Așa cum au promis reprezentanții Primăriei Pantelimon în vară, sâmbătă, 11 septembrie, a fost organizată o nouă ediție a concursului de pescuit „Fir Întins”. Prilej de mare bucurie pentru micuții din oraș, care așteptau cu sufletul la gură acest eveniment.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 566, ediția print

Ca și astă vară, pe 13 iulie, concursul s-a desfășu-rat în incinta complexului
Phoenix Cernica, pe malul lacului Pantelimon. Așa cum precizam la competiția anterioară, participanții înscriși au avut vârste cuprinse între 6-13 ani. Și de data aceasta, copiii au avut parte de multe surprize, o zonă amenajată special, unde puteau juca badminton, puteau trage la țintă cu un arc care folosea o săgeată cu ventuză sau încercau să nimerească cu mingiuțe din plastic coșulețele colorate înșirate pe o frânghie legată de doi arbori. Totodată, micuții au primit gratuit hot dog, covrigi calzi, limonadă și floricele. După cum am aflat de la administratorul public al orașului Pantelimon, Mihai Voicu, numărul de participanți a fost mai mare decât la ediția anterioară.

„La această ediție, cele 70 de locuri au fost ocupate în două zile și, datorită numeroaselor solicitări, numărul de locuri a fost suplimentat cu încă zece. Astfel că astăzi avem 80 de participanți. Concursul se desfășoară pe parcursul a două serii, pentru a le da posibilitatea tuturor concurenților să participe. Ca și la ediția anterioară, desfășurată în luna iulie, premiile sunt generoase. Prin urmare, concurenții care se plasează pe primele trei locuri primesc un kit de pescuit un peștișor și un bol pentru acesta, diplome, medalii și o plachetă. Dar toți concurenții vor avea o surpriză de la firma ELGEKA FERFELIS, sponsorul concursului, care va consta într-o pungă cu dulciuri și cosmetice pentru copii, precum și un voucher de la Cernica Adventure Park. Toate sculele de pescuit și momelile au fost asigurate de Primăria Pantelimon, din bugetul local, iar buna organizare a fost asigurată de 30 de voluntari de la Direcția de Asistență Socială a orașului Pantelimon, cărora vreau să le mulțumesc pentru activitatea prestată astăzi”, ne-a precizat Mihai Voicu. 

Concursul va fi organizat și anul viitor

Bineînțeles, de la concurs nu putea lipsi și inițiatorul acestei competiții, primarul Marian Ivan. Ca și la edițiile anterioare, acesta a oferit premiile câștigătorilor diplomele și pungile cu surprize de la sponsorul ELGEKA FERFELIS. „Din punctul meu de vedere, această ediție este foarte bine organizată, și le mulțumesc organizatorilor de la DAS Pantelimon pentru eforturile pe care le-au depus în desfășurarea a două evenimente – donarea de sânge și acest concurs de pescuit. Suntem bucuroși, ca de fiecare dată, că sunt aici foarte mulți copii, nu ne așteptam la un număr atât de mare de participanți. Mă bucur și că, față de edițiile anterioare, doar doi copii au solicitat să participe din nou la concurs, ceilalți sunt participanți în premieră, pentru că ne-am dorit să participe cât mai mulți copii din Pantelimon. Le mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect, participanților, organizatorilor și, bineînțeles și sponsorilor competiției.”, ne-a declarat primarul Marian Ivan. Edilul ne-a mai informat că anul acesta mai dorește să organizeze încă o ediție a evenimentului „Cinema în aer liber”, pentru că și această inițiativă a fost foarte apreciată de locuitorii orașului. De asemenea, el a precizat că anul viitor, administrația locală își propune să organizeze încă trei concursuri de pescuit, dacă situația sanitară o va permite.