Un munte de drăgălășenie și veselie. Așa a fost la prima ediție a concursului local ”Colinde, colinde”, organizat pe 12 decembrie, la Campusul școlar Fundeni – Dobroești, unde zeci de copilași de la grădinițele și școlile primare din Doborești, Fundeni, Brănești și Pantelimon au încântat profesorii, și mai ales juriul, cu talentul și implicarea lor.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 433, ediția print

”Moș Crăciun”, ”O ce veste minunată!”, ”Domn, Domn să-nălțăm!”, ”Iată, vin colindătorii!”, ”Florile-s dalbe!”, „Moș Crăciun cu plete dalbe”, ”Steaua sus răsare!”, ”Zurgălăi, zurgălăi!” sunt numai câteva dintre colindele ce au făcut să răsune de emoții sala de spectacole a modernului campus școlar din Dobroești. Chiar dacă unii artiști erau mai timizi, concursul a mers ca pe roate, iar juriului i-a fost foarte greu să decidă câștigătorii pentru că, practic, toată lumea ar fi meritat din plin nota 10. Membrii juriului au fost pe aceași lungime de undă și au evaluat similar copiii, punctând calitățile vocale, linia melodică, originalitatea și autenticitatea colindelor, autenticitatea costumelor și respectarea ritmului muzical al colindelor. Trofeul concursului a fost obținut de trupa Izvorașul, câștigătorii fiind premiați chiar de către primarul Ștefan Condu. ”Copii, ați fost minunați! Meritați pe deplin nota 10 și cadourile pe care le-ați primit, dar vreau să dau și eu un 10. Unei echipe deosebite conduse de doamna Claudia Stupineanu, în calitate de director al Școlii gimnaziale nr. 2 Fundeni – Dobroești și educatorilor. O școală nouă cu o echipă nouă. Aici s-a văzut inițiativa și s-a punctat foarte bine acest moment”, a punctat primarul comunei Dobroești.

”Să valorificăm tradițiile!”

În calitate de inițiatoare a concursului, Elena Luminița Pop, educatoare la Grădinița nr. 2 Fundeni Dobroești ne-a declarat: ”Împreună cu Școala Gimnazială nr. 2 Fundeni Dobroești a fost inițiat primul concurs de colinde, intitulat ”Colinde, colinde”, prin care ne-am dorit să valorificăm tradițiile și obiceiurile populare, să le transmitem următoarelor generații valori de necontestat ale poporului român. Au participat două categorii de copii: preșcolari, de la grădinițele din localitate și din Brănești, atât de la cele de stat, cât și de la cele private, iar la a doua categorie au participat copii de la învățământul primar din școlile nr. 1 Dobroești și nr. 2 Fundeni – Dobroești, precum și invitați de la Școala Gimnazială nr. 1 Pantelimon. Fiind prima ediție a concursului, la nivel local, au participat majoritatea unităților școlare din localitate. Ne propunem ca pe viitor concursul să aibă loc la nivel județean”. Juriul a fost format din: președinte Alexandrina Niță – directorul Centrului județean pentru Conservarea și Promo­varea Culturii Tradiționale, Ilfov, Mari­us Ovidiu Sebe – metodist al Casei Corpului Didactic Brănești, George Georgescu – consilier ju­dețean Ilfov, Ștefan Condu – pri­marul comunei Doborești, Constantin Herle – reprezentant al Consiliului Local, Claudia Stupineanu – director al Școlii gimnaziale nr. 2 Fundeni – Dobroești, educatoarea Ele­na Luminița Pop – inițiator concurs, Gina Voicu – institutor de muzică și  Ionela Gheorghe – reprezentant din partea părinților.