Pentru a veni în sprijinul românilor a căror supravieţuire depinde de transfuzia de sânge, Colegiul Medicilor din România şi Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti au lansat, săptămâna trecută, un apel public pentru conştientizarea importanţei donării de sânge. Apelul a fost făcut de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 554, ediția print

Conform statisticilor, România ocupă „printre ultimele locuri“ în Europa la donarea de sânge. „Avem lipsă de sânge în spitale, iar numărul donatorilor este încă foarte mic. Zilnic aud de la colegii mei: „nu avem sânge“. Haideţi să ne unim forţele şi să schimbăm „Nu avem sânge“ în „Avem sânge“! Ca medic hematolog văd zilnic cât de importantă este existenţa unor cantităţi suficiente de sânge atunci când ai nevoie. Haideţi, toţi cei care putem să donăm sânge, să fim implicaţi în viaţa comunităţii, pentru că donarea de sânge înseamnă şi responsabilitate“, a transmis prof. univ. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), printr-un comunicat de presă. 

„Să ne gândim că pot exