Ziua Îndrăgostiților din 14 februarie, nu a trecut neobservată nici de Biserica Ortodoxă Română. Chiar dacă sfinții părinți nu acceptă dezmățul public, imoralitatea, chefurile grandioase și toată recuzita importată din Occident cu prilejul Valentine’s Day, ei recunosc această sărbătoare. Care este legătura între Sfântul Valentin și sărbătoarea dragostei?

Sărbătoarea dragos­tei de Sfântul Valentin a devenit foarte populară cu repeziciune. ­Mulţi au ajuns chiar să facă mai multe pregătiri pentru această zi a îndrăgstiților  decât pentru sărbători vechi, extrem de importante cum ar fi, Paștele, Înălțarea Domnului, Nașterea Maicii Domnului, Înălțarea Crucii și altele. Mai nou, printre susținătorii acestei „zile a dragostei libere”, cum a fost denumită, se află atât adolescenți, cât și copii. 

Povestea Sfântului Valentin și obiceiul mesajelor de dragoste 

Și totuși, cine a fost Sfântul Valentin? Acesta a trăit în secolul al III-lea, în Terni, o localitate din Italia de astăzi. Despre Sfântul Valentin se știe că ar fi cununat un păgân cu un creștin, că le dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din propria grădină și că avea darul și puterea de a vindeca bolnavii. Dar, cum a ajuns ocrotitorul lor? Împăratul Claudius al II-lea văzând că soldaţii necăsătoriţi sunt mai buni, mai detașaţi de problemele casei decât cei cu familie a ordonat, printr-un decret interzicerea căsătoriilor soldaţilor. Valentin, episcopul Ternei de azi, nu a luat în considerare decretul împăratului și a continuat să oficieze căsătoriile soldaţilor creștini ce urmau să fie înrolaţi în armata romană. Din această cauză a fost aruncat în temniţă unde, se pare că a vindecat-o pe fiica temnicerului, de care s-a îndrăgostit. Condamnat la moarte, în momentul în care se îndrepta spre locul în care urma să fie executat, i-a înmânat iubitei o scrisoare pe care a a semnat-o „Al tău, Valentin”. De atunci, tinerii obișnuiesc să-și trimită mesaje și scrisori de dragoste. 

Obiceiuri și tradiții de Ziua Iubirii 

De sărbătoarea iubirii (atât de Sfântul Valentin cât și de Dragobete) sunt legate multe obiceiuri și tradiții. De pildă, fata necăsătorită trebuie să-și pună sub pernă, înainte de culcare, o floare de coada șoricelului. Se spune că bărbatul care-i va ieși în cale, când va pleca de acasă, îi va deveni soț.

Se mai crede că, fata nemăritată va afla cine este sufletul ei pereche dacă va scrie pe bucăți de hârtie învelite în lut și apoi scufundate în apă, numele mai multor bărbați. Prima bucată de lut care se ridică la suprafață indică numele viitorului ei soț. Mai există o modalitate ca fata să afle numele ursitului. În noaptea dinaintea sărbătorii (vorbim de ambele sărbători ale iubirii) trebuie să-și umple un vas cu apă și să aprindă o lumânare roșie. Apoi, să lase să pice șapte picături de ceară de la lumânarea aprinsă  și să urmărească atent literele formate pe maginea vasului. Prima literă care îi apare în apă reprezintă inițiala persoanei cu care se va căsători. În tradiția populară, se mai spune că fata care încă nu are un partener de viață, poate să deslușească numele celui ce, în curând, îi va cuceri inima și printr-o altă modalitate. Seara, în ajunul sărbătorii iubirii, trebuie să lege un buchet de busuioc cu o ață roșie. Dimineața după ce se trezește, să dezlege florile și să ruleze ața pe degetul inelar de la mâna stângă, spunând alfabetul. Se crede că litera la care se va opri la capătul firului de ață corespunde inițialei numelui persoanei de care se va îndrăgosti. De aceea, Sfântul Valentin nu este numai ocrotitorul îndrăgostiților, ci și al celor ce vor să-și afle soarta și să se căsătorească.  

Rugăciunea care aduce iubire și armonie în cuplu 

Iubite Dumnezeu, carele ești în ceruri,

Dăruitor de dragoste și pasiune,

Cel care cântă pe corzile inimii,

Călăuzește îndrăgostiţii în această zi, 

O dată care este numărul perfect al Domnului,

Înălţând două suflete și două inimi.

Unii îndrăgostiţi se îndepărtează de celălalt,

Dar ceea ce este construit întru Tine niciodată nu se va prăbuși.

Îndrumă-I pe îndrăgostiţi către ce trebuie a fi.

Adevărurile Tale trebuie să fie rostite de gurile îndrăgostiţilor,

Căci adevărul Tău aduce onestitatea în inimă.

Numai acesta trebuie să se desprindă de pe buzele roșii ale îndrăgostiţilor.

Tu ești, îndrăgostiţii sunt doar o mijlocire.

Numai printr-o inimă adevărată poţi Tu crea o capodoperă, 

Fă ca îndrăgostiţii să-și amintească că dorinţa sufletului lor 

Este aceea pentru care Tu ai aprins focul din dânșii.

Tu rămâi întotdeauna cel care creează arta îndrăgostirii;

Arta a doi întru unul.

Amin!