Eveniment dedicat cadrelor didactice din Ilfov care inspiră, inovează şi construiesc viitorul educaţiei

Educația ilfoveană și-a premiat recent valorile, în cadrul primei ediții – pilot a ”EduImpact Fest – Școala care inspiră. Proiecte care schimbă comunități!”,  eveniment organizat
de Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, în parteneriat cu Primăria comunei Tunari, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari și  alte instituții de educație și cultură din București și Ilfov.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.808

”Inițiativa ISJ Ilfov a avut ca obiectiv principal valorizarea activităților educaționale desfășurate în școlile din județ, stimularea colaborării între instituții și promovarea unei educații moderne, bazate pe creativitate, participare activă și implicare comunitară”, a declarat Adriana ­Stoica, inspector școlar general al Inspectorului Școlar Județean Ilfov.

”EduImpact Fest a fost creat pentru a oferi vizibilitate proiectelor educaționale care contribuie la dezvoltarea elevilor și la consolidarea relației dintre școală și comunitate, multe dintre acestea rămânând, de-a lungul timpului, insuficient promovate, în ciuda rezultatelor remarcabile obținute”, a completat, la rândul său, inspectorul școlar pentru management instituțional, ISJ ­Ilfov, Roxana Gavrilă.

Potrivit inspectorului școlar pentru activități educative, ISJ Ilfov, ­Claudia Stupineanu, evenimentul a fost organizat pentru a oferi școlilor ilfovene un spațiu de promovare, valorizare și schimb de bune practici, dar și pentru a recunoaște public munca profesorilor și implicarea elevilor care transformă educația într-o experiență relevantă și cu impact.

”EduImpact Fest a fost structurat pe mai multe sectiuni. Prima secțiune a fost lansarea revistei educaționale „Dincolo de Catalog- Educație pentru viitor”, o publicație dedicată promovării proiectelor și exemplelor de succes din școlile ilfovene. A urmat conferința județeană „Educația dincolo de catalog”, un cadru de reflecție și dialog profesional privind rolul activităților extracurriculare în dezvoltarea elevilor. Un moment central al evenimentului l-a reprezentat Târgul Educațional „Școala care inspiră”, unde unitățile de învățământ și-au prezentat proiectele și iniția­tivele educaționale. Ziua s-a încheiat cu ­Gala EduImpact Fest, unde au fost premiate proiectele câștigătoare. S-au premiat, de asemenea, unitățile de învățământ care au câștigat com­petițiile județene “Școala altfel” si “Săptămâna verde” și s-au decernat diplome de “Ambasadori ai educației ilfovene” pentru elevi și profesori. EduImpact Fest este despre toți cei care inspiră și demonstrează, zi de zi, că școala poate transforma destine și comunități”, ne-a mai declarat inspector Claudia Stupineanu.

Educație de calitate, prin implicarea tuturor

Mesajul central al primei ediții EduImpact Fest a fost acela că educația de calitate se construiește prin implicare, colaborare și viziune comună, iar proiectele prezentate în cadrul evenimentului au demonstrat că școala poate deveni un motor al dezvoltării comunitare, iar activitățile extracurriculare reprezintă un instrument esențial pentru formarea unor tineri responsabili, creativi și pregătiți pentru provocările viitorului.

Astfel, peste 20 de unități de învățământ au participat la târgul educațional, prezentând 33 de proiecte locale, județene, naționale și internaționale. Temele abordate au vizat educația pentru mediu, voluntariatul, dezvoltarea personală, utilizarea tehnologiei în procesul de învățare, incluziunea socială și consolidarea parteneriatelor dintre școală și comunitate. Standurile interactive pregătite de elevi și profesori au demonstrat că educația modernă depășește limitele activităților desfășurate exclusiv în sala de clasă și pune accent pe experiențe relevante, formarea com­pe­tențelor pentru viață și implicarea activă în comunitate. De ­altfel, încă de la început, organizatorii au subliniat colaborarea bună dintre inspectori școlari ilfoveni, directori, profesori, elevi și parteneri educaționali, dar și implicarea Consiliului Județean al Elevilor ­Ilfov care a participat activ la promovarea și organizarea festivalului.

