni se pare binevenit pentru cetățenii din Ștefănești care, poate, din diferite motive, nu sunt la curent cu multe dintre proiectele care au fost finalizate sau sunt în curs de realizare în comună.

Bineînțeles, nu trebuie să uităm și meritele pe care le-au avut cei care au sprijinit aceste proiecte, și anume viceprimarul Mircea Gheorghiță, „mâna dreaptă” a edilului și consilierii locali.

Din spusele sale, primarul este gata să-și dea silința pentru bunul mers al treburilor localității, pentru a crește condițiile de civilizație și bunăstare ale concetățenilor săi. Implicarea sa este totală și își dorește ca să-și îndeplinească toate promisiunile pe care le-a făcut locuitorilor din Ștefănești, în ciuda nenumăratelor greutăți cu care se confruntă, generate de birocrația stufoasă, lipsa proiectelor în lucru sau reaua credință a executanților unor lucrări.

Primii pași în modernizarea comunei

Așadar, odată ajuns la conducerea comunei, noul primar a început cu câteva investiții de mai mică anvergură, dar importante din punct de vedere al siguranței cetățenilor.

„Primul lucru pe care l-am făcut atunci când am fost învestit în funcție a fost înlocuirea refugiilor din stațiile de maxi-taxi, în număr de zece, care arătau deplorabil, cu geamuri sparte și niște fiare aruncate, la întâmplare, pe marginea șoselei. Totodată, am identificat noi amplasamente pentru acestea. Iar din punct de vedere al raportului calitate/preț, au fost foarte rentabile! Apoi, pentru că de-a lungul podului de peste râul Pasărea nu existau balustrade corespunzătoare, le-am înlocuit cu altele, mult mai sigure și cu un design mult mai plăcut”, ne-a povestit primarul.

Totodată, ne-a mai spus el, în aceeași zonă se afla și parcul central din Ștefănești, care ajunsese într-o stare avansată de degradare. „Ceea ce se afla acolo nu putea fi numit parc. Totul fusese lăsat de izbeliște! De aceea, am hotărât reabilitarea sa în întregime. În același timp am reabilitat și monumentul dedicat eroilor din Ștefănești, aflat la intrarea în parc”, a adăugat el.

Infrastructura școlară, o prioritate

O altă investiție, mult mai importantă, a constituit-o reabilitarea grădiniței din Crețuleasca, de pe strada Dudului, care a constat în placarea cu rigips a pereților și tavanului, reabilitarea termică cu plăci de polistiren a exteriorului clădirii, înlocuirea vechiului acoperiș de tablă cu unul din țiglă metalică, refacerea aleilor din curte prin montarea de pavele și, de asemenea, modernizarea parcului și a locului de joacă pentru copii din vecinătatea grădiniței.

În privința acestui capitol, cel al infrastructurii școlare, primarul Robert Ștefan ne-a precizat că acest domeniu reprezintă pentru el o prioritate. În acest context, el a amintit și de proiectul care a vizat înlocuirea acoperișului „școlii ­mici”, care fusese smuls de o furtună, precum și reabilitarea și consolidarea gardului acestei unități de învățământ, în pericol să se prăbușească.

Dar cel mai important proiect, ale cărui lucrări de construcție au demarat în toamna anului trecut, este grădinița cu orar prelungit, de pe strada Făgăraș. În prezent, lucrările avansează în ritm susținut și sunt premise serioase ca obiectivul să fie finalizat până la sfârșitul acestui an.

Grădinița va avea trei săli de curs, fiecare cu propriul său dormitor, și o sală multifuncțională. Întreaga suprafață construită va avea 484 mp, suprafața desfășurată – 892 mp, iar finanțarea este asigurată ­printr-o asociere cu Consiliul Județean Ilfov. Mai mult, primarul ne-a mai informat că există proiecte pentru construirea a încă două grădinițe noi, în satul Boltaș și în Ștefăneștii de Sus.

Grijă pentru viitorul comunei – copiii

În aceeași ordine de idei, primarul ne-a mai amintit și de faptul că administrația locală manifestă o atenție deosebită față de copiii din comună. Astfel, pentru prima oară în istoria localității, în anul 2017 a fost organizată, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, 1 Iunie, o sărbătoare ca-n povești. În acea zi, primarul Robert Ștefan a dat startul celei mai năzdrăvane și distractive petreceri de 1 Iunie. ­Copiii din Ștefănești au putut participa la concursuri, spectacole de teatru, experimente misterioase și multă magie, dar au și primit multe cadouri de la sponsorii evenimentului.

