Asociația Club Sportiv Orășenesc (ACSO) „Viitorul” Pantelimon a devenit cunoscută, la nivel național și nu numai, pentru performanțele copiilor sportivi care activează aici. Totul se datorează implicării deosebite a administrației locale și, în primul rând, a primarului Marian Ivan, care a practicat sportul la nivelul de prim eșalon național al campionatului de rugby din țara noastră.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 576
Se poate spune că orașul Pantelimon constituie un reper important în rugby-ul românesc, clubul sportiv din localitate fiind formatorul unor jucători de elită ai acestui sport. Unul dintre ei este Petre Mitu, fost căpitan al naționalei de rugby și jucător al unor cluburi importante din campionatul de rugby din Franța.
Dar, așa cum se precizează pe pagina de deschidere a site-ului ACSO „Viitorul”, acest sport a luat naștere la Pantelimon încă de pe vremea Marianei Lucescu, prima femeie antrenor de rugby din lume.
Profesoară de educație fizică și sport, a format, în urmă cu mai bine de 4 decenii, prima echipă şcolară de rugby în Pantelimon. Antrenoare la Şcoala Sportivă nr. 2 din Bucureşti, cea poreclită „Doamna de Fier“, datorită severităţii sale, şi-a condus echipele spre câştigarea a patru titluri naţionale. Primul dintre ele a fost câştigat în 1973, când elevii ei au reuşit să se impună în finală în faţa lui CS Şcolarul Bucureşti, formaţie pregătită de Cornel Munteanu, un antrenor cunoscut pentru priceperea lui de a forma jucători. Mariana Lucescu a uimit pe atunci lumea rugby-ului mondial, fiind prima femeie antrenor al unor formaţii de băieţi.
Odată cu alegerea lui Marian Ivan în funcția de primar, disciplinele sportive ale clubului din Pantelimon s-au diversificat, iar în anul 2017 clubul a fost acreditat oficial sub numele de ACSO „Viitorul” Pantelimon.
„Ne dorim să oferim o educație sportivă copiilor orașului nostru și să îi învățăm că sportul este parte din viața noastră, că sportul înseamnă disciplină, educație și sănătate.
Activitatea noastră este profilată pe selecția, pregătirea și instruirea tuturor copiilor din Pantelimon care își doresc să practice un sport de plăcere sau la nivel de performanță! Avem alături antrenori și profesori bine pregătiți și dornici să își transmită pasiunea mai departe, dar și pe primarul nostru, Marian Ivan, fost rugbist de performanță și un mare iubitor al sportului, care ne-a susținut necondiționat de fiecare dată când a fost nevoie”, se mai spune pe pagina clubului din localitate.
În jur de 600 de copii practică sportul la clubul ilfovean
Mai multe amănunte despre activitățile sportive desfășurate la ACSO „Viitorul” am primit de la președintele clubului, Mihai Lăutaru, el însuși fost rugbist, coleg de generație cu primarul Marian Ivan. El a subliniat faptul că, în ciuda pandemiei, activitatea clubului nu a fost afectată, iar copiii au continuat să se antreneze și, mai mult, să obțină o serie de performanțe la nivel național și nu numai.
„Noi am reușit să menținem constant numărul de copii, chiar dacă trecem prin pandemie, ceea ce reprezintă un lucru îmbucurător, am depus multe eforturi pentru asta. Am încercat să-i stimulăm pe copii să facă sport. De exemplu, fiecare dintre aceștia primește, după antrenamente, câte un sandviș, pentru a-i atrage și a-i menține alături de noi. Totodată, la noi la club niciun părinte nu plătește vreo taxă. Este o inițiativă a domnului primar Marian Ivan, care susține cu fonduri din bugetul local acest club sportiv, fapt pentru care dorim să îi mulțumim. El însuși a fost sportiv de performanță, fost rugbist care a jucat în primul eșalon, la nivel național, al acestui sport De asemenea, am mai atras, anul trecut, și fonduri în valoare de circa 70.000 de lei din sponsorizări. Avem totul asigurat, echipamente, transport la competiții, bază materială și facilități. De asemenea avem în dotare și 2 microbuze, unul de 23+1 locuri și altul de 8+1 locuri, pentru transportul sportivilor”, ne-a spus președintele clubului.
Mihai Lăutaru ne-a mai precizat că clubul din Pantelimon are, în prezent, un efectiv de circa 600 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani. Activitatea sportivă s-a diversificat, în ultimii ani, la acest moment existând 8 secții în cadrul clubului, și anume, rugby, handbal, lupte, tenis de masă, dans sportiv, fotbal, șah și arte marțiale (Karate și Sambo).
Rugby-ul rămâne sportul „rege”, la Pantelimon
Mihai Lăutaru a scos în evidență faptul că secția de rugby reprezintă cea mai mare atracție pentru copiii din Pantelimon, aici fiind înscriși cei mai mulți sportivi. Iar rezultatele sunt pe măsură, având în vedere faptul că antrenorii acestei secții sunt foști rugbiști cu performanțe deosebite.
