Reprezentanții județului Ilfov și cei ai provinciei Zhejiang din Republica Populară Chineză, s-au întâlnit joi, 13 iulie, la Primăria Otopeni, în cadrul unei vizite oficiale a oamenilor de afaceri chinezi în România, la invitația Guvernului. Vizitele reprezentanților provinciei Zhejiang reprezintă deja, pentru ambele părți, o dovadă concretă de consolidare a prieteniei și cooperării între județul Ilfov și regiunea Zhejiang, iar întâlnirea de joi a fost văzută ca un pas concret spre dezvoltarea unor proiecte comune legate de atragerea de investiții pentru județ și pentru întreaga regiune și promovarea comerțului bilateral, spun reprezentanții CJ Ilfov. Delegația română a fost condusā de președintele Consiliului Județean Ilfov – Marian Petrache, iar cea chineză de Jiajun Yuan – guvernatorul provinciei Zhejiang.

Articol apărut în nr. 360 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

Zhejiang

La finalul întâlnirii, reprezentanții Consiliului Județean Ilfov ne-au declarat că au fost stabilite patru direcții de cooperare. Prima este din domeniul logisticii, în provincia Zhejiang existând cel mai mare port al Chinei, la Ningbo-Zhoushan. De asemenea, tot din provincia Zhejiang pleacă, de două ori pe săptămână, trenuri cu mărfuri până în Europa. Oficialii părților ilfovene și chineză au discutat în acest context despre eventualitatea construirii la Moara Vlăsiei a unui nod intermodal care să aibă conexiune și cu autostrada A2, spre portul Constanța.

A doua direcție de colaborare vizeză comerțului electronic, având în vedere că în provincia Zhejiang se află sediul celebrului site Alibaba. În Regiunea București – Ilfov există concentrată cea mai mare forță IT, astfel că o colaborare cu partea chineză poate fi foarte importantă. A treia direcție de cooperare ar putea fi turismul, ținând cont de faptul că provincia Zhejiang trimite anual 2 milioane de oameni de afaceri în Europa.

Cea de a patra direcție de cooperare are în vedere mediul de afaceri, respectiv întărirea relațiilor dintre Asociația Oamenilor de Afaceri Chinezi din România și oamenii de afaceri ilfoveni.

„A fost o întâlnire importantă, în cadrul căreia am primit invitația, din partea guvernatorului Yuan Jiaju de a face o vizită în provincia Zhejiang. Ne propunem ca momentul în care vom răspunde invitației să coincidă cu semnarea unor documente economice concrete, motiv pentru care va trebui să facem o platformă de lucru pentru pregătirea vizitei pe teme clare și să avem în delegație oameni de afaceri”, a mai precizat președintele C.J. Ilfov.

Remus Trandafir, director al Direcției Absorbție Fonduri Interne și Internaționale, ne-a declarat că vor începe demersurile privind înfrățirea cu provincia Zhejiang, fiind în același timp stabilită și platforma de comunicare între cele două părți, ilfoveană și chineză. Referitor la înfrățirea între cele două părți, reprezentanții CJ Ilfov, Marian Petrache – președintele CJI, Rizia Tudorache – vicepreședinte CJI și Remus Trandafir – director executiv au arătat că susțin schimbul de experiență și colaborarea între companii cu sprijinul camerelor de industrie și comerț aferente.

Înainte de întâlnirea de la Otopeni, delegația chineză, condusă de Liu Yunshan, înalt demnitar, a fost primită, la Palatul Victoria, de premierul Mihai Tudose. Prima întâlnire bilaterală cu autoritățile locale din provincia Zhejiang a avut loc în iulie 2013, în urma căreia s-a semnat o scrisoare de Intenție privind stabilirea de relații de înfrățire între județul Ilfov și provincia Zhejiang.