Propunere legislativă USL

Liderii grupurilor parlamentare ale PSD și PNL, Ilie Sârbu, Marian Neacșu, Puiu Hașotti și Andrei Gerea, și deputatul social-democrat Mircea Drăghici au depus la Parlament o inițiativă legislativă potrivit căreia partidele își pot finanța activitatea și campaniile electorale prin împrumuturi autentificate prin acte notariale. 

Inițiativa legislativă, care vizează modificarea și completarea Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, prevede că: „partidele politice pot încheia împrumuturi numai prin acte autentice notariale, sub sancțiunea nulității absolute. Împrumuturile al căror obiect are o valoare mai mare de 400 de salarii de bază minime brute pe țară se supun condițiilor de publicitate”. 

De asemenea, în propunerea legislativă se stipulează că, în anul fiscal în care au loc mai multe alegeri generale și/sau referendumuri naționale, donațiile primite de la o persoană fizică pot fi de până la 400 de salarii de bază minime brute, la valoarea de la data de 1 ianuarie a anului respectiv, pentru fiecare campanie electorală sau campanie pentru referendum. În cazul persoanelor juridice limita este de 1.000 de salarii de bază minime brute. 

Conform inițiativei, formațiunile politice au obligația de a publica în Monitorul Oficial până la 30 aprilie a anului următor cuantumul total al veniturilor din cotizații obținute în anul fiscal precedent, precum și lista membrilor de partid care au plătit în anul fiscal precedent cotizații a căror valoare însumată depășește 10 salarii de bază minime brute. Același termen de publicare în Monitorul Oficial este prevăzut și pentru lista persoanelor fizice și juridice care au făcut într-un an fiscal donații a căror valoare cumulată depășește 10 salarii de bază minime brute și suma totală a donațiilor confidențiale.