”Virusurile, campaniile, politicienii și televiziunile, apar și dispar. Noi rămânem să ne facem treaba, administrativ, pentru familiile noastre și comunitatea noastră. Continuăm, în vremuri tulburi, construcția noii remize de pompieri și SMURD, extinderea rețelei electrice în Cartierul Tineretului, extinderea rețelei de gaz și branșarea la apă-canalizare în comună, în paralel cu lucrările de la DJ, suntem pe ultima sută de metri cu lucrările de la Sala Polivalentă din strada Pașcani. Avem cu cine, avem cu ce și avem de ce”, a anunțat primarul reales al comunei Moara Vlăsiei, Andrei Filip.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 527

Trecând prin comuna Moara Vlăsiei, Jurnalul de Ilfov l-a găsit pe primarul localității  alături de viceprimarul Florin Cucu, stabilind ”planul de bătaie” al unei zile normale de lucru. Un mod de lucru cu care ne-a obișnuit și în celelalte mandate ale sale, la muncă, pe stradă, strângând și oferind fapte.

”Încercăm să închidem șantierele, să le pregătim de iarnă. Nu ne-am oprit nici în timpul pandemiei, nici în perioada electorală. Trebuie să existe continuitate, pentru că avem foarte multe proiecte în curs”, ne-a declarat primarul Andrei Filip. Edilul ne-a spus că este în derulare construcția noii Remize de Pompieri și de SMURD. Există o remiză funcțională încă din anul 2009. Aceasta poate fi folosită, dar administrația din Moara Vlăsiei dorește să o dezvolte, să îmbunătățească condițiile pentru personal și să îmbunătățească nivelul de reacție al acestei unități.

”Ne dorim să avem o unitate care să funcționeze într-o zonă din care să poată acționa mai ușor și să existe un acces mai facil spre autostradă și spre comunele învecinate, adică să fie în centrul comunei. Am mutat noua Remiză de pompieri și SMURD din satul Căciulați, în Cartierul Tineretului, lângă Complexul Arena. De acolo se poate interveni rapid către autostradă. Noi am proiectat o remiză mai mare, unde să existe spațiu pentru două autospeciale de pompieri, pentru stingerea incendiilor. Avem o autospecială nouă și ne va mai fi alocată încă o autospecială. Există și o autospecială SMURD. În plus, vor fi condiții cu totul deosebite pentru lucrătorii de la ISU, vor avea dormitoare, sală de sport, toate condițiile pentru igienă, băi, spălătorii, tot ce trebuie. Sperăm să o inaugurăm în primăvară”, ne-a declarat primarul Andrei Filip.

Lucrări multiple în mai multe sectoare de activitate

Vorbind tot despre proiectele destinate Cartierului Tineretului, primarul ne-a spus că aici se lucrează la extinderea rețelei electrice și a rețelei de iluminat public. Anul acesta s-au realizat circa 2 km de rețea electrică, pe cinci străzi.

”Se mai lucrează la extinderea rețelei de gaz. Avem un contract de extindere în asociere cu CJI și, în plus, câteva străzi pe care primăria va extinde rețeaua de gaz. Rețeaua de gaze este în curs de extindere pe o lungime de circa 2 km. Edilul a menționat, de altfel, că rețeaua de alimentare cu gaze a fost realizată într-o proporție de aproape sută la sută în comună, astfel că oricum vatra veche a satului beneficiază de aceste utilități, la fel și Cartierul Tineretului.

Sala de Sport de pe strada Pașcani a fost finalizată. Lucrările au început în urmă cu 2 ani pentru un proiect care în final va avea un teren multifuncțional cu o tribună de circa 300 de locuri. Va fi o sală polivalentă unde prioritate vor avea elevii  pentru școală, dar vor putea fi organizate și alte activități.

