Am mai participat la ședințe de consilii – locale, județean sau municipal – pentru adoptarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2017 sau pentru anii trecuți. Dar, cea mai transparentă dezbatere (pentru că DA, aici a fost vorba și despre o dezbatere publică, față în față, de care autoritatea locală a promis că va ține cont) a fost la Domnești. Unde, săptămâna trecută, Primăria i-a invitat în sala de ședințe pe cetățenii din comună, care au dorit să facă sugestii pe marginea proiectului de buget (30.254.460 de lei – venituri totale) supus dezbabaterii și postat pe site-ul instituției.

Articol apărut în nr. 347 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

bugetulAșadar, la ora stabilită – 14.00, pe 12 aprilie, inițiatorii proiectului și specialiștii din Primărie care au participat la întocmirea lui, împreună cu reprezentanții societății civile, care au cerut, în scris, anterior, dreptul de a lua cuvântul (dar nu numai aceștia) s-au întâlnit în sala de ședințe și au început analiza punct cu punct a documentului.

Prima mențiune a domneștenilor a fost legată de Strategia de integritate și anticorupție, iar primarul Ioan Adrian Ghiță a explicat că, pentru realizarea acesteia, a fost semnat contractul 305/martie 2017, cu SC Administer Plus, cu termen de finalizare 90 de zile. Evident, tema mobilității a fost una aprinsă: drumuri, mijloace de transport, accesibilitate etc. Edilul le-a explicat celor care l-au ales că, în ședința de CL din 15 martie 2017, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru investiția ”Asfaltare și modernizare drumuri de interes local în comună”, proiectul și anexele acestuia fiind postate pe site-ul primăriei. Pe 16 martie, proiectul adoptat a fost depus la ministerul Dezvoltării, pentru a obține finanțare. Dar, dacă nu se vor aloca bani de la minister, din bugetul local Domnești se vor decoperta și pietrui străzile Fortului și Bujorului. S-a ridicat problema lucrărilor pe malul râurilor Sabar și Ciorogârla. Edilul a informat că se execută lucrări de regularizare a râului Ciorogârla în baza unui contrac încheiat cu Adm. Bazinală Argeș Vedea și a autorizației de construire emise în 2016, iar acestea constau în regularizare, calibrare și consolidare albie râu pe o lungime de 8 km. Terenul afectat va fi de cca 25 m la stânga și 25 m la dreapta, din axul râului, iar pentru ca lucrările să se poată executa este necesară îndepărtarea veghetației existente în perimetrul săpăturilor. Pentru Sabar urmează să se încheie un protocol cu Apele române, pentru același tip de lucrări.

Mașina de pompieri

Propunerea administrației locale de a achiziționa o mașină de pompieri a ridicat suspiciuni localnicilor. Primarul le-a vorbit acestora despre obligativitatea administrației locale, potrivit Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și prevederilor OMAI 96/2016 de a-și constitui servicii voluntare pentru situații de urgență și dotarea minimă a acestora în funcție de riscul identificat în zonă. În cazul comunei Domnești, necesitatea de o autospecială de stingere incendii, cu apă și spumă este reprezentată pentru a putea interveni rapid în localitate, în caz de foc (mai ales că, traficul de pe Centură face acum o intervenție a pompierilor, dinspre Capitală, extrem de dificilă și deloc eficientă ca timp de reacție).

Necesarul de personal care să asigure intervenția 24/24 ore poate fi asigurat cu voluntari, dar și cu personal specializat, angajat. Însă, având în vedere că organigrama primăriei nu poate acoperi un număr de 12 persoane pentru funcționarea Serviciului, s-a solicitat ISU ”Dealul Spirii” sprijin pentru înființarea în comună a unui punct de lucru profesionst, în subordinea sa, Primăria Domnești punând la dispoziție mașina, spațiul și suportând cheltuiala cu utilitățile. Iar ISU va plăti personalul profesionist angajat. Despre autospecială s-a mai explicat că ea va fi achiziționată doar dacă ISU București – Ilfov va fi de acord cu propunerea făcută de către Domnești, va fi second hand și va avea o capacitate de 4.000 l.

Poșta și grădinița

O altă temă ce s-a dorit discutată de domneșteni a fost legată de sediul Poștei. S-a ajuns la concluzia că acesta trebuie mutat, actuala locație fiind într-o stare avansată de degradare. Iar despre grădiniță, lucrările se desfășoară în grafic, termenul de finalizare estimat fiind 21 mai 2017. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în februarie 2016, iar în decembrie s-a emis ordin de sistare ca urmare a imposibilității realizării finisajelor interioare, pentru că, branșamentele la gaze și energie electrică nu corespundeau din punct de vedere al puterii și/sau capacității. În momentul de față, branșamentul de gaze s-a realizat, iar pentru cel electric s-a emis soluția tehnică din partea Enel, urmând obținerea avizelor necesare autorizației de construire. Pe 6 martie 2017 s-
a emis ordinul de reîncepere a lucrărilor la grădiniță, așadar, din septembrie 2017, copiii o vor putea folosi.

bugetul 1
Virgil Fâșie susține importanța investițiilor în sport
Cetățenii din Domnești
Cetățenii din Domnești
Viceprimarul comunei (în picioare), Ștefan Costel, vorbește despre modernizarea drumurilor
Viceprimarul comunei (în picioare), Ștefan Costel, vorbește despre modernizarea drumurilor
Primarul comunei, Adrian Ghiță, explicând necesitatea unor investiții
Primarul comunei, Adrian Ghiță, explicând necesitatea unor investiții