Săptămâna Casei Corpului Didactic Ilfov cu sediul în Brăneşti, desfăşurată în perioada 20-25 mai, a ajuns la apogeul ei artistic, vineri, 24 mai, când, pe scena Centrului pentru Promovarea Culturii Tradiţionale Ilfov din Voluntari, cadrele didactice ilfovene au urcat pe scenă pentru ne oferi un spectacol de zile mari!
Prezentat de profesorul din Brăneşti, Marius Ovidiu Sebe, spectacolul intitulat «Colegi la catedră, artişti pe scenă» a inclus momente de muzică populară, uşoară/pop, folk-instrumentală şi recitare-teatru. Au fost în sală inspectorul Coca Codreanu şi consilierul judeţean Alexandra Mărgărit, precum şi o delegaţie de cadre didactice din Turcia sosită în România în cadrul unui parteneriat cu şcoli din Pantelimon.
Şi show-ul a început blând cu muzica folk a celor din Pantelimon care au interpretat “Fără petale”, piesă de referinţă din cariera lui Doru Stănculescu.
Muzica populară şi-a intrat apoi în drepturi prin reprezentanţii comunei Petrăchioaia care, adunaţi în ansamblul «Floricica» au interpretat întâi o suită de cântece patriotice. Inutil să adaug frisoanele pe şira spinării şi aplauzele care au mărit semnificaţia versurilor din cântecul «Doamne, ocroteşte-i pe români». Iar Florica din Petrăchioaia ar putea face oricând backing vocals la această piesă alături de Veta Biriş.
A urmat Nelu Barău de la Cornetu şi doamna Leonida Groza din Dobroieşti, nimeni alta decât mama interpretei Loredana Groza. Am reascultat-o şi pe Mărioara Man Gheorghe cu o melodie închinată părinţilor dar, pentru că este şi soţie de preot, şi cu o minunată priceasnă închinată Fecioarei Maria. Doamna Jeni Niculae din Clinceni ne-a încântat ulterior cu a sa «Horă de la Clinceni»
Şi a venit momentul de muzică uşoară şi pop, secţiune la care a debutat încântător şi surprinzător prin căldura vocii Roxana Enache, profesoara care conduce ansamblul «Doruleţul» din Vidra.
Însă, mărturisesc că la piesa lui Daffy «Mercy» interpretată de profesoara de muzică Claudia Gorgan de la liceul Ioan Petruş din Otopeni am îngheţat. Claudia şi-a ales o piesă care i se potriveşte şi la aspect, dar mai ales, vocea i se mulează incredibil pe piesa originală. Nu mă înşel şi nici nu exagerez dacă scriu că Claudia Gorgan poate face carieră şi ca interpret. Şi doamna Petrina Ghiţă de la Clinceni a deschis secţiunea recitare-teatru cu o poezie dedicată Pământului.
Râsete şi mult talent la Petrăchioaia
Trupa «Anton Pann» a cadrelor didactice din Petrăchioaia s-a organizat, a repetat şi ne-a prezentat sceneta «Fedeleşul». Satira fină şi realităţile zilelor noastre au fost atât de bine puse în scenă, încât am uitat că sunt cadre didactice şi nu actori profesionişti. Trupa ar merita să fie mai des văzută şi nu spun aceasta pentru faptul că au folosit Jurnalul de Ilfov ca recuzită.
De fapt, întregul spectacol oferit de cadrele didactie ar trebui mai des urmărit în mai multe localităţi din Ilfov pentru că nu toată lumea îşi poate permite să plece la Bucureşti pentru o seară agreabilă şi… gratuită.
Modestele premii în bani oferite de directorul Casei Corpului Didactic, Florin Petrescu şi diplomele cuvenite au încheiat frumos după-amiaza artistică a cadrelor didactice. Păcat ca trebuie să aştept un an pentru a-i revedea.