Alegerile locale vor avea loc pe 5 iunie, a decis Executivul, care a aprobat un pachet de hotărâri care vizează organizarea şi desfăşurarea acestui scrutin.

„A fost confirmată data de 5 iunie, data în care vor avea loc alegerile locale. Stabilirea datei de 5 iunie a avut în vedere prevederile legale potrivit cărora data acestor alegeri se stabileşte prin HG cu cel puţin 75 de zile înaintea votării şi permite consilierilor locali, judeţeni şi primarilor aleşi în urmă cu 4 ani să-şi închidă mandatele conform legii, adică să aibă 4 ani de exercitare a mandatului”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

 

Campania electorală începe pe 6 mai

Executivul a adoptat şi calendarul acţiunilor din perioada electorală. Astfel, până la 26 martie vor fi desemnaţi judecătorii din Biroul Electoral Central, urmând ca până la 27 martie să fie ales preşedintele BEC şi locţiitorul acestuia. Începând cu 11 aprilie 2016 până pe 26 aprilie, vor putea fi depuse candidaturile pentru consiliile locale, consiliile judeţene şi primari. După perioada în care pot fi depuse contestaţiile, data de 4 mai este termenul pentru rămânerea definitivă a candidaturilor.

Campania electorală va începe pe 6 mai, cu 30 de zile înaintea alegerilor, şi se va încheia pe 4 iunie, ora 7.00.

În 5 iunie, votul va începe la ora 7.00 şi se va încheia la ora 21.00.

Guvernul a mai aprobat numerotarea circumscripţiilor electorale judeţene, dar şi modelul şi condiţiile de tipărire ale buletinului de vot. Pentru a facilita accesul alegătorilor la opţiunea de vot, va fi inserată o legendă, în prima parte interioară a buletinului de vot, ce va conţine denumirile tuturor competitorilor electorali, numerele de ordine pe buletinul de vot, rezultate din tragerea la sorţi a ordinii pe buletinul de vot, precum şi paginile din buletinul de vot în care aceştia au fost înscrişi.

De asemenea, pentru buna desfăşurare a scrutinului alegerilor locale, se constituie Comisia tehnică centrală condusă de ministrul Afacerilor Interne, din care vor face parte reprezentanţi ai tuturor instituţiilor publice cu atribuţii în organizarea alegerilor, precum şi ai Agerpres, Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice, Electrica – S.A, Societăţii Române de Televiziune, Societăţii Române de Radiodifuziune.

 

Pentru organizarea alegerilor locale au fost alocate peste 350 milioane lei. În suma alocată de la bugetul de stat sunt incluse şi fondurile necesare pentru plata indemnizațiilor membrilor birourilor electorale de circumscripţie, ale birourilor electorale ale secţiilor de votare şi ale aparatului tehnic auxiliar al acestora. Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 115/2015, aceste cheltuieli erau asigurate din bugetele locale. Mai mult, sunt previzionate şi costurile de implementare ale Sistemului informatic pentru monitorizarea prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Totodată, un element de noutate a fost adus prin introducerea operatorilor de calculator în secțiile de votare, ale căror indemnizații sunt asigurate de la bugetul de stat.