@ Inelul de autostradă din jurul Capitalei va avea o lungime totală de 101 km

Autostrada de Centură București Nord este împărțită în 4 loturi. Pentru construcția Lotului I s-au depus 11 oferte, care sunt, în acest moment, în evaluare. Pentru Lotul II au fost depuse tot 11 oferte: două de către constructori din România, 3 Turcia, 2 Grecia, 2 firme din China, una din Austria și una din Italia. Traseul Lotului II este între DN1 (în dreptul localității Corbeanca) și DN2 (în dreptul localității Afumați), iar de-a lungul acestuia vor fi amenajate două noduri rutiere și vor fi construite 10 poduri și pasaje.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 490

Marți, 18 februarie 2020, au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de atribuire a lucrării pe Lotul III al tronsonului de Nord al Autostrăzii A0. Este vorba despre 12 asocieri care participă la licitația pentru construirea acestui tronson de centură, în regim de autostradă, care va trece prin localitățile Afumați, Găneasa și Pantelimon. Cele mai multe companii interesate de acest proiect sunt din Turcia și din China, dar s-au înscris la licitație și asocieri din România, România-Slovacia, Italia, Germania și Grecia.

3 loturi pentru Sud

Autostrada de Centură București Sud, între A1 București-Pitești și A2 București-Constanța, este împărțită în 3 loturi care sunt licitate și adjudecate pentru proiectare și execuție.
”Această centură a Bucureștiului, în regim de autostradă, este o prioritate pentru mine, de aceea urmăresc îndeaproape evoluția lucrărilor. Au fost convocați la discuții constructorii Loturilor I, II, III, reprezentanții CNAIR, ai consultantului de la DRDP București, dar și pe cei ai Consiliului Județean Ilfov și ai Primăriei Bragadiru, pentru a discuta progresul realizat, dar și problemele pe care le întâmpină, pentru a le soluționa cât mai rapid. La întâlnirea pentru Loturile I și II ale A0 a participat constructorul Alarko Contracting Group. Pentru Lotul I, în cadrul Comisiei Tehnice – CNAIR a fost avizată declarația de proiectare, fază determinantă în procedura de elaborare a proiectului tehnic, în vederea obținerii autorizației de construire. Pentru Lotul II a fost deblocată situația legată de sondele petroliere, iar în cadrul Comisiei Tehnice – CNAIR a fost avizată faza proiectului tehnic pentru obținerea autorizației de construire. Această lucrare se află în faza cea mai avansată pentru pregătirea începerii execuției. Am cerut reprezentanților autorităților locale să se implice urgent în realizarea la timp a exproprierilor, dar i-am și informat despre situația avizărilor și despre complexitatea lucrărilor ce vor fi executate. Am discutat și despre Lotul III împreună cu reprezentanții constructorului, consorțiul Aktor – Euroconstruct Trading ’98. Ne-a interesat elaborarea documentației necesare conform clauzelor contractuale, în vederea aprobării în cadrul Comisiei Tehnice – CNAIR a declarației de proiectare, etapă premergătoare elaborării proiectului tehnic. I-am solicitat constructorului ca în 3 săptămâni să depună această documentație. Și l-am avertizat să nu mai întârzie cu elaborarea proiectului tehnic și să solicite ajutorul ministerului și al responsabililor din CNAIR vis-a-vis de eventuale blocaje și întârzieri din partea altor instituții ale statului, legate de avize și acorduri sau care țin, pur și simplu, de birocrația instituțională. De asemenea, am analizat problemele legate de exproprieri, de efectele modificărilor la proiect generate de utilitățile și de constrângerile din zonă, precum și sprijinul pe care autoritățile locale îl pot oferi constructorului pentru accelerarea demersurilor necesare în vederea obținerii autorizației de construire”, ne-a declarat, în exclusivitate, Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

HG pentru exproprieri

Pe site-ul Secretariatului General al Guvernului a fost publicat și proiectul de hotărâre de guvern pentru declanșarea exproprierilor necesare construirii sectorului sudic al Autostrăzii de Centură București (A0). În cadrul acestuia se precizează că, pentru a putea construi A0, statul va răscumpăra peste 1.200 de loturi de teren aflate în localitățile Glina, Cernica, Popești-Leordeni, Berceni, Vidra, Clinceni și Ciorogârla.