Nemulțumiri ale fermierilor față de noile reglementări pentru obținerea de subvenții
Fermierii sunt nemulțumiți față de noile formalități pe care trebuie să le îndeplinească pentru a obține subvenții de la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). Nemulțumirile sunt legate de formularul cererii unice de plată, dar și de cerințele privitoare la dovedirea dreptului de folosință al terenurilor.
Marcel Andrei, lider sindical al crescătorilor de ovine și caprine, spune că formularul cererii unice de plată are nu mai puțin de 40 de pagini și rubrici care-i pun în încurcătură pe fermieri. „Este nevoie de un avocat, pentru a fi completată corect”, afirmă Andrei. La rândul său, Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine, susține că, pe lângă că e voluminoasă și greu de priceput, cererea nu va putea fi completată în întregime. „APIA ne cere o adeverință de la Registrul Agricol pentru terenul pe care-l utilizăm. Registrul Agricol nu există, deocamdată, la nicio primărie. Registrele Agricole nu au fost încă tipărite. Modelul ar fi fost elaborat la Ministerul Agriculturii, dar tipărirea se lasă așteptată. Aceeași adeverință le este utilă și fermierilor care accesează una dintre cele două măsuri de finanțare din PNDR, lansate pe 25 martie”, precizează acesta.
Schimburile de terenuri, „cuiul lui Pepelea”
Tot la capitolul schema de plată unică pe suprafață, spun fermierii, mai este o problemă. Conform Regulamentului european, APIA trebuie să identifice fiecare parcelă și proprietarul ei. De-a lungul anilor, marii fermieri au încercat să-și comaseze suprafețele lucrate. Astfel, proprietarii parcelelor au fost de acord să facă schimb între ei. În felul acesta, lucrurile în teren au ajuns să creioneze o cu totul altă hartă decât cea văzută din birourile APIA. S-au făcut mii de astfel de schimburi de parcele, unele cu contracte, altele la mica înțelegere. Introducerea noțiunii de „hectar eligibil” complică și mai mult situația. Dacă anul trecut, în cererea pentru subvențiile pe suprafață se completa o declarație de suprafață în care trebuia menționat blocul fizic exploatat, acum, fiecare suprafață de teren trebuie identificată cu precizie. Fermierii propun o singură soluție pentru evitarea fărămițării fermelor. „O reformă a proprietății. Să se șteargă cu buretele tot și greșelile făcute de Legea 18 și fermierii să fie întrebați: tu ce suprafață lucrezi, unde, etc”, spune unul dintre nemulțumiți.
Soluții de circumstanță
Ministrul Agriculturii a anunțat că, pentru rezolvarea acestei situații, „În Ordinul de ministru se va anexa un tabel în care vor fi evidențiate toate schimburile de teren. Ca să poată fi controlate de APIA”. Pe lângă riscul fărămițării fermelor mari, Ordinul are și alte probleme în zona de zootehnie. Crescătorii de animale insistă ca asociațiile să fie scoase de pe lista neagră și să‑și primească subvențiile pe pășuni, pentru că asociațiile se încadrează în definiția fermierului activ, deoarece două treimi din veniturile lor provin din activitatea agricolă.