Aniversați în avans, copiilor din Dobroești nu le-a lipsit nimic din ceea ce ar fi putut face din ziua lor cea mai frumoasă petrecere!

Ziua Copilului a fost  aniversată în avans la Dobroești. Încă de dimineață, pe 31 mai, strada Nicolae Bălcescu a fost închisă traficului auto, în fața Sălii de sport ”Unirea”, iar organizatorii au început pregătirile pentru o competiție sportivă inedită.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 405

S-au amenajat diferite spații de joacă – un teren de minigolf și unul de badminton, ținte pentru tir cu arcul, teren pentru campionatul de fotbal, găletușe cu cretă colorată pentru desene pe asfalt, saltele și echipamente pentru luptele de sumo, un perete de escaladă, înalt de 6,25 m, o cabină foto, tatami pentru demonstrațiile de karate ale sportivilor de la clubul Akura, evident – o scenă pentru artiștii invitați și, piesa de rezistență – un traseu complex pe care s-au amplasat obstacole pentru participanții la concursul ”exatlon”.

Pe la 9:10 a început vânzoleala. Giani Chiriță și-a făcut apariția, iar picii din Dobroești au început să-i strige numele și să se plimbe țanțoși alături de el. Repede, acesta a propus o denumire pentru echipa de ”exatlon” care urma să concureze sub îndrumarea sa, iar copiii au fost încântați și au început să scandeze: ”Vulturii!, Vulturii!”. Din partea opusă a apărut echipa ”Războinicilor”, condusă de Mariana Nenu, iar cei mici (clasele a III-a – a V-a), primii care au intrat în concurs, s-au apucat de antrenamente. O fetiță curajoasă a ”spart gheața” pe peretele de escaladă, iar doi băieței au îmbrăcat costumele de sumo și s-au luat la trântă. Pe scenă au urcat dansatoarele de la Mondo dance, asfaltul a început să prindă culori și la fel și fețele fericite ale copiilor care au dorit să fie pictați. Din metru în metru, organizatorii aveau grijă ca sărbătoriților să nu le lipsească nimic. Ei au primit șepci albe, ca ­să-i apere de soare, au fost serviți cu limonadă sau apă rece, covrigi gustoși sau înghețată. Au primit baloane cu diferite forme și s-au înscris, pe rând, la mai toate competițiile care s-au organizat pentru ei.

Praf magic, baloane gigantice de săpun și….mult sport!

Primarul Ștefan Condu a îmbrăcat un tricou inscripționat special pentru eveniment, statutul domniei sale la petrecerea copiilor fiind acela de ”voluntar”. Iar munca sa nu a fost una ușoară, dat fiind faptul că a urmărit pas cu pas ca evenimentele să se desfășoare fără incidente. Pe scenă au urcat dansatori de ­street dance și, imediat după ei, magicianul Verdini, care după ce a aruncat peste public cu praf magic, a reușit să-i scoată din batistă pe rățoiul Ion și pe iepurașul Pizza. A urmat show-ul baloanelor gigantice de săpun, care i-a atras ca un magnet, mai ales pe cei foarte mici. În tot acest timp, competiția exatlon, campionatul de fotbal, concursurile de badminton sau ”Câștigi în 60 de secunde” erau în plină desfășurare. De ­altfel, la acesta din urmă s-au înscris inclusiv Giani Chiriță și Ștefan Condu – proba nefiind deloc una ușoară: extragerea tuturor șervețelelor dintr-un pachet în mai puțin de …un minut!

Aproape de ora 12:00, Dorian Popa și dan­satoarele lui – Bianca și Bianca – au urcat pe scenă, reprezentația lor fiind cea care a încheiat partea artistică a evenimentului. Evident, în aplauzele publicului superîncântat de evoluția lor!

Premii pe măsura câștigătorilor!

A urmat festivitatea de premiere a câștigătorilor diferitelelor concursuri. Două biciclete au mers la câștigătorii de la exatlon – categoriile clasa a III-a – clasa a V-a și clasa a VI-a – clasa a ­VIII-a, iar mingile de fotbal, medaliile și cupele – la semifinaliștii de la exatlon și la câștigătorii campionatului de fotbal. Câștigătorii concursului de badminton și ”Câștigi în 60 de secunde” precum și cei de la întrecerea de desene pe asfalt au primit pachete cu dulciuri. Însă toții copiii, indiferent că au concurat sau nu la vreo probă sportivă, au primit dulciuri, o petrecere grozavă, câteva ore bune de distracție în aer liber, făcând doar ceea ce le place cel mai mult: să se joace!