„Secția de rugby are grupe de U19, U16, U12, U10 și U8, care însumează un număr de circa 150 de copii. Antrenorul coordonator al secției este Daniel Neaga, fostul mare internațional, pentru că principiul meu a fost să-mi aleg drept colaboratori antrenori cu renume. La U15 este antrenor renumitul Dumitru Sterian „Cioc”. La celelalte grupe antrenează Marius Lache, Eugen Ion, Daniel Vâjea și Dragoș Țincu.
Rugbiștii de la U19 și U16 se pot lăuda cu performanțe deosebite, în ultima vreme. Astfel,în urmă cu o săptămână, echipa U19 a câștigat cu scorul de 36-0 confruntarea cu CSȘ Bârlad, iar juniorii de la U16 au reușit, pe 10 noiembrie, un scor rar întâlnit în acest sport. Ei au învins-o, în deplasare, pe RC Grivița cu incredibilul scor de 100-5, și se află în fruntea clasamentului, cu 15 puncte, fiind urmați, la distanță, de RC Cristian și RC Șoimii – CS Dinamo, cu câte 5 puncte fiecare.
Totodată, rugbiștii de la U 19 au câștigat și Turneul Național de Rugby în 7, iar echipa U15 s-a clasat pe locul al-II-lea la Campionatul Național.
Secția de Lupte are rezultate remarcabile
O altă secție care are rezultate deosebite în competiții este cea de lupte. Aici activează atât băieți, cât și fete, în jur de 30 de sportivi, născuți între anii 2002-2004, 2006-2008 și 2007-2009. Antrenori sunt Gheorghe Florea și Laurențiu Florea.
Astfel, în perioada 11-14 noiembrie a avut loc, la Târgu Mureș, finala Campionatului Național de Juniori.
Aici, Teodora Sîrbu a câștigat finala Campionatului Național de Lupte la 62 kg, iar Alexandra Maria Ion a ocupat locul al II-lea la categoria 53 kg.
Un alt rezultat remarcabil a fost cel al Mariei Sîrbu, care a ocupat locul V, la 59 kg.
De asemenea, în perioada 9-10 octombrie, juniorii secției de lupte din Pantelimon au participat la Campionatul Național de Cadeți și Seniori de Lupte, care s-a desfășurat la Centrul Olimpic Izvorani. Bilanțul a fost unul foarte onorabil: sportivii din Pantelimon s-au întors cu o medalie de aur, 3 medalii de argint și 4 medalii de bronz.
Marele câștigător a fost Patrick Cecate, la juniori IV, care s-a clasat pe primul loc. Locul al-II-lea a fost ocupat de Claudiu Stoica și Deniz Atakul, iar locul al-III-lea de Florin Tănase și Florin Istrate. Juniorii mici s-au întors și ei cu medalii: Adriana Irimia a câștigat medalia de argint, iar Matei Prodan și Alexandru Irimia au intrat în posesia medaliilor de bronz.
Ulterior, Patrick Cecate a urcat pe podium și la Campionatul Balcanic de Lupte, la categoria U15, care s-a desfășurat în Bulgaria, în perioada 28-30 octombrie, unde a ocupat locul al-III-lea. De remarcat că toate aceste performanțe ale tânărului luptător din Pantelimon au fost obținute la categorii de vârstă superioare, având în vedere că luptătorul ilfovean are doar 13 ani.
Handbalul, practicat mai ales de fete
La secția de handbal, echipele sunt formate doar din fete, iar coordonator este cunoscutul handbalist Alin Șania, antrenoare fiind Niculina Preoțescu, născută în Pantelimon, fostă participantă la JO de la Montreal cu naționala de handbal a României, care a „bifat” peste 100 de prezențe în echipa României unde a marcat peste 100 de goluri, Viorica Ștefănescu, Anamaria David și Andreea David. Secția are în componență grupele de Junioare II, Junioare III, Junioare IV, minihandbal și baby handbal.
În acest sezon, tinerele handbaliste de la ACSO au debutat cu brio în noul campionat județean și ocupă primul loc în clasamentul ilfovean de Junioare IV. Ele au câștigat meciul cu CS Tunari cu scorul de 17-6, ceea ce le-a dat încredere în forța echipei și le-a motivat pentru următoarele confruntări.
Și echipa de Junioare II a obținut un rezultat foarte bun în weekend, în confruntarea de pe teren propriu cu ACS Tonus București, pe care au învins-o cu scorul de 43-27.
Tenisul de masă este și el printre sporturile cu performanțe
La această secție sunt înscriși circa 15 de copii, majoritatea fete, care sunt antrenați de soții Laurențiu și Argentina Bîrlan.
„Cea mai în vârstă jucătoare pe care o avem este o fată de 12 ani, pentru că la tenis de masă antrenamentele încep de la o vârstă foarte fragedă, maximum 6 ani, altfel nu ai cum să obții performanțe.
Aici avem în clasamentul național o fetiță, Patricia Stoica, care ocupă primul loc la categoria ei de vârstă. Acest clasament este asemănător cu cel de la tenis. Iar la nivel național, la echipe, ne-am clasat pe locul 2.
