Cel puțin așa susține europarlamentarul Ramona Mănescu. Europa, spune domnia sa, a început să fie neliniștită, și se gândește serios cum să-l sancționeze pe președintele României.
„România riscă să fie sancţionată dur tocmai dacă Traian Băsescu nu va respecta voinţa românilor, aşa cum va fi ea reflectată în rezultatul votului, şi dacă, în condi-ţiile în care USL va obţine peste 50%, nu-l va desemna pe Victor Ponta premier (…) Toate aceste declaraţii iresponsabile pe care Traian Băsescu le-a tot făcut în ultima vreme nu au făcut altceva decât să creeze nelinişti în rândul liderilor europeni şi să stârnească deja reacţii la nivel european”, a susţinut europarlamentarul PNL. Parla-mentarul european a mai arătat că ARD, conștientă că va pierde aceste alegeri, nu are contracandidat la această funcție și, prin urmare, nu poate emite pretenții. „Tra-ian Băsescu trebuie să înţeleagă un lucru. Dacă USL va câştiga peste 50% din mandatele în Parlament, va trebui să îl nominalizeze pe Victor Ponta drept premier, pentru că Victor Ponta a fost validat drept propunerea USL pentru funcţia aceasta prin congresele reunite ale tuturor partidelor componente ale USL-ului şi, prin urmare, noi spunem că românii vor alege în cunoştinţă de cauză. Voturile pentru USL sunt deopotrivă voturi în favoarea programului nostru de guvernare pe care noi l-am propus, dar şi o acceptare a lui Victor Ponta drept viitor prim-ministru”, a mai declarat Mănescu. În sprijinul Ramonei Mănescu a sărit și alt europarlamentar, Cătălin Ivan, care a invocat declarația ambasadorului SUA privitoare la coabitarea pe scena politică. „Ce poate să însemne coabitare civilizată şi stabilă dacă nu respecţi voinţa poporului şi nu ţii cont de prevederile constituţionale? Poate să existe coabitare civilizată şi stabilă fără respectarea Constituţiei şi a votului cetăţenilor care vin pe 9 decembrie? Cum poate fi gândită o coabitare stabilă şi civilizată dacă majoritatea în Parlament decide că Victor Ponta va fi prim-ministrul României şi tu te opui majorităţii din Parlament pentru că tu eşti Traian Băsescu şi nu vrei. Prin urmare, inclusiv prietenul lui Traian Băsescu îi spune că e obligat dacă votul pe 9 decembrie va fi în favoarea USL – şi toate sondajele arată USL în jur de 60-62% – e obligat să-l numească pe Victor Ponta prim-ministru”, a susţinut Ivan.