Elevii liceelor agricole, viitori fermieri sau studenți

Unu din trei elevi ai liceelor agricole intenționează să-și înceapă propria afacere sau să o continue pe cea a familiei, conform unui studiu realizat de Centrul Român de Politici Europene pentru Consorțiul ”Creștem prin Educație Agricolă” (CEA), iar unu din zece elevi absolvenți de gimnaziu alege un liceu agricol motivat de intenția de a face afaceri în agricultură. Liceele tehnologice cu profil agricol reprezintă o opțiune de carieră și pentru un viitor mai bun pentru elevii din mediul rural, conform studiului realizat de CEA, consorțiu de organizații care militează pentru sprijinirea învățământului preuniversitar agricol.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 557

De ce aleg copiii liceele agricole? Pentru că își doresc o calificare și să continue munca familiei

Patru din zece elevi au ales să se specializeze în agricultură datorită implicării familiei în agricultură și/sau în domenii conexe, pentru 2 din 10 elevi acest motiv fiind important și foarte important. Peste jumătate (54%) dintre actualii elevi ai liceelor agricole au cel puțin un membru al familiei care lucrează într-o formă sau alta în agricultură, iar 8% dintre elevi au cel puțin un membru al familiei care a accesat fonduri europene pentru activități agricole și / sau domeniu conex, conform studiului; majoritatea relativă o reprezintă aceia ai căror familii practică agricultura pe exploatații cu suprafețe mai mici de 4 hectare (41%).

Elevii liceelor agricole sunt motivați de perspectiva de a se lansa în afaceri

Elevii liceelor agricole sunt puternic impulsionați de perspectiva antreprenoriatului, mai arată studiul menționat. Astfel, 1 din 10  elevi a spus că motivul pentru care a ales un astfel de liceu este oferit de posibilitatea de a-și deschide propria afacere după absolvire. Ponderea celor care declară că intenționează să își deschidă o afacere în domeniu, dacă îi adăugăm și pe cei care nu se gândiseră la această opțiune atunci când și-au ales liceul, este însă dublă (21%). Și asta pentru că, pe parcursul liceului mai mulți elevi descoperă ”gustul” antreprenoriatului, în mare măsură grație contactului cu practicarea reală a agriculturii. Cursurile de educație antreprenorială sunt bune, dar nu și suficiente. Elevii ar prefera ca acestea să includă sesiuni de mentorat, dar și cum se leagă locul potrivit de muncă cu diverse finanțări.

Această înclinație către antreprenoriat este confirmată de dorința elevilor de a insista asupra aspectelor practice ale studiilor liceale. De exemplu, 18% dintre elevii care au efectuat stagii de practică și-au găsit singuri firmele unde să le facă, fără sprijin din partea școlii. Pe de altă parte, este clară nevoia de a le asigura acestor copii oportunitățile de a face practică: 42% dintre elevi și-au îndeplinit stagiile de practică doar la școală, iar 23% preponderent la școală. Numai 22% dintre copii au făcut practică preponderent la un operator economic și doar 12% doar la firme.

Aproximativ 70% dintre respondenți s-au declarat mulțumiți și foarte mulțumiți de calitatea predării și conținutul materiilor studiate. Patru din zece elevi au beneficiat de educație extra-curriculară, educație antreprenorială (complementară orelor de antreprenoriat obligatorii) și au participat la vizite de studiu pe lanțul valoric, o inițiativă a programului CEA. Utilitatea percepută a vizitelor de studiu pentru înțelegerea funcționării unui agribusiness este relativ crescută în rândul elevilor chestionați, pe ansamblu 53% dintre respondenți declarând că au dobândit multe cunoștințe noi. Un element recurent care a reieșit din interviuri este faptul că elevii își doresc cel mai mult să aplice noțiunile teoretice în laboratoarele, atelierele și fermele didactice ale liceelor, ca și mai multe activități de învățare bazată pe muncă relevante pentru specializarea lor (ex. horticultură, medicină veterinară etc.).

Practica în ferme reale triplează șansele ca un elev să își continue studiile la următorul nivel

După terminarea liceului sau a școlii profesionale, o majoritate relativă a respondenților (45%) intenționează să se angajeze. Factorul determinant este, pentru acești copii, experiența de practică la un operator economic. „Această experiență”, notează studiul, ”crește cu 86% șansele ca un elev să intenționeze să se angajeze în domeniul în care s-a pregătit pe parcursul liceului”. Copiii care doresc să își continue studiile (la nivel universitar sau obținând noi calificări) reprezintă o treime (31%) din totalul respondenților. În general, opțiunea de continuare a studiilor la nivel universitar vizează centrele universitare din proximitate (Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași, București) și este legată de specializarea studiată în liceu, cu precădere medicină veterinară, inginerie zootehnică sau agronomie.

„Dacă nu înveți, ajungi la agricol”, o idee preconcepută, care pierde teren

”Rezultatele acestei cercetări reflectă dorința copiilor de la țară de a-și construi un viitor”, afirmă Crenguța Bărbosu, senior program manager Agricultură și Dezvoltare Economică al Fundației World Vision România, organizație membră CEA. ”Iată că, 4 din 10 elevi au ales o specializare agricolă ca primă opțiune. Ei provin din familii care sunt implicate în agribusiness și vor fie să lucreze în fermele părinților, fie să-și construiască propria afacere. Este un succes pentru liceele agricole care încep să atragă tineri motivați și o satisfacție pentru noi, deoarece efortul nostru de 6 ani produce rezultate. Dar cel mai important este că tinerii și părinții încep să întrevadă beneficiile educației în agricultură”, a spus Crenguța Bărbosu.

Deși, în ultimii ani multe școli și-au îmbunătățit relația cu comunitatea locală, consorțiul CEA consideră că o relație mai strânsă poate fi o soluție pentru recrutarea elevilor cu adevărat interesați de domeniul agricol și pentru asigurarea unor experiențe mai bune de învățare. Pe de o parte, școlile trebuie să se implice în informarea familiilor care au afaceri în agricultură despre avantajele educației agricole. Și, nu în ultimul rând, relația cu agribusinessul devine esențială pentru asigurarea experiențelor practice de învățare pentru elevi – internship, vizită de studiu sau practică.

 

Studiul a avut o componentă cantitativă (un sondaj) și una calitativă (interviuri). Sondajul a fost efectuat online, pe un eșantion de 882 de elevi din anii terminali (clasa a XI-a și a XII-a) de la 51 de unități de învățământ. Datele calitative au fost colectate prin intermediul a 36 de interviuri semi-structurate cu elevi din șase școli.

În prezent, în România au mai rămas doar 57 de licee cu profil tehnologic și agricol, față de 120 câte erau în urmă cu 20 de ani. Pentru învățământul liceal de zi, la admiterea din acest an, la clasa a IX-a, sunt disponibile 3.318 locuri, în vreme ce pentru școala profesională sunt disponibile 2.380 de locuri, mai multe detalii despre specializări și ofertele educaționale fiind publicate pe site-ul consorțiului educatieagricola.ro. Absolvenții claselor a opta vor completa fișele de înscriere la liceu în perioada 16-22 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc pe 24 iulie.