De asemenea, cu ocazia noului an școlar 2018-2019, toți copiii din clasele I-VIII ale școlilor din comună (peste 760) au primit ghiozdane echipate cu toate rechizitele necesare desfășurării procesului de învățământ.

Mai mult, edilii au decis reactivarea activității sportive pentru copii, la nivel comunal, în cadrul mai multor secții de fotbal, pe categorii de vârstă, la care activează deja peste 100 de copii, exclusiv din comuna Ștefănești.

„Sunt copii care vin la stadion și nu au cu ce se încălța! De multe ori facem eforturi, ca persoane particulare și am demarat un parteneriat cu Decathlon, pentru a le putea asigura un minimum de echipament”, ne-a spus primarul.

Înființarea gospodăriei comunale, o inițiativă benefică

Un demers inițiat de primar, pe care acesta îl consideră foarte bun, având în vedere rezultatele, a fost înființarea unei gospodării comunale, în anul 2017.

„Gospodăria ne este foarte folositoare, deoarece nu mai suntem obligați să contractăm servicii din afară, care sunt mult mai costisitoare. Această structură ne ajută să ne gospodărim singuri, să întreținem și să reparăm domeniul public, să întreținem spațiile verzi, să efectuăm deszăpezirea în comună și ecologizarea, la prețuri mai mici, fără să mai punem la socoteală faptul că astfel am creat peste 25 locuri de muncă pentru oamenii din comună. Mai mult, oferim servicii contra cost subvenționate de primărie, deci mai ieftine, și cetățenilor, cum ar fi vidanjarea, astfel că gospodăria se poate autofinanța în mare măsură”, ne-a precizat primarul.

Toate imobilele din Ștefănești vor primi acte de proprietate

În foarte multe loca­lități ilfovene sunt semnalate mari probleme în privința actelor de proprietate ale imobilelor, adică terenuri și case. Ștefăneștiul nu face excepție de la această situație, sute, dacă nu mii de imobile având o situație incertă în acest sens. Primarul Robert Ștefan le-a promis concetățenilor săi că va rezolva această problemă, iar lucrările de cadastrare au început deja.

„O mare problemă cu care m-am confruntat este aceea a numeroaselor construcții ilegale de pe raza localității, majoritatea aflate pe fostul islaz comunal, fără acte de proprietate. Vorbim despre sute de case! Despre proprietăți care se întind pe sute de hectare de teren. Este una dintre promisiunile mele electorale și o chestiune de onoare faptul că voi face tot posibilul să punem în legalitate aceste proprietăți. Am căutat să găsim o cale legală, astfel că Primăria și Consiliul local au accesat Programul Național de Cadastru și Carte Funciară. Prin urmare, am scos la licitație serviciul de cadastrare sistematică, prin care se vor măsura, gratuit pentru cetățeni, toate imobilele, atât din extravilan cât și intravilan. În urma cadastrării sistematice, cetățenii vor primi extrasul de carte funciară gratuit, care va deveni astfel actul de proprietate al imobilului respectiv, iar totul se va lămuri din punct de vedere al legalității. Deja au fost închise două sectoare cadastrale cu aproximativ 600 de imobile și urmează să deschidem lucrările pe alte două sectoare”, ne-a explicat Robert Ștefan.

Iluminatul public a fost modernizat în bună parte

Primăria s-a mai implicat și în problema iluminatului public din comună, care, ca să-l parafrazăm pe Nenea Iancu, „era sublim, dar lipsea aproape cu desăvârșire”. Iată ce ne-a povestit edilul comunei: „Când am preluat mandatul de primar, am găsit o comună scufundată în beznă! Din toate punctele de vedere. Iluminatul public «beneficia» de niște lămpi antice, cred că erau moștenite din timpul războiului mondial, care atârnau de ­stâlpi arse, ca după o furtună. Am hotărât reabilitarea sistemului de iluminat public și am montat lămpi cu becuri LED în trei sate, Boltaș, Ștefăneștii de Sus și Crețuleasca, 550 de astfel de lămpi, în total. Proiectul va continua în Ștefăneștii de Jos și Vulpe, astfel încât întreaga comună să beneficieze de acest tip de iluminat modern, care are garanție 5 ani și consumă cu 40-50% mai puțină energie electrică.”

Reabilitarea canalizării pentru ape pluviale a eliminat inundațiile

O altă mare problemă cu care s-au confruntat noii edili ai comunei a fost cea privitoare la rețeaua de canalizare pentru ape pluviale și cea menajeră. „Am găsit o comună acoperită de ape, de fiecare dată când ploua. Canalizarea pentru ape pluviale, deși exista în realitate, era total ineficientă din cauza viciilor de construcție. Astfel că Ștefăneștiul se transforma într-o adevărată Veneție, iar străzile în canale, întocmai ca în vestitul oraș italian. Oamenii se resemnaseră deja și se descurcau cum puteau, înainte de învestirea noastră. De aceea, s-a hotărât și refacerea și întregii rețele de canalizare pluvială și modernizarea acesteia”, își amintește primarul.

