Dezvoltatorul belgian Liebrecht&wooD a anunțat, zilele trecute, că va investi circa 110 milioane de euro într-un proiect imobiliar în Cernica, care va include un centru outlet Fashion House, un hypermarket, o galerie comercială, magazine de bricolaj, mobilă şi articole sportive.
Cernica Park va fi dezvoltat pe o suprafaţă de 34 de hectare, parte a unui lot de 60 hectare aflat în proprietatea companiei, iar construcția va începe anul viitor și va include 88.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale, extensibil până la 100.000 mp, cu peste 3.500 de locuri de parcare. Compania a mai anunţat, pe 11 februarie a.c., şi inaugurarea unui drum cu o lungime de 4 km către autostrada Bucureşti-Constanţa, care va permite accesul direct către Cernica Park. Drumul a fost construit de Liebrecht&wooD Group în colaborare cu autoritățile locale din Cernica și Fundeni (jud. Călărași), dar și de autoritățile de reglementare relevante inclusiv CNADNR, Direcția Regională de Drumuri și Poduri București (DRDP), Administrația Națională ”Apele Române” și Sistemului Naţional de Gospodărire a Apelor. Finalizarea drumului aduce beneficii importante locuitorilor din zonă, aceștia bucurându-se acum și de reducerea cu circa 30 de minute a timpului călătoriei spre centrul Capitalei.
”Drumul, în valoare de 5 milioane de euro, este un exemplu perfect al viziunii Liebrecht&wooD în ceea ce privește dezvoltarea proiectelor imobiliare. Soluția a fost realizată în baza unei atente analize a mediului și a beneficiarilor, pentru a asigura o integrare armonioasă. Suntem încântați că și autoritățile locale împărtășesc această idee. Această soluție de trafic constituie prima etapă în dezvoltarea proiectului Cernica Park – un loc extraordinar pe harta de retail a României, dar și un loc important pe harta europeană a proprietăților Liebrecht&wooD Group” – a declarat Patrick Van Den Bossche, managing director al Liebrecht&wooD Group.
Investiție ce va stimula economia zonei și va crea locuri de muncă
Cernica Park nu va fi doar un centru comercial, ci o investiție pe scară largă, ce va stimula economia și va crea multe oportunități de locuri de muncă în zonă. Proiectul are toate premisele pentru a deveni un loc ideal și ușor accesibil pentru cumpărături frecvente, dar și o destinație perfectă de recreere pentru locuitorii orașelor din jur, inclusiv București, deservind 3 milioane de locuitori, pe o rază de 90 minute.
”Posibilitatea de a susține proiectul Cernica Park a fost o mare oportunitate pentru noi și suntem foarte fericiți să participăm la inaugurarea noului drum de acces. Aceste tipuri de proiecte sunt o necesitate pentru zona noastră și suntem încântați că Liebrecht&wooD a decis să investească într-un astfel de plan substanțial. Suntem siguri că Cernica Park va fi mult mai mult decât un centru comercial, va fi vectorul principal în zona Cernica pentru locuri de muncă și pentru acces facil la autostrada A2 și la centura București”- a declarat, la rândul său, Gelu Apostol, primarul de la Cernica.