Există o categorie de conducători auto care dau dovadă de o inconștiență greu de categorisit. Ei pleacă la drum cu autovehiculul din dotare neechipat corespunzător, sau cu grave defecțiuni la sistemele „vitale ” ale mașinii.

Pentru a preîntâmpina accidentele, deseori gra­ve, produse din cauza stării tehnice precare a autovehiculelor, echipajele Departamentului Cir­culație al IPJ Ilfov organizează constant controale în trafic, însoțite de o echipă de specialiști ai Registrului Auto Român.

Zilele trecute, mai exact marți, 22 ianuarie, un astfel de control se desfășura pe DN2, în orașul Voluntari. La datorie se afla echipajul format din agentul-șef principal Marin Turcu și agentul principal Octavian Popa. Alături de ei se afla și o echipă de specialiști ai Registrului Auto Român (RAR). Aceștia opreau autovehiculele a căror „în­fățișare” era vădit necorespunzătoare, și puteau fi suspectate că ar putea prezenta defecțiuni tehnice. Scopul acestei acțiuni este de a depista în trafic autovehiculele care circulă pe drumurile publice și care prezintă defecțiuni tehnice.”, ne-a spus dl Marin Turcu. „Sunt verificate minuțios, în primul rând, sistemele de frânare, de ilumi-nat și semnalizare, direcție, valoarea noxelor emise de motor și dotarea cu anvelope de iarnă.”, ne-a precizat dl. Turcu. Am aflat cu această ocazie că există un protocol mai vechi între MAI și RAR în care este prevăzut ca aceste controale să se desfășoare permanent, la nivel local și național. La Voluntari, această acțiune s-a soldat cu acordarea a unui număr de 21 de sancțiuni contravenționale și retragerea a 11 certificate de înmatriculare pentru defecțiunile depistate.