Premierul Victor Ponta are, uneori, inițiative năstrușnice. Ultima dintre ele este sărbătorirea (sau comemorarea?) evenimentului care a marcat căderea guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu, în urma căruia, la Palatul Victoria a fost instalat un Cabinet USL. Astfel, el i-a invitat pe toți parlamentarii care au votat, în urmă cu trei ani, debarcarea Executivului condus de MRU să participe la un eveniment denumit 3 ani de la începutul sfârșitului regimului Băsescu-MRU-Predoiu”,care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, luni, ora 18.00. Cu acest prilej, a specificat premierul Ponta, în invitație, „Împreună, vom reaminti ce a însemnat schimbarea cursului României din punct de vedere economic și social!”. La acest anunț, Ponta anexase și lista celor 235 de parlamentari care au votat moţiunea de cenzură, invitaţi la Parlament. Dintre aceștia, câțiva vor avea mari probleme să onoreze acest eveniment. Printre ei figurează Viorel Hrebenciuc, aflat în arest la domiciliu, în dosarul privind retrocedările ilegale de păduri, Miron Mitrea, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, Cătălin Voicu, condamnat la șapte ani de închisoare pentru primire de mită, Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”.