Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, care marchează revenirea la votul pe liste, a început vineri, 11 noiembrie, partidele politice şi candidaţii independenţi având, așadar, la dispoziţie 29 de zile să îi convingă pe alegători să îi voteze şi un buget limitat la 60 de salarii medii brute.
6.506 candidaţi luptă pentru un mandat de senator sau deputat
Cum arătam mai sus, timp de 29 de zile partidele politice şi candidaţii independenţi vor trebui să îi convingă pe alegătorii dezamăgiţi de clasa politică că merită să îi reprezinte în noul Legislativ, care va avea aproximativ 466 de parlamentari faţă de 588, câţi au fost aleşi în anul 2012, când sistemul electoral prevedea colegii uninominale.
Norma de reprezentare este de un deputat la 73.000 de cetăţeni şi un senator la 168.000 de locuitori.
Potrivit Mediafax, acum competitorii politici trebuie să se conformeze noului mod de a face politică, oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase pentru a-i convinge pe alegători să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat pedepsindu-se cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, potrivit legislaţiei în vigoare.
Fără spectacole, serbări, focuri de artificii
Legea mai interzice distribuirea de pixuri, căni, ceasuri, tricouri, jachete, veste, şepci, sacoşe, găleţi, brichete, alimente, pe care politicienii au mizat în alţi ani.
Candidaţii nu vor mai putea folosi vehiculele inscripţionate cu sloganuri de campanie sau care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar.
De asemenea, sunt interzise bannerele, mesh-urile, panourile publicitare mobile, steagurile publicitare, calcanele, ecranele publicitare, indicatoarele publicitare direcţionale, structurile de publicitate autoportante, mijloacele de publicitate, panourile publicitare, panourile publicitare mobile, proiectele publicitare speciale, publicitatea luminoasă, publicitate stradală (outdoor), precum şi publicitate pe vehicule.
Cheltuielile cu propaganda electorală sunt suportate exclusiv de către competitori
Ca și organizarea alegerilor locale din vară, și organizarea alegerilor parlamentare trebuie să ţină cont de noile prevederi ale legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale. Astfel, candidaţii la Camera Deputaţilor sau Senat vor avea la dispoziţie un buget maxim de 60 de salarii minime brute. Cheltuielile efectuate nu pot fi mai mari decât contribuţiile electorale depuse, atrage atenţia AEP, în Ghidul pe care îl pune la dispoziţia competitorilor electorali.
“Cheltuielile privind realizarea materialelor de propagandă electorală sunt suportate exclusiv de către competitorii electorali! Spre exemplu, dacă limita maximă de cheltuieli pentru un candidat este de 60 de salarii de bază minime brute pe ţară, însă acesta a depus contribuţii în valoare de 20 de salarii de bază minime brute pe ţară, valoarea maximă a cheltuielilor electorale va fi de 20 de salarii de bază minime brute pe ţară”, potrivit Ghidului menționat anterior.
Afişe electorale mai mici
Afișele electorale ”trebuie să aibă ca dimensiuni cel mult 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură, afişele electorale prin care se convoacă o reuniune electorală trebuie să aibă cel mult 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură şi vor fi amplasate numai în locurile speciale pentru afişaj electoral stabilite prin dispoziţie a primarului”, potrivit legislaţiei în vigoare.
Sunt interzise afişele electorale care combină culori sau alte semne grafice, astfel încât să evoce simbolurile naţionale ale României.
În premieră – înregistrare audio-video
Alegerile parlamentare din 11 decembrie marchează nu numai revenirea la votul pe listă, dar și înfiinţarea mai multor secţii de votare în străinătate, ca urmare a tensiunilor de la alegerile prezidenţiale din anul 2014, unde românii din diaspora au stat la coadă ore în șir pentru a-și putea exercita dreptul de vot.