sursa foto - adevărul.ro

Edilul Capitalei le-a mulțumit lui Liviu Dragnea și Adrian Năstase – pentru aprecieri și pentru că o văd potrivită la șefia țării

În cadrul unei emisiuni televizate de sâmbătă, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a respins ideea unei posibile candidaturi la Președinția României, declarând că își dorește un nou mandat la Primăria Capitalei pentru a continua proiectele pe care le va lansa în curând, edilul punctând că nu vrea să îi părăsească pe bucureșteni.

Din tot sufletul îmi doresc să îmi închei cu bine acest mandat la Primăria Capitalei și, dacă bucureștenii vor considera că rezultatele mele sunt deosebite, poate, dacă suntem sănătoși și liberi, să mai preiau un mandat pentru că unele dintre proiectele pe care le voi lansa în partea a doua a acestui mandat vor trebui finalizate în următorul. Vă spun foarte sincer, sunt atât de recunoscătoare celor care au considerat că eu sunt omul cel mai potrivit pentru înalta funcție de primar general încât cred că ar fi o inabilitate din partea mea ca cetățean, fost senator, fost jurnalist, ca primar acum, să îi părăsesc pe bucureșteni și să consider că această poziție a mea este doar o trambulină pentru o altă funcție”, a declarat Gabriela Firea, la România TV.

În context, ea a mulțumit celor care o consideră potrivită pentru funcția de președinte al României.

Le mulțumesc domnilor Adrian Năstase și Liviu Dragnea (…), dar poate a glumit domnul președinte Liviu Dragnea – că are simțul umorului foarte dezvoltat – și poate a fost o glumă. Domnul președinte Liviu Dragnea știe cât de mult îmi doresc să duc la bun sfârșit mandatul de la PMB și motivul pentru care m-a ales, mi l-a spus, și vă dezvălui un secret, a fost acela că și-a dat seama dintr-o analiză (…) că sunt un om serios, un om de echipă și care se ține de cuvânt. Cred că ar fi o mare dezamăgire pentru bucureșteni ca omul în care ei și-au pus speranțele să schimbăm fața Capitalei să plece către o altă funcție”, a completat primarul general.