Primarul Alexandru Neacșu demonstrează, încă odată, că frumusețea naturii poate fi egalată numai de cea a sufletului. Printr-o amplă acțiune de plantare a arborilor care a avut loc pe 7 martie, edilul reînnoiește resursele naturale ale comunei Tunari și-i redă valoarea sa neprețuită.

 

Articol pubicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 494, ediția print

Comuna Tunari este o zonă liniștită, cu gospodării atractive, grădini frumos îngrijite și o vegetație care le fac de-a dreptul  spectaculoase. Nici nu este de mirare. Primarul Alexandru Neacșu, recunoscut pentru dragostea sa față de mediul înconjurător, face tot posibilul să le ofere aerul curat și frumusețea naturii, aceste daruri neprețuite ale omenirii. Chiar acum câteva zile, edilul, ajutat de iubitorii de natură și de frumos, a demarat acțiunea de plantare a peste o mie de copaci prin care va îmbunătăți semnificativ calitatea vieții oamenilor din comuna pe care o administrează. Localnicii din Tunari vor avea, așadar, o mulțime de beneficii în urma acestei campanii. Arborii le purifică aerul, le reglează temperatura, lucru deosebit de important în zilele toride de vară, și le echilibrează circuitul apei în natură, ferindu-i de secetă și inundații.

O oază de verdeață…

Campania edilului aduce un plus de frumusețe peisagistică și sănătate generației actuale și viitoare. În plus, primarul le insuflă localnicilor un sentiment mult mai profund de dragoste și respect față de mediul înconjurător, ajutându-i să conștientizeze mai bine cât de mult depind de această minune a lumii, natura. “Avem 1.300 de pomi pe care îi vom planta în patru zone ale comunei, respectiv în cartierul Tineretului, la școală, la grădiniță și în satul Dimieni. Voi planta copaci împreună cu elevii școlii, profesorii și părinții copiilor care sunt adevărați exploratori ai naturii. Împreună vom crea o oază de verdeață și bucurie celor dragi nouă. Am ales să desfășor această campanie cu mulți copii, pentru că ei, cu sufletele lor inocente, răspund întotdeauna cu entuziasm la astfel de acțiuni. Ei sunt grijulii, atenți și motivați să învețe această trăire frumoasă care presupune a petrece mult timp în mijlocul naturii. Avem copii și părinți minunați în comuna noastră și le mulțumesc pentru tot ce fac spre binele comunității”, ­ne-a spus primarul Alexandru Neacșu. Pentru prima dată, edilul a fost susținut într-o acțiune și de nepoțelul său, micuțul Zian, fiul îndrăgitei prezentatoare TV Ilinca Vandici. Simpaticul băiețel Zian Ioan Neacșu a făcut parte din echipa de voluntari și i-a acordat bunicului său o mână de ajutor la plantarea arborilor.

… care trebuie păstrată peste generații

“Plantăm tei, platani, salcie și salcâmi. Aceasta este comoara noastră la care ținem foarte mult și ne dorim să o păstrăm peste ani și ani. În două săptămâni vom organiza și o amplă acțiune de curățenie a comunei. În cei peste zece ani de când fac parte din administrația locală, am avut grijă să plantez foarte mulți pomi în Tunari pentru că avem nevoie de mult oxigen”, ne-a spus Dumitru Spau, consilier în Primăria Tunari. “Școala Gimnazială nr. 1 s-a alăturat campaniei naționale de împădurire. Astfel, elevi, părinți, cadre didactice și alți membri ai familiilor, au contribuit astăzi, la plantarea de pomi. Împreună am plantat fapte bune. Este tradiția școlii noastre să se implice în promovarea valorilor și a principiilor în ceea ce privește o natură curate și sănătoasă. De-a lungul timpului, școala noastră a inițiat și implementat multe proiecte ECO. A devenit deja o tradiție să dăm curs acestor proiecte și de fiecare dată ne vom implica cu drag. Este o datorie să avem aer curat, dar și o responsabilitate de a-l menține curat, de a contribui la un Tunari verde, la o Românie curată. Menirea noastră, a cadrelor didactice, a autorităților locale și a părinților este de a le insufla copiilor tot ceea ce înseamnă o natură ECO. Mesajul copiilor este foarte important, pentru că ei vor trasmite și adulților ce înseamnă să promovezi o educație ecologică sănătoasă, ce înseamnă să avem verdeață și aer curat”, ­ne-a spus prof. Coca Codreanu, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1, din Tunari. Locuitor al comunei Tunari, fostul mare fotbalist, Adrian Mutu, actualmente selecționerul naționalei de tineret U21, a luat parte la această campanie, împreună cu fiul său cel mic, Tiago.