Ministerul Sănătății a prelungit acordul cu Asociația Inima Copiilor, clinica San Donato nel Mondo din Italia și Asociația Bambini Cardiopatici din Italia, până la finele lunii iulie, a anului viitor. Potrivit unui act adițional semnat recent de toate aceste instituții, echipe de medici italieni şi români vor opera copii cu malformații congenitale cardiace în spitalele din România.

 

Articol publicat în jurnalul de Ilfov Nr. 478, ediția print

Majoritatea intervențiilor sunt realizate la Spitalul “Marie Curie” și în centrele din Iași și Cluj-Napoca. Încă un centru din Timișoara urmează să fie inclus în acest program. Potrivit Ministerului Sănătății, din anul 2013 și până în luna septembrie a acestui an, au fost operați 989 de copii. 750 de copii au fost supuși intervențiilor chirurgicale complexe la Spitalul “Marie Curie”, din București, 215 la Institutul de Boli Cardiovasculare “G.I.M. Georgescu”, din Iași, și 24 la Institutul Inimii, din Cluj-Napoca.

Ministerul Sănătății: “Programul înseamnă viață pentru bebeluși”

O altă componentă a acordului vizează instruirea personalului medical în domeniul chirurgiei cardiace, realizarea unui număr de 12 misiuni pe an, menținerea ratei de mortalitate de 3% și organizarea unui seminar de lucru sau congres internațional în România pe teme de specialitate. Pe lângă instruirea care are loc în România, 27 de chirurgi cardiovasculari, medici specialiști în anestezie-terapie intensivă, cardiologi, perfuzioniști, pediatri și asistenți medicali au beneficiat de programe de instruire în clinica din Italia. “Este un lucru extraordinar. (…) Programul început de statul român cu Policlinica San Donato a însemnat viață pentru bebelușii din România cu malformații cardiace, care altfel nu ar fi avut nicio șansă”, informează Ministerul Sănătății. Specialiștii speră ca Centrul de la “Marie Curie” să devină independent, fără cazuri transferate în Italia, într-un timp cât mai scurt.

Într-un an și jumătate, medicii români și italieni au salvat o sută de micuți cu malformații cardiace, internați la Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii “M.S. Curie”, din București. 70% dintre intervenții au fost realizate la copii în stare gravă. “Am reușit ceea ce ne-am propus, adică să salvăm aici, acasă, copiii noștri, care se nasc cu malformații cardiace, fără a mai fi necesar transferul lor în unități sanitare din alte țări. Anul trecut, am stabilit cu reprezentanții clinicii italiene că vom continua acest program și că îl vom dezvolta la nivel național”, spun medicii români. La rândul său, prof. dr. Alesandro Frigiolla, din Italia, susține că, “nu există caz în lume pe care să nu putem să îl operăm. 70% din cei 100 de copii au prezentat cazuri foarte grave. Reușita a fost de 100%. Vreau ca Spitalul “Marie Curie” să fie cel mai mare centru de chirurgie cardiacă pediatrică din Balcani”. Potrivit specialiștilor, 11% din totalul deceselor survenite la copiii sub un an sunt înregistrate la cei cu malformații cardiace. În fiecare an, aproximativ 3.000 de bebeluși cu tulburări cardiace constituie cazuri noi de malformații.

Peste 15.000 de copii și adolescenți suferă de malformații

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, mai bine de 15.000 de copii și adolescenți suferă de malformații cardiace, anual venind pe lume peste 1.200 de copii cu astfel de probleme. Malformațiile cardiace congenitale sunt prezente la circa 0,8-1% dintre nou născuții vii și reprezintă malformațiile congenitale cele mai des întâlnite la nou născut. Deși în majoritatea cazurilor nu se cunoaște cauza care duce la apariția malformațiilor congenitale cardiace, se știe că uneori poate fi vorba de infecții în cursul sarcinii. Cel mai des implicate sunt rubeola (virusul rubeolei poate interfera cu dezvoltarea normală a inimii fătului sau cu dezvoltarea normală a altor organe). Mai sunt însă și alte virusuri care pot fi implicate în producerea malformațiilor cardiace congenitale. Uneori, ereditatea joacă și ea un rol în apariția malformațiilor cardiace congenitale. Se pot întâlni familii în care mai mult de un copil este afectat de o malformație cardiacă congenitală, dar aceste cazuri sunt rare. Alte situații în care apar astfel de probleme sunt sindroamele genetice care evoluează cu afectarea mai multor organe, cum ar fi sindromul Down. Riscul apariției malformațiilor cardiace congenitale este crescut de consumul unor medicamente, dependența de droguri și alcool.