Consumatorii români au făcut plăți de 1,8 miliarde euro, anul trecut, pentru cumpărăturile făcute prin internet, adică aproximativ 5 milioane de euro pe zi, cu aproape 30% mai mult decât în 2015, când s-au înregistrat 1,4 miliarde de euro. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, care este marcată anual la 15 martie pentru a se scoate în evidenţă aspecte legate de serviciile de care beneficiază consumatorii.
Doar de Black Friday (noiembrie 2016) românii au cumpărat produse în valoare de aproximativ 130 de milioane de euro, cu mult peste valoarea de 100 de milioane de euro înregistrată de Black Friday 2015, se mai arată în comunicatul semnat de Bogdan Pandelică, președintele ANPC.
Potrivit autorității, o creștere considerabilă a cunoscut și intrarea pe piață a dispozitivelor mobile de tip smartphone, de la 50% în 2015, la 70% în 2016.
„Drept urmare, magazinele online din România au înregistrat creșteri semnificative ale traficului generat de dispozitivele mobile: peste 50% din vizitele pe site-uri se fac de pe mobil în detrimentul desktop-ului. Achizițiile făcute de pe telefoane mobile au ajuns la 35-40% din totalul cumpărăturilor online. Explozia comerțului online și evoluția pieței presupun procese de adaptare continuă a legislației, precum și îmbunătățirea sistemului de primire și instrumentare a reclamațiilor. Pe lângă procesele constante de îmbunătățire, ANPC acordă o atenție deosebită și categoriilor de consumatori vulnerabili în mediul digital: copii, tineri sau vârstnici”, a mai arătat ANPC.
În aceste condiții, potrivit ANPC, protejarea drepturilor consumatorilor în era digitală reprezintă o provocare.
„Agenda Consumatorului European a așezat consumatorii în centrul preocupărilor pieței unice. În concordanță cu această Agendă, ANPC și-a stabilit o serie de obiective majore: să ne asigurăm ca există pe piață produse și servicii sigure; dezvoltarea cunoștințelor consumatorilor; intensificarea aplicării legii, asigurarea posibilității de obținere de reparații și adaptarea drepturilor consumatorilor și a politicilor în domeniu la schimbările apărute în societate și în economie. Acestea sunt teme pe agenda noastră publică, iar activitatea noastră face ca ANPC să fie parte din viața cotidiană a consumatorilor”, potrivit ANPC.
Paul Anghel, director în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului a precizat, la Apelul Matinal de la Radio România Actualităţi, că în această perioadă inspectorii ANPC lucrează pe două direcţii de informare:”Primul palier ar fi consilierea operatorilor economici prin legislaţia şi actualizarea legislaţiei în funcţie de domeniul de activitate şi un alt palier de discuţie ar fi programe de informare a consumatorilor. Vom fi prezenţi astăzi în şcoli, în facultăţi, în centrele comerciale, acolo unde vom împărţi pliante cu drepturile consumatorului român la achiziţia anumitor tipuri de produse şi servicii. Vom fi prezenţi în aeroporturi, în Otopeni şi în aeroporturile din ţară cu pliante privind drepturile pasagerilor, vom organiza conferinţe în aşa fel încât drepturile consumatorului să fie din ce în ce mai bine cunoscute”.