Din 2014 am putea asista la o adevărată „revoluție” în fotbalul din eșaloanele inferioare, cea mai importantă schimbare fiind aceea că se pre-conizează înființarea unei singure serii a Ligii a II-a, cu 20 de echipe.

Cert este că Liga a II-a şi a III-a din fotbalul românesc vor avea mai puţine echipe din sezonul viitor. Astfel, la finalul unei întâlniri, desfăşurate la Centrul naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, între conducerea şi administraţia FRF şi membrii afiliaţi ai forului, s-a propus şi aprobat ca la sfârşitul sezonului 2012-2013 din Liga a 2-a să retrogradeze câte două echipe din fiecare serie, implicit locurile 12 şi 13. 

Urmarea firească este aceea că din sezonul competiţional 2013-2014, Liga a II-a va fi alcătuită din două serii a câte 14 formaţii. Cea mai radicală schimbare va avea loc din vara lui 2014, atunci când vor mai rămâne doar 20 de echipe. Variantele vehiculate pentru sezonul 2014-2015 sunt o serie de 20 sau două de zece, în ultimul caz urmând a se disputa câte patru meciuri între fiecare echipă, în loc de două cum e acum. 

La această şedinţă s-a mai propus o idee care are mari şanse de a prinde contur, aceea ca din sezonul următor în Liga a III-a sa existe 4 serii a câte 18 echipe, faţă de 6 serii câte sunt acum, ceea ce înseamnă că la finalul acestui campionat să retrogradeze locurile 11, 12 şi 13. “Urmare a dezbater-ilor cu oficialii cluburilor din Liga a III-a, s-a propus ca, în sezonul competiţional 2013-2014, acest eşalon fotbalistic să fie format din patru serii a câte 18 echipe, aşadar un total de 72 de echipe. 

Drept urmare, la finele sezonului competiţional 2012-2013, din campionatul Ligii a 3-a ar urma sa retrogradeze formaţiile care se vor clasa pe lo-curile 11, 12 şi 13, precum şi patru dintre cele şase echipe care vor încheia competiţia pe locul 10”, spun oficialii FRF.


Dacă decizia FRF s-ar aplica în acest moment în Liga a II-a, aceasta ar fi alcătuită din următoarele echipe: Sportul Studenţesc, CF Brăila, CS Oto-peni, FC Botoşani, Delta Tulcea, Săgeata Năvodari, CSM Unirea Slobozia, Chindia Târgovişte, Dunărea Galaţi, Rapid CFR Suceava, Corona Bra-şov, ACS Poli Timişoara, FCM Târgu Mureş, Damila Măciuca, FC UTA Arad, CS Mioveni, FC Argeş Piteşti, FC Bihor Oradea, Luceafărul Oradea, CSM Râmnicu Vâlcea. După cum se vede, CS Otopeni, de exemplu, ar avea de făcut câteva deplasări infernale – la Oradea, Arad sau Timișoara, de exemplu – care ar însemna costuri suplimentare nu numai pentru transport, ci și – aproape sigur – pentru o noapte de cazare. În aceste condiții, e greu de crezut că dorința FRF va primi suport pentru varianta cu 20 de echipe. Poate două serii de 10…