De o bună bucată de vreme, societatea românească s-a scindat din cauza celor două subiecte care au pus pe jar întreaga suflare a țării, Roșia Montană și eutanasierea maidanezilor. Dacă în primul caz avem de-a face cu o afacere cu iz de potlogărie financiară, iscată de un ghem de interese veroase, în cel de-al doilea caz este vorba de problemă de viață și de moarte, cu profunde implicații etice și morale. Dar ambele situații au un punct comun: incapacitatea guvernanților de a duce la bun sfârșit un lucru început. În privința Roșiei Montane nu sunt nici acum lămurit. Suceala premierului Ponta m-a amețit în asemenea hal, încât nu mai sunt în stare să raționez. Personalitatea multiplă de care dă dovadă șeful Executivului ar zăpăci și cel mai lucid înțelept. Ce să mai înțelegi atunci când Ponta zice că, în calitate de prim ministru, aprobă proiectul, dar ca deputat e împotrivă. Apoi încearcă s-o îndulcească, spunând că a fost contra pentru că Băsescu era pro. După aceea se duce să-i scoată din subteran pe minerii care protestau la Roșia Montană, promițândule, cu seninătate, marea cu sarea. Apoi formează o comisie parlamentară, pe care o trimite pe teren să se convingă cât de bun este proiectul și cât de câștigată este toată lumea. Mai puțin protestatarii din Piața Universității, care o țin pe-a lor, fără să-și dea seama că jocurile sunt făcute și proiectul se va aproba după „pohta ce a pohtit-o” capul guvernului, mai ales că și liberalii au lăsat-o mai moale cu cianura din munții Apuseni. În fine, cred că încep să mă dumiresc. Toată tărășenia va avea finalul așteptat de cei care-și vor umple teșcherelile în urma acestei afaceri.
Câinii vagabonzi, cum spuneam, au ajuns și ei să polarizeze societatea. Decizia CC de a declara constituțională legea eutanasierii câinilor a turnat gaz pe foc. Iubitorii de animale ai ieșit în stradă să apere, așa cum scria pe o pancardă, „Dreptul la viață”. Mă întreb la care viață, a lui Ionuț cumva? Mă rog. În acest timp, însă, responsabilii primăriei stau în expectativă. Pentru televiziuni, s-au organizat câteva „vânători” de maidanezi, după care ardoarea hingherilor s-a potolit încetul cu încetul. Totul a rămas ca-n tren.
Nu sunt de acord cu eutanasierea, cum nu sunt de acord ca pe străzi să mișune haite de potăi vagaboande. Ce mă înspăimântă este neputința autorităților de a gestiona situația. Între timp, am primit informații care mă pun pe gânduri. În localitățile ilfovene limitrofe Capitalei, în ultima vreme, au început să fie aruncate, tot mai des, zeci de cadavre de câini fără stăpâni. Este clar că, în clandestinitate, cineva s-a apucat să mătrărșească la maidanezi, fără să mai aștepte ca primăria să facă ceva. Totodată, mai mulți locuitori din localități din Ilfov ne-au relatat că s-a înmulțit numărul mașinilor care aduc câini uneori câte 5-6, pe care-i abandonează pe străzi. Asta mă face să bănuiesc că, într-adevăr, bucureștenii au început să facă, de capul lor, curățenie în Capitală.