Noi am înscris echipa de tenis de masă în Campionatul Național, în Divizia B, pentru ca jucătoarele noastre de 11-12 ani să joace cu adversare mult mai în vârstă, urmând ca astfel să capete experiență.
Aș vrea să menționez că secția de tenis de masă este susținută de un suflet mare, domnul Marcel Costea, reprezentantul firmei ASCAR AUTO din Pantelimon, un om deosebit. Cu ajutorul dumnealui, am reușit să achiziționăm doi roboți pentru servit, de ultimă generație, care trimit mingile în colțuri diferite ale mesei, cu anumite unghiuri și o anumită viteză. Un astfel de robot costă în jur de 8.000 de lei, iar dânsul ne ajută și ne sponsorizează mereu, cum ar fi pentru cumpărarea de fețe pentru palete, care costă în jur de 500 de lei una”, spune Mihai Lăutaru.
Secția de fotbal începe să aibă și ea rezultate
În cadrul secției de fotbal, înființată de puțină vreme, activează copii în cadrul a trei grupe, 2003-2004, 2005-2006 și 2007-2008. Ei sunt antrenați de Vasile Constantin și Ștefan Constantin. Antrenamentele se desfășoară pe terenul sintetic din bd. Biruinței nr. 70, iar meciurile de acasă se desfășoară pe terenul din Pasărea, în comuna învecinată, Brănești.
„Toți copii de la fotbal își doresc să devină precum Hagi sau Ronaldo și muncesc mult pe teren pentru a fi din ce în ce mai buni! Ultima performanță au realizat-o de curând, când au câștigat, cu scorul de 10-1, meciul împotriva ACS Berceni”, ne-a mai spus Mihai Lăutaru.
La Secția de Dans Sportiv activează 30 de copii
Cum arătam la început, la ACSO „Viitorul” ființează și o secție de dans sportiv care are un număr de 30 de copii, fete și băieți. Ei sunt antrenați de Catrinel Dima.
„Copiii participă și la competiții, dar încă nu performează. Și există o explicație: pentru a forma un cuplu de dansatori este o muncă enormă și durează foarte mult până se ajunge la performanțe, ani și ani de zile.
De altfel, nu putem spune că la toate secțiile există rezultate foarte bune, ceea ce este important e faptul că acești copii fac mișcare, un lucru foarte important pentru sănătatea lor fizică și psihică! Dar, la clubul nostru se depun eforturi intense pentru ca acești copii să poată merge cu fruntea sus la concursuri”, ne-a explicat președintele clubului din Pantelimon.
Micuții din Pantelimon sunt atrași și de șah
Marin Mavrodin este antrenorul micilor șahiști din oraș. La această secție, spune Mihai Lăutaru, există o situație aparte: „La șah este greu să formezi un club, pentru că, de exemplu, copiii azi sunt la noi, mâine la alt club, poți să-i înscrii și la clubul din Iași, de pildă, pentru că șahul poți să-l joci și prin corespondență. Astfel că la șah mai fluctuează numărul de jucători. Poți să-ți faci azi o echipă puternică pentru un turneu, după care poți să rămâi cu doi jucători”.
Copiii practică Sambo și Karate la clubul din Pantelimon
Artele marțiale sunt bine reprezentate la ACSO „Viitorul”. Aici, copiii din oraș pot practica Sambo, un stil de arte marțiale creat la începutul secolului XX în Rusia, dar și Karate Goju-Ryu. La Sambo, antrenor este Iulian Strugariu, iar la Karate există doi sensei, Marius Iacob și Paul Popa.
Lotul de Karate a participat, pe 16 octombrie, la Campionatul Național de Karate Goju-Ryu, care s-a desfășurat în comuna Dragomirești din județul Dâmbovița.
Karateka din Pantelimon s-au întors acasă cu 6 medalii. Două de argint, câștigate de Alin Alăzăroae (Kumite juniori masculin – 68 kg) și de Cosmin Chivu (Shobu Ippon juniori masculin – 76 kg).
Medaliile de bronz au revenit sportivilor Antonio Percu (Kumite juniori masculin și Shobu Ippon categ. +76 kg), Cosmin Chivu (Kumite juniori masculin – 76 kg), Andreea Tudorache (Shobu Ippon cadeți fem – 47 kg), Alin Alăzăroae (Shobu Ippon juniori masculin – 68 kg).
Așadar, așa cum se poate vedea, la ACSO „Viitorul” Pantelimon eforturile depuse de copiii sportivi au început să dea roade, ca urmare a sprijinului acordate de Consiliul local și de primarul Marian Ivan. Dar, lucrurile nu se opresc aici. În viitor, sportivii din Pantelimon vor beneficia de o bază sportivă nouă, potrivit unui proiect inițiat de edilul din comună.
Baza sportivă se va construi în zona străzii Siretului și va cuprinde un teren de fotbal cu tribună, omologat FRF, instalație de nocturnă, un teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, o clădire pentru vestiare, cu regim de înălțime parter și etaj retras, în care se vor afla 4 vestiare și 8 grupuri sanitare. De asemenea, este prevăzută amenajarea unei parcări cu 55 de locuri, dintre care 4 locuri destinate persoanelor cu dizabilități.