Cu ocazia investiturii noului ministru al Mediului, Attila Korodi, Președintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să revizuiască în două săptămâni tot sistemul de redevențe legat de resursele naturale. În plus, președintele a solicitat accelerarea procesului de evaluare a exploatării aurului la Roșia Montană: „Ceea ce vă cer, dom-nule ministru şi domnilor membri ai Guvernului, este să vedeţi dacă e fezabilă Roşia Montană. Dacă este fezabilă, daţi rapid avize, dacă nu, spuneţi nu investitorului, pentru că fiecare zi în care întârziem ne va costa enorm în următorul proces. Nu mai ţineţi astfel de subiecte în dezbatere publică pentru că descalifică autorităţile româ-ne”.
Președintele susține reluarea activității de minerit deoarece România are nevoie de noi locuri de muncă. Parteneriatul cu companiile străine este necesar pentru că nu dispunem de fondurile necesare exploatării acestor resurse: aur, cupru și gaze de șist. „În următorii ani și eu spun cinci ani, România nu se poate bizui pe relansarea investițiilor straine, ori a aștepta cinci ani să vedem ce se întâmplă pentru a crea noi locuri de muncă – eu înmulțesc simplu deficitul fondului de pensii pentru că statul român blochează crearea de locuri de muncă pe fondul demagogiei mass-mediei. Eu înmulțesc simplu 3,6 miliarde de euro deficit la fondul de pensii cu cinci ani. Și con-statăm că sunt 18 miliarde de euro și mă întorc de unde am plecat: din 1997 autoritățile române plimbă responsabilitatea de la unul la altul pentru Roșia Montană”, a spus Traian Băsescu.
În replică, noul ministru al Mediului și Pădurilor, Attila Korodi a declarat că în ceea ce privește proiectul de la Roșia Montană există „poziții foarte obiective și prag-matice” și ar dori ca ministerul pe care îl conduce „să contribuie la această decizie”, însă că procedurile nu pot fi accelerate, asa cum a cerut șeful statului, iar reprezentanții Ministerului Mediului trebuie să fie „foarte precauți” în acest caz. „O să lucrăm în minister ca să avem poziții foarte obiective și pragmatice. Eu cred că întotdeauna un ministru al Mediului trebuie să fie foarte focalizat pe ceea ce vede din punct de vedere al protecției mediului”, a afirmat Attila Korodi. Miercuri dimineața, premierul Mihai-Razvan Ungureanu, care a deținut timp de o săptămână funcția de ministru interimar al Mediului, i-a predat mandatul noului ministru desemnat de UDMR, Attila Korodi. El a mai deținut funcția de ministru al Mediului și Dezvoltării Durabile în Guvernul Tăriceanu, în perioada 3 martie 2007 – 22 decembrie 2008.