Constructorul care a preluat această sarcină a constatat un adevărat dezastru, mai ales în zonele REWE și Sighișoarei: racorduri ilegale, conducte sparte, obturate sau în contrapantă și cu denivelări, îmbinări de conducte ovalizate etc.

„A fost nevoie să dezgropăm întreaga rețea și să remediem toate aceste neajunsuri. În aceste condiții, s-a dovedit necesară construirea unei stații de pompare care să preia apele meteorice și să le deverseze într-un canal aflat în proprietatea ANIF (Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – n.r.). Acest canal a fost decolmatat în cadrul proiectului, pentru a asigura deversarea și scurgerea în cele mai bune condiții a apelor pluviale. Totodată, am extins și rețeaua de canalizare pentru ape menajere și am remediat defectele de execuție a acesteia și s-au făcut extinderi și racorduri până la limita proprietăților pe str. și intr. Sighișoara, separat Sighișoara I, II și III, pe str. Câmpina, Castanului, Dudului, Măceșului și Paltinului. Am făcut totul ca la carte și rezultatele se văd”, ne-a precizat edilul.

Un amplu program de asfaltare a străzilor comunale

Un alt proiect de anvergură are în vedere modernizarea străzilor din comună și reabilitarea celor degradate, astfel încât, în doi-trei ani toate drumurile din localitate să fie asfaltate. De mare ajutor pentru primărie, în acest caz, va fi cadastrarea sistematică a localității, deoarece foarte multe străzi nu au cadastru efectuat și nu se pot executa lucrări pe acestea, conform legii.

„În 2018, am asfaltat un număr de 4 străzi, care însumează o lungime de circa 1,5 kilometri: Măceșului, Stânjeneilor, Dudului și Paltinului. De asemenea, la solicitarea cetățenilor, au fost montate limitatoare de viteză în zonele cu pericol de accidente.

Se află în stadiu de proiectare și alte 12 străzi: Sighișoara 1,2 și 3, intr. Sighișoara, Câmpina, Govora, Spicului, Tuberozelor, Stadionului, Reșița, intr. Rozelor și Dudului, către Decathlon. Acestea vor intra în programul de asfaltare din anul 2019. Totodată, au fost reparate și pietruite peste 40 de străzi din comună, urmând ca, în viitor, să intre și ele în programul de asfaltare”, ne-a explicat primarul.

În același timp, au demarat lucrările de modernizare a DJ 100, inițiativă a primarului Robert Ștefan, în asociere cu CJ Ilfov, care presupune amenajarea de trotuare, podețe, șanțuri betonate pentru apele pluviale și asfaltare.

Condiții civilizate în relația cu cetățenii

Primarul ne-a mai amintit și de o altă investiție destinată îm­bu­nătățirii relațiilor dintre primărie și cetățean. „Pentru ca cetățenii să beneficieze de condiții mai civilizate și pentru centralizarea acestei activități, am amenajat în curtea primăriei un sediu pentru registratură și eliberarea documentelor și pentru încasarea taxelor și impozitelor, cetățeanul fiind astfel scutit de a face mai multe drumuri pentru a-și rezolva problemele, un soi de ghișeu unic”, ne-a explicat acesta.

Tot în vederea creș­terii gradului de siguranță a cetățenilor și prevenirea infracționalității, a fost extinsă rețeaua de fibră optică și s-a mărit numărul de camere video de monitorizare și supraveghere, care a ajuns la 29 de astfel de dispozitive, iar acest număr urmează să crească, în continuare.

Sprijin pentru lăcașele de cult

Primarul Robert Ștefan este implicat și în desfășurarea în condiții cât mai bune a vieții spirituale a locuitorilor comunei. În acest sens, cu sprijinul Consiliului local, el a susținut alocarea unor fonduri pentru lăcașele de cult din localitate. Biserica din Boltaș a fost unul dintre proiectele sale de suflet, după cum ne-a mărturisit acesta. „Încă din 2016, ­m-am implicat în susținerea construcției acestui lăcaș sfânt, pe care am dori ­să-l sfințim anul acesta.  Noi am alocat fonduri pentru montarea acoperișului, precum și pentru realizarea izolației termice exterioare și amenajarea curții exterioare a lăcașului, urmând ca anul acesta să începem amenajarea interiorului”, ne-a spus edilul.