Premiiile târgului educațional

Premiul I – Școala Gimnazială Nr. 1, Cornetu,

Premiul II – Liceul Teoretic Kids Club,

Premiul III – Școala Gimnazială Nr. 1 Ciolpani,

Premii speciale

Premiul special pentru Impact pentru comunitate – Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari și Școala Gimnazială Nr. 1 din 1 Decembrie,

Premiul special pentru Inovație în educație – Școala Gimnazială Nr. 1, Pantelimon, cu mențiunea acordării unei burse de studiu la Academia de Leadership și Management Școlar unuia dintre directorii unității de învățământ, din partea Asociației pentru Valori în Educație,

Premiul special pentru proiecte internaționale – Liceul Tehnologic “Cezar Nicolau” Brănești,

Premiul special al Publicului – Școala Gimnazială Nr. 1 Glina,

Premiul special al Juriului – Liceul Maarif International School of Bucharest,

Premiul pentru inovație și interdisciplinaritate – Școala Gimnazială Nr. 2 Voluntari.

Premii pentru proiecte care au impact în comunitate

Festivalul a reprezentat și o competiție a ideilor care generează schimbare în comunitate, iar Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna 1 Decembrie a obținut Premiul ­Special pentru Impact în Comunitate, în semn de recunoaștere a proiectelor dezvoltate în beneficiul comunității locale. Și Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari a obținut un Premiu Special pentru Impact în Comunitate, ”o recunoaștere a implicării constante a elevilor, profesorilor și partenerilor noștri în dezvoltarea unei educații de calitate. Adresăm sincere mulțumiri Inspectoratului Școlar Județean Ilfov și prefectului județului, Simona Neculae, pentru susținerea educației și pentru contribuția la organizarea acestui eveniment deosebit. De asemenea, mulțumim în mod special primarului Cristian Niculae și viceprimarului Jan Niculae pentru sprijinul acordat și pentru parteneriatul constant în susținerea proiectelor educaționale dedicate copiilor și comunității. Felicităm toți participanții pentru proiectele prezentate și pentru contribuția lor la construirea unui viitor mai bun prin educație! Împreună demonstrăm că educația este cea mai valoroasă investiție în comunitate”, a declarat prof. Coca Codreanu, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Tunari.

Un alt proiect remarcat de juriu a fost ”AI Teacher”, dezvoltat de elevii Liceului Teoretic Kids Club, care a obținut locul al II-lea în competiție. 

Mesaje de felicitare

Simona Neculae, prefectul județului Ilfov: ”Această primă ediție a EduImpact Fest trebuie să reprezinte un punct de pornire în a face mai mult pentru elevi, pentru a le transmite dragostea pentru învățătură, pentru că fără această dragoste nu realizăm nimic. Îmi doresc, așadar, ca acest eveniment să continue și anul următor cu o nouă ediție, pentru că trebuie să celebrăm – pe lângă munca pe care o depun profesorii – toată educația care stă la baza viitorului unei generații”.

Cristian Niculae, primarul comunei Tunari: ”Sunt onorat să fim gazda acestui festival. Am văzut proiectele expuse, sunt surprins plăcut de realizările elevilor și profesorilor și sunt convins că acestea vor fi apreciate și premiate de juriu”.

Adriana Stoica, inspector școlar general al ISJ Ilfov: ”Succesul acestui eveniment a fost rezultatul unei construcții colective, realizate prin colaborarea inspectorilor școlari, directorilor, profesorilor, elevilor și partenerilor educaționali. EduImpact Fest a confirmat faptul că educația de calitate se construiește prin colaborare, implicare și viziune comună. Proiectele prezentate au evidențiat exemple de sustenabilitate, inovare, voluntariat, educație pentru mediu, dezvoltare personală și parteneriate comunitare, demonstrând impactul real pe care școala îl poate avea în societate”.