Dobroeștiul ne-a obișnuit cu evenimente deosebite atunci când are motive de sărbătoare. Și, cum Centenarul Marii Uniri a fost și este un moment cu o însemnătate deosebită, marcarea zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României a fost sărbătorită, la Dobroești, pe măsură!
Articol apărut în nr. 431, ediția print
Pe 30 noiembrie, de la ora 18.00, iubitorii de istorie și artă au participat la un simpozion cultural cu invitați din domeniile istoriei, etnografiei și teologiei, care au venit cu informatii interesante despre culisele Marii Uniri. Cvartetul classic ”Arpeggione” a cântat și încântat publicul, iar trupa ”Anton Pann” a oferit o selecție deosebită de cântece românești străvechi.
Pe 1 decembrie, de la ora 12.00, zona sălii de Sport Unirea, de lângă Monumentul Eroilor din str. Nicolae Bălcescu, unde a avut loc un Te Deum și o depunere de coroane în memoria ostașilor căzuți pe fronturile de luptă, a devenit punctul de adunare al localnicilor. Precizăm aici că, și la Monumentul Eroilor din curtea Bisericii Fundenii Doamnei, din satul Fundeni, au avut loc o depunere de coroane în memoria eroilor martiri și un scurt serviciu religios.
Fanfara militară a răsunat în memoria eroilor neamului, iar pe scena amenajată în fața sălii de sport au urcat, pe rând, copiii școlilor din Dobroești și Fundeni, Vasile Ceterașu și Amalia Rusu & Band, Maria Dragomiroiu și frații de peste Prut – formația ”Geto-dacii”, Adda & Band și Mandinga. Momentele muzicale au alternat cu cele de dans, cu o paradă extraordinară de costume populare din 29 de zone ale țării, prezentate de doamnele și domnișoarele din comună, cu hore ale Unirii în care s-au prins, de fiecare dată, și primarii – din Dobroești – Ștefan Condu, dar și cel din Horești, Raionul Ialoveni, Republica Moldova, Petru Cigoreanu, localitate înfrățită, care a dorit ca și în acest an să fie alături de ilfoveni. La standurile amenajate în zona sălii de sport s-au pregătit tradiționala fasole cu ciolan afumat și murături, vin roșu fiert și ceai fierbinte.
Mozaic tricolor pentru România Mare
În sala de sport, la căldură, cei mici au avut o zi de neuitat. Amenajată cu mare atenție la semnificația momentului – mocheta și scaunele în culorile roșu, galben și albastru, bannere uriașe cu personalități istorice ale României sau steaguri tricolore, sala de sport i-a primit pe toți cei care au pregătit pentru copii ateliere cu tematică. Olărit, fierărit, creații în lut, icoane pictate pe sticlă, realizarea hărții României din bucăți tricolore de mozaic, ateliere de desenat, de pictat pe față, o cabină foto la minut și chiar un război de țesut – toate acestea le-au ocupat timpul copiilor, care au plecat acasă cu obiectele pe care le-au realizat. De altfel, și copiii care au urcat pe scena de afară, pentru diferite momente artistice, au primit din partea Primăriei Dobroești, pachete cu dulciuri.
Premierea artiștilor din Dobroești
Spre finalul evenimentului a avut loc premierea celor din Dobroești, care au participat la ineditul concurs lansat de autoritatea locală pentru marcarea Centenarului. Se propunea familiilor cu copii din Fundeni și Dobroești să realizeze ceva reprezentativ pentru aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire (un tablou, un vas de lut pictat de mână, un obiect cusut manual, un goblen, o ie brodată etc.). Iar ”artiștii” s-au pus la treabă, după care și-au expus public creațiile, pentru a putea fi jurizate. Cele mai inspirate și apreciate trei lucrări au primit premii constând în excursii la Alba-Iulia, cu pensiune completă, pentru familii compuse din câte 4 persoane, într‐un weekend de două nopți ales de câștigători, în perioada 15.01-1.04.2019, iar pentru cele cinci mențiuni acordate s-au oferit pachete cu produse tradiționale.
Alte cinci persoane, care au învins cu stoicism gerul, purtând pe parcursul întregii zile port popular, au fost, de asemenea, recompensate cu pachete cu produse specifice sărbătorilor.
Lumini de sărbătoare
În jurul orei 19.00, după o zi plină de sărbătoare, în Dobroești au fost pornite luminițele festive de sărbători. Toate străzile au fost decorate spectaculos, iar brazii au fost acoperiți cu perdele de lumini. Și cei mari, dar mai ales cei mici, s-au declarat impresionați și au promis că-l vor aștepta cuminți mai întâi pe Moș Nicolae, iar mai apoi și pe Moș Crăciun!