DRAGOMIREȘTI-VALE
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 706
Prezență la vot 64,22%
Gheorghe Socol
(Alianța Electorală PSD-PNL) 100%
Consiliul Local Dragomirești-Vale
Număr de mandate – 15
Ponderea voturilor valabil exprimate
- Alianța Electorală PSD-PNL 12 mandate (81,62%)
- AUR 3 mandate (18,37%)
În comuna Dragomirești-Vale, edilul în exercițiu – Gheorghe Socol (PNL – Alianța Electorală PSD-PNL) – a fost singurul candidat la funcția de primar, la scrutinul electoral pentru alegerea reprezentanților administrației publice locale, în România, din 9 iunie 2024.
În comună, atmosfera din ziua alegerilor a fost una liniștită, primarul Gheorghe Socol s-a aflat în sediul Primăriei, iar în cele patru secții de vot amenajate pe raza UAT Dragomirești Vale prezența la urne a fost una extrem de bună. La secția 221, amenajată în sediul Liceului Tehnologic ”Vintilă Brătianu”, cu 1.496 de alegători arondați, au votat 1.279 de persoane – prezență, așadar, la urne, de 85,32%, iar la secția 224 din Zurbaua, Școala Primară Nr. 1, prezența la vot a fost, la finalul zilei, de 84,72%.
La secția 223, amenajată în incinta Grădiniței Nr. 1 din Dragomirești-Deal, a votat și Nicoleta Pauliuc, senator PNL de Ilfov.
”Cu sufletul pentru cea mai bună echipă din administrația publică locală și județeană, pentru continuarea proiectelor începute, pentru siguranța familiilor și pentru un viitor plin de oportunități al copiilor noștri. Am votat pentru o Românie puternică în Europa. Am fost la vot împreună cu nepoata mea, Ana, care a votat astăzi pentru prima oară. Vă îndemn pe toți să mergeți la vot și să modernizăm împreună România!”, ne-a declarat politicianul.