Măsuri împotriva creșterii exagerate a valorii RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că va efectua, în decembrie, mai multe controale la companiile de asigurări care au notificat instituția că vor majora tarifele la poliţele RCA, în unele cazuri preţurile urmând să fie de 4-5 ori mai mari pe segmentul transporturilor auto. 

„Începând cu luna decembrie a acestui an, ASF va demara mai multe controale la societăţile de asigurări pentru verificarea cauzelor creşterii tarifelor faţă de perioadele precedente. Aceste controale, efectuate în colaborare cu echipe de actuari, vor urmări acurateţea datelor şi informaţiilor folosite în fundamentarea tarifelor, justificarea criteriilor de segmentare adoptate, compararea datelor cu perioadele anterioare, comparabilitatea şi influenţa în creşterea/descreşterea tarifelor în raport cu despăgubirile plătite şi impactul asupra calculului tarifelor în ceea ce priveşte nedeclararea/neînregistrarea la timp a tuturor daunelor”, se arată într-un comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară. Totodată, ASF vrea să efectueze controale „de anvergură” pentru verificarea cheltuielilor din cadrul companiilor de asigurări şi identificarea eventualelor „distorsiuni” (fraude, cheltuieli fictive, daune fictive, transferuri frauduloase de bani) în fluxurile financiare ale companiilor, care ar putea avea implicaţii asupra rentabilităţii asigurătorilor şi implicit asupra primelor de asigurare practicate.

 

Model actuarial de calcul al RCA

Creşterea semnificativă a valorii despăgubirilor pentru vătămări corporale reprezintă una dintre cauzele majorării tarifelor pentru poliţele RCA, potrivit unei analize ASF. La aceasta se adaugă practica judiciară neuniformă şi lipsa de predictibilitate a valorii acestor despăgubiri, dar şi creşterea de până la 4,5 ori a daunei medii pentru despăgubiri aferente vătămărilor corporale şi deceselor pentru accidentele produse în afara României, faţă de cele produse în ţară. De aceea, ASF îşi propune, pe lângă controlarea companiilor care emit poliţe RCA pentru transportatori, să stabilească un model actuarial (calcule statistice privitoare la asigurări) de calcul al RCA pentru asigurători, împreună cu Asociaţia Română de Actuariat, care să fie recomandat ca model de referinţă societăților care au notificat creşteri exagerate ale tarifelor.

 

Camere video și GPS, la bordul autovehiculelor

 

Autoritatea mai propune implementarea unor soluţii tehnice moderne pentru cuantificarea riscului asociat fiecărei categorii de clienţi, inclusiv pentru monitorizarea şi îmbunătăţirea comportamentului în trafic, prin utilizarea de camere video la bordul autovehiculelor pentru monitorizarea activităţii şi comportamentului în trafic şi prin utilizarea de GPS. O altă măsură se referă la un studiu de impact privind posibilitatea modificării modelului actual de emitere a poliţei RCA, prin declararea persoanelor care vor conduce autovehiculul, cu poliţă pe autovehicul şi şofer.