Poveștile de demult își găsesc locul și în zilele noastre. Biserica Sfântul Gheorghe din Copăceni, județul Ilfov, care până mai ieri atrăgea doar sătenii, a devenit astăzi, un edificiu superb și un monument de cult unic, impresionant. La numai câțiva pași de la intrarea în comună, o biserică albă, maiestuoasă se înalță mândră și semeață, distingându-se de toate celelalte lăcașe de cult din zonă.
Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și Preasfințitul Părinte Episcop Varsanufie Prahoveanul, au sfințit duminică, 22 septembrie, lăcașul ce poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Alături de înaltele fețe bisericești, la slujba specială de târnosire au luat parte zeci de slujitori ai parohiilor din Ilfov.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: “Aici ne întâlnim cu Preasfânta Treime”
„Această biserică este o biserică începută în 1937 care a cunoscut etape diferite de lucrare și iată, astăzi frumusețea picturilor ne arată că Cerul, Dumnezeu cu Sfinții Săi coboară pe pământ ca pe noi pământenii să ne ridice la Ceruri duhovnicește. Aici în Biserică ne întâlnim cu Preasfânta Treime, cu Maica Domnului, cu Sfinții Prooroci, Sfinții Mucenici, Sfinții Cuvioși și cu Sfinții din toate timpurile și toate locurile uniți în aceeași credință dreaptă ortodoxă și în același har al Sfântului Duh sau al Preasfintei Treimi. Este un prilej de mare bucurie când se zidește o biserică, dar și când se restaurează și când se curățește pictura ei. Pictura curățită de fum și de praf este o chemare la înnoirea și înfrumusețarea vieții noastre.”
Casa Domnului, a renăscut printr-o fiică a locului
Mii de credincioși, copiii, tineri și bătrâni deopotrivă, au venit duminică la slujba de sfințire a lăcașului, în timp ce peste sat răsunau vocile preoților. Târnosirea bisericii a fost prilej de mare sărbătoare. Toată comuna s-a rugat din adâncul sufletului pentru iertarea păcatelor, pentru sănătate, liniște și pace în țară, roade bogate și pentru toate cele de trebuință. Povestea bisericii o are în centru pe Valeria Grigore, fiică a satului care a investit sume importante de bani în refacerea acesteia. Dar mai presus de toate, iubire față de semenii ei, dăruire și mulțumire față de Dumnezeu care i-a oferit posibilitatea de a-i ajuta pe cei în suferință. Valeria Grigore, nepoata lui Nedea Voitici, unul din marii ctitori și susținători ai lăcașului de cult a donat bisericii de aici cca 500 de milioane de lei. Femeia și-a hrănit sufletul cu dreapta credință în Dumnezeu și și-a dedicat întreaga viață gesturilor de binefacere.
Valeria Grigore și Corneliu Ene, decorați de Patriarh
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a hirotesit iconom pe Părintele Paroh Toma Cristian Lovișteanul, iar Părintelui Lică Lepădatu, fostul paroh, i-a conferit Ordinul Sfinții Împărați Constantin și Elena. De asemenea, Ionuț Marin, primarul comunei Copăcenii de Jos, Valeria Grigore, fiică a satului și Corneliu Ene, oameni cu suflet care au făcut donații importante au fost distinși cu Ordinul Sanctus Stephanul Magnus, pentru mireni.
„Relația mea cu Dumnezeu a început la 4 ani”
“Relația mea cu Dumnezeu a început de când aveam 4 ani și cântam în corul bisericii. Bunicul m-a adus aici prima dată. Toată viața am luptat pentru satul meu pe calea rugăciunii. Mulțumesc preoților Cristian Popa, Lică Lepădatu și părintelui Paroh Cristian Toma Lovișteanul care n-au fost doar slujitori, ci și mari lucrători pentru biserică. Alături de ei a fost și primarul Ionuț Marin care este un exemplu și pe care îl rog să conlucrăm pentru binele bisericii și al comunei al cărei fiu este.”