Brănești, satul Islaz, sâmbătă, 29 iunie. Lăcașul de cult din localitate, și-a prăznuit ocrotitorii. Venit recent în sânul bisericii și a comunității lor creștine, preotul paroh Gheorghe Năstăilă și-a primit credincioșii cu dragoste părintească și alese daruri duhovnicești, făcând din această zi, una cu adevărat specială, în onoarea jertfei Sf. Apostoli Petru și Pavel.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 458, ediția print

Deși, a fost primul praznic pe care l-a săvârșit, părintele paroh a adus mare bucurie în sufletele sătenilor din Islaz. Din dragoste pentru creștinii locului, duhovnicul și-a surprins rugătorii cu o slujbă deosebit de frumoasă, care a atins sufletele tuturor. La ceas de mare sărbătoare creștină, i-a fost aproape și părintele Gheorghe Gheorghe, parohul bisericii cu hramul Sf. Nicolae din Clinceni, care i-a îndrumat pașii pe drumul credinței, l-a iubit, l-a povățuit ca pe propriul fiu. Și enoriașii din Clinceni au fost cu inima alături de noul părinte de la Islaz. Credincioși de toate vârstele, pe care părintele i-a încântat ani de-a rândul cu vocea sa blândă și caldă, îndemnându-i să-și cultive dragostea pentru Dumnezeu, au umplut biserica. Și fostul paroh, părintele Ionuț Ștefan Dinu, i-a fost alături în cel mai important moment de la începutul păstoririi sale. Prin rugile și cântările lor frumoase, pătrunzătoare, clericii le-au “suflat” credincioșilor, la urechea inimii,  numai cuvinte mântuitoare. Uniți în credință, enoriașii parohiilor Islaz și Clinceni i-au bucurat până și pe sfinții ocrotitori, căci s-au unit cu Hristos Domnul, în Biserica Sa din Ceruri, asemenea lor.

Brăneștiul și Clinceniul, legate sufletește

„Ne-a învrednicit Bunul Dumnezeu ca astăzi să fim împreună la Sf. Liturghie și să-i prăznuim pe cei doi mari stâlpi ai Bisericii noastre creștine, Sf. Petru și Pavel care și-au dat obștescul sfârșit pentru dreapta credință, chiar pe 29 iunie. Am venit de la Clinceni cu un autocar de credincioși ca să trăim împreună bucuria acestui mare praznic. Părintele Gheorghe Năstăilă a fost dascăl în Parohia Clinceni timp de 22 de ani. Acolo a făcut munca, jertfa și dăscălia sa. Din momentul în care a fost numit paroh la biserica dvs., s-a făcut și legătura de suflet dintre cele două parohii. De-a lungul timpului, ați avut preoți foarte buni și aveți în continuare. De aceea sunt avansați în ranguri superioare și mutați la București, cum e cazul fostului paroh, părintele Ionuț Dinu. Dăruim parohiei dvs. o cădelniță și o Cruce de binecuvântare. Iar acum vă adresăm invitația ca într-o duminică să veniți dvs., cei din Parohia Islaz, în parohia noastră de la Clinceni, ca să-L slujim și să-L preamărim pe Hristos și să stăm împreună la o Agapă, așa cum cere rânduiala după fiecare slujbă în care se spune: Bine este să locuiască frații împreună!”, a spus părintele Gheorghe Gheorghe.