Pe data de 15 octombrie, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov (AJFPI) a scos la licitaţie 60 de apartamente ale lui Robert Negoiţă, primarului Sectorului 3 și președintele PSD București. Lor li s-au adăugat și peste 1.000 de locuri de parcare precum și 12 spaţii situate în subsol, toate din ansamblul rezidenţial Confort City, aflat în orașul Popești-Leordeni.

Aceasta este cea de-a treia licitație organizată de Fisc cu bunurile fraţilor Negoiţă, până acum fiind recuperate, în total, circa 5 milioane din cele 28 de milioane de euro datorate pentru TVA din vânzările imobiliare, neachitată în perioada 2006-2008.

 

S-au mai recuperat 2,6 milioane de lei

 

La licitație s-au înscris 38 de persoane fizice și 7 juridice, dar aproape toate garsonierele și apartamentele s-au achiziţionat de la prima strigare, cu preţul la care au fost scoase la licitaţie. Ca urmare, în final, s-au vândut mult sub suma cerută de proprietari în mod normal. Astfel, o garsonieră de 34 mp s-a adjudecat cu 15.000 € + TVA, iar un apartament cu 3 camere de 92 mp a fost achiziționat cu doar 27.000 €. Locuințele respective nu sunt terminate, noii proprietari urmând să mai investească diverse sume pentru a le finisa. În total, au fost adjudecate 14 apartamente, 277 locuri de parcare supraterane și 11 locuri de parcare subterane. Au rămas nevândute 46 apartamente, 253 locuri parcare supraterane, 686 locuri parcare subterane și 12 spații subsol. De aceea, urmează să se organizeze o nouă licitație pentru bunurile neadjudecate.