Gazoductul BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) a primit undă verde. Ministerul Energiei a emis decizia prin care se pot demara lucrările de construcţie a acestui gazoduct, se anunță într-un comunicat de presă al instituţiei.

„Ministerul Energiei, în calitate de autoritate competentă pentru proiecte de infrastructură energetică de interes comun, a emis astăzi, 21 martie 2018, Decizia exhaustivă privind gazoductul BRUA, un nou coridor de gaze naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria și Austria”, se arată în document.

Această decizie oferă dreptul operatorului Transgaz de a începe efectiv lucrările.

„Am emis decizia exhaustivă concomitent cu îndeplinirea, de către Transgaz, a tuturor condiţiilor legale necesare pentru construirea acestui gazoduct european. Acest moment este unul important pentru că ne apropie de rolul pe care România și-l dorește în regiune. Prin BRUA, România își va putea exploata imensul potenţial al zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră și astfel vom deveni un factor de securitate energetică în această parte a Europei”, a declarat ministrul Energiei, Anton Anton.

Gazoductul, finalizat la sfârșitul lui 2019

Conform unei informaţii de la Transgaz, publicată pe site-ul Bursei de Valori București, din calendarul estimativ de dezvoltare a proiectului BRUA, finalizarea Fazei I are ca termen sfârșitul anului 2019.

Proiectul BRUA constă în construirea unei conducte în lungime de aproximativ 479 kilometri și a trei staţii de comprimare (Jupa, Bibești și Podișor). Gazoductul va traversa judeţele Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeș, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș.

De-a lungul traseului conductei se vor amplasa 38 de staţii de robinete de secţionare, din care 33 pe firul conductei și 5 în incinta staţiilor de comprimare gaz, precum și 18 staţii de protecţie catodică.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.395