În privința infrastructurii rutiere, primarul a menționat Drumul Județean DJ 101, un șantier care se pare că este un mare consumator de energie și resurse. ”Sunt nenumărate puncte de lucru deschise cu nenumărate echipe care lucrează fiecare în legea lor, iar noi trebuie să mijlocim legătura între lucrători și cetățenii mai mult sau mai puțin nemulțumiți. Există un proiect, evident, dar apar probleme specifice, care trebuie rezolvate. Trebuie să înțelegem cu toții că disconfortul creat va aduce bunăstare”, a subliniat, însă, primarul.

În legătură cu  drumul județean,  CJ ­Ilfov a anunțat recent că vice­președintele CJI Ștefan Rădulescu, însoțit de directorul de la investiții Constantin Călinoiu, au verificat stadiul lucrărilor, în contextul în care proiectele de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere județene continuă și în această perioadă în care ne confruntăm cu pandemia de coronavirus.

“Lucrările sunt în grafic şi le mulţumesc locuitorilor din localitățile Balotești-Moara Vlăsiei-Gruiu-Grădiștea (sat Sitaru) pentru înţelegere şi răbdare! Orice astfel de investiţie presupune disconfort în trafic, însă, la sfârşit, vom avea încă un drum judeţean modern la standarde europene. DJ 101 este o lucrare finanțată din fonduri europene, iar reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere a județului Ilfov, așa cum am mai spus în repetate rânduri, chiar reprezintă o prioritate pentru conducerea CJI, a subliniat Ștefan Rădulescu, vicepreședinte CJI

Drumul Județean 101 face legătura între DN1 și autostrada A3, are 24,4 kilometri și va fi reabilitat și modernizat pe întreaga suprafață. DJ101 va avea piste de biciclete, trotuare, un sistem de colectare a apelor pluviale, spații pentru stațiile de autobuz și parcări. Finanțarea este asigurată prin Programul Regional pentru Infrastructura de Transport, iar restul sumei provine din fondurile Consiliului Județean Ilfov. Constructorul s-a angajat să o finalizeze în 24 de luni. Până în prezent, s-a executat aproximativ 15% din lucrare. În acest moment se execută: lucrări de scurgerea apelor prin montarea de rigole carosabile prefabricate în localitatea Căciulați, Moara Vlasiei și Grădiștea (sat Sitaru), lucrări de refacere a părții carosabile în Balotești, Moara Vlăsiei, Căciulați și Grădiștea (sat Sitaru) și lucrări de trotuare și piste de bicicliști în Căciulați.

Cetățenii respectă regulile 

Administrația comunei este așadar în plină activitate cu numeroase proiecte în lucru. ”În campanie nu mergem pe stradă cu alai, noi stăm de vorbă cu oamenii când mergem la diferite lucrări. Noi tot timpul suntem pe teren. Merită subliniat că cetățenii comunei sunt responsabili și dacă punem în context pandemia, în comuna noastră totdeauna am avut un indice mic de îmbolnăviri. Așadar, cetățenii au înțeles, se conformează regulilor impuse, respectă distanțarea. Din fericire, suntem o comună în care deocamdată oamenii conviețuiesc la distanță”, a mai spus viceprimarul.

Factorul politic contează

Referindu-ne la momentul apropiat și deosebit de important al alegerilor parlamentare, primarul ne-a spus că, într-adevăr, toate activitățile administrative desfășurate pe raza comunei și pentru cetățenii comunei nu pot fi separate de activitatea politică. ”Până la urmă, tot la factorul politic ajungem. Partea de finanțare, proiectele serioase, mari, nu pot fi obținute fără factorul politic, deci toate se întrepătrund și, bineînțeles, că noi ne dorim ca dacă cetățenii sunt mulțumiți și ne-au susținut la alegerile locale, așteptarea noastră este să ne ajute să avem un scor bun prin oamenii noștri, ca să avem sprijin și la nivel central, guvernamental și parlamentar”, este de părere Andrei Filip.