În Jilava, ca și în celelalte localități ilfovene, procesul electoral s-a desfășurat fără incidente. La Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, aflat în incinta curții Primăriei Jilava, se eliberau acte de identitate, iar la Grădinița nr. 1 din Odăi l-am surprins la vot pe Elefterie Ilie Petre, primarul localității, însoțit de fiica sa.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 476, ediția print
Acesta a fost abordat de membrii secției de votare 216 cu rugămintea să propună, pe viitor, o modificare a procedurii în cazul solicitării urnei mobile de către cei de la Penitenciarul Jilava. Au fost 1.280 de deținuți care au cerut să voteze, iar fiecare din cele 5 secții amenajate în Jilava au avut câte o urnă mobilă care, dimineața, la ora 8.00, a plecat spre penitenciar (una dintre ele, cea aparținând secției 219, a plecat spre spitalul penitenciarului), cu personal din fiecare secție.
S-au întors cu voturile deținuților, însă, au fost necesare ulterior și alte deplasări ale urnei mobile, la alte solicitări. Spre exemplu, într-un bloc, la etajul 3, solicitare la care s-au deplasat 2 femei din secția de votare, însoțite ce e drept de reprezentanți ai Poliției Locale, care au urcat cu urna cu voturile deținuților în spate pentru a vota și cei aflați în imposibilitatea de a se deplasa, dar care au dorit și solicitat să voteze. Este un demers istovitor și, de aceea, în cazul penitenciarului poate fi găsită o altă variantă de deplasare – poate a unei singure urne mobile, special organizată pentru acești alegători.