Momente pline de însemnătate spirituală au avut loc luni, 28 mai, în oraşul Popeşti-Leordeni. Biserica Vintilă-Vodă, unul dintre cele mai vechi şi mai impresionante monumente istorice ale României, şi-a prăznuit hramul istoric.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 405, ediția print

De mai bine de trei veacuri, Biserica Vintilă-Vodă, ctitoria părinţilor marelui cronicar al Ţării Româneşti Radu Popescu, este locul unde îşi găsesc alinarea şi izbăvirea de grijile, necazurile şi greutăţile vieţii credincioşii din Popeşti-Leordeni şi nu numai. Impresionaţi de frumuseţea lăcaşului de cult şi de felul în care părintele Ioan Bondar şi părintele Iustin Ardelean, preoţii slujitori, reuşesc să păstreze sfinţenia edificiului, creştini de toate vârstele din localitate şi din împrejurimi vin aici cu mare bucurie şi evlavie, ori de câte ori vor să-şi găsească liniştea sufletească. Luni, la marele Praznic Împărătesc închinat Preasfintei Treimi, lăcaşul a devenit neîncăpător pentru mulţimea care-L căuta pe Dumnezeu ca să le umple golul din suflet. Ca de fiecare dată, părintele paroh, Ioan Bondar, Protopopul Protopopiatului Ilfov Sud, ­şi-a întâmpinat rugătorii în biserica frumoasă ca o mireasă, cu alese surprize duhovniceşti. Blândeţea şi dragostea sa părintească transpuneau omul credincios în acea stare specială în care simţea cu adevărat Împărăţia Cerurilor.

“Am petrecut praznicul acesta cu sufletul plin de bucurie duhovnicească. Foarte mulţi credincioşi au fost alături de noi în rugăciune. Ne-am bucurat să-l avem în mijlocul nostru pe Preacuviosul Părinte Ioachim Ceauşu, Stareţul Mănăstirii Duminica Sfinţilor Români, din Bucureşti, care a condus soborul format din mai mulţi preoţi ai parohiilor Protoieriei Ilfov Sud şi Capitală, şi care ne-a onorat cu o slujbă de înaltă frumuseţe duhovnicească. La finalul Sfintei Liturghii s-a făcut un parastas pentru ctitorii bisericii. Corul Tronos ne-a încântat inimile cu cele mai alese cântări bisericeşti. Am avut şi un moment special. Un grup de copii de la Liceul Radu Popescu, din Popeşti-Leordeni, coordonat de doamna învăţător Daniela Dragne, ne-a demonstrat, prin minunatele cântece patriotice  interpretate impecabil, că în sânul comunităţii noastre se păstrează vie flacăra credinţei ortodoxe strămoşeşti şi iubirea pentru ţară şi pentru valorile autentice româneşti. Încercăm să aducem în rândul tinerilor importanţa dragostei de neam şi de ţară, unitatea şi libertatea. Şi pentru ca bucuria să fie deplină pentru toţi cei ce au sărbătorit cu noi, la final am împărţit credincioşilor peste 200 de pachete cu alimente şi i-am reunit în jurul meselor pline cu bucate delicioase, gătite de gospodinele parohiei noastre. Mulţumim tuturor ostenitorilor care s-au îngrijit ca totul să iasă atât de bine încât să ne bucurăm de o zi cu adevărat deosebită! Îi mulţumim în special Părintelui Stareţ Ioachim pentru cuvântarea sa de suflet prin care ne-a amintit importanţa Sfintei Treimi şi a rugăciunii în viaţa noastră de zi cu zi”, ne-a spus părintele paroh Ioan Bondar, Protopopul Protopopiatului Ilfov Sud, care ne-a îndemnat să ne păstrăm credinţa şi dragostea de neam neştirbite.