Biserica Ortodoxă Română îmbracă din nou haine de sărbătoare. În sunetul clopotelor şi în armonia frumoaselor cântări bisericeşti, în ziua a treizecea din noul an, în toate lăcaşele de cult sunt pomeniţi sfinţii părinţi şi mari dascăli ai lumii: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur. Jurnalul de Ilfov îţi prezintă în cele ce urmează, importanţa acestei mari sărbători religioase şi motivul pentru care cei trei ierarhi au fost aleşi ca patroni şi ocrotitori ai tuturor celor ce ur-mează învăţăturile teologice.
Sfinţii trei ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur au strălucit ca niște luceferi pe bolta cerească a Bisericii creștin ortodoxe. S-ar putea spune că ei au fost cele trei ferestre prin care creștinii au privit către Dumnezeu adevărat și au primit lumina Lui. Credincioșii din toate colţurile lumii, au în sfinţii părinţi un model de înţelegere și trăire a vieţii creștine. Cu toţii au fost deopotrivă, neîntrecuţi păstori sufletești, mari dascăli ai lumii creștine, propovăduitori și apărători ai dreptei credinţe. Să facem o incursiune în viaţa lor. Vom trece în revistă perioada în care au trăit, a modului în care s-au pregătit, ceea ce i-a unit și mai ales, de ce Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe toţi trei în aceeași zi.
Viaţa și scrierile sfinţilor părinţi
Vasile cel Mare – Noul Testament ni-l prezintă pe Sfântul Vasile ca un mare apărător al adevărului, al dreptei credinţe în Dumnezeu. El a scris tratatul despre Duhul Sfânt în care-și arată dumnezeirea și cinstirea Duhului cu Fiul și Tatăl ceresc. Acesta a fost unul dintre susţinătorii egalităţii celor trei Persoane ale Sfintei Treimi. De la el, Biserica a moștenit un adevărat tezaur. Să nu uităm Liturghia ce-i poartă numele, reguli monahale mici și mari, opere dogmatice, cuvântări etc. Sfântul Vasile s-a născut în 329-330 în Cezareea Capadociei, un oraș în antichitate situat astăzi în Turcia. Preoţii creștini ortodocși săvârșesc Liturghia pe care a lăsat-o Sfântul Vasile de zece ori pe an: în Ajunul Crăciunului, pe 1 ianuarie în ziua prăznuirii sale, în Ajunul Bobotezei, în primele cinci duminici ale Postului Paștelui, în Joia și în Sâmbăta Mare. Sfântul Mucenic Sava de la Buzău și episcopul Bretanion al Tomisului au fost rudele Sfântului Vasile cel Mare.
Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu – sau Grigorie Teologul cum ni-l redenumesc scrierile bisericești, a fost dedicat cuvântărilor teologice încă din fragedă copilărie, din casa părintească, până la ultima suflare. S-a născut în Capadocia (azi, o localitate din Turcia) și a fost hirotonit preot de tatăl său, în anul 362. Puţin mai târziu, în anul 372 a fost numit episcop de Nazianz (el fiind originar din Arianz), iar în 381 a participat la al doilea Sinod Ecumenic care s-a desfășurat la Constantinopol. Acela a fost momentul în care a susţinut dubla natură, dumnezeiască și umană a lui Iisus Hristos, precum și misterul Sfintei Treimi, inexplicabil pe cale raţională.
Ioan Gură de Aur – s-a născut în Antiohia, anul nașterii sale nefiind cunoscut cu exactitate – 344-354. Fără îndoială, primele elemente de învăţătură creștină și dra-gostea faţă de Biserică, le-a primit de la mama sa, rămasă văduvă de la vârsta de 20 de ani. În anul 381 a fost hirotonit deacon, și cinci ani mai târziu, în 386 a fost numit predicator al Bisericii mari, zidită de împăratul Constantin. El a lăsat omenirii una din cele mai vaste opera, cuprinzând cuvântări bisericești, predici, tratate și scri-sori. În realitate, Sfântul Ioan Gură de Aur, își transpunea noţiunile de credinţă în viaţă, asumându-și sarcina propovăduirii cuvântului evanghelic: „Am poruncit sufletului meu să și asume îndatoririle de propovăduitor și să îndeplinească poruncile atât timp cât mai respir și cât timp Dumnezeu consideră că este bine să mă ţină în viaţa, fie că mai există cineva care să mă asculte sau nu”.
De ce sunt prăznuiţi la aceeași dată?
Practic, s-a decis celebrarea celor trei sfinţi la aceeași dată pentru a se pune punct disputei existente între comunităţile creștine pe tema: care este cel mai mare teolog dintre cei trei ierarhi. Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur au alcătuit Liturghiile ritului bizantin. Sfântul Grigorie Teologul sau Cuvântătorul de Dumnezeu este autorul a cinci lucrări teologice de o importanţă excepţională în care lămurește taina adâncă a Sfintei Treimi. Văzând Sfinţii Trei ierarhi că s-au împărţit credincioșii și se dezbină Biserica din vina lor, s-au arătat în vis și în chip văzut câte unul, apoi împreună, lui Ioan, mitropolitul cetăţii Evhaitelor, un păstor preaînţelept, spunându-i: “După cum ne vezi, noi suntem una la Dumnezeu și nu este între noi nici o ceartă sau împotrivire, ci fiecare fiind călăuziţi de dumnezeiescul Duh, am învă-ţat și am scris spre mântuirea cea de obște și folosul oamenilor. Tot ce am învăţat noi am dat și altora spre înmulţirea talantului (monedă veche) nostru și nu este între noi nici unul întâi sau al doilea, ci, dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează. Deci, scoală-te și poruncește acestora ce se ceartă și se dezbină din cauza noastră, să nu se mai certe pentru noi, căci pentru aceasta și noi ne-am sârguit, atât în viaţă, cât și după moartea noastră să împăcăm lumea și s-o aducem la unire. Deci rânduiește ne la toţi trei o zi, când ţi se va părea de cuviinţă și ne fă praznic cuviincios odată. Apoi spune și celorlalţi creștini, care vor fi mai pe urmă, că noi suntem una la Dumnezeu și vom fi mijlocitori în cer înaintea Preasfintei Treimi, pentru mântuirea celor ce vor săvârși praznicul și pomenirea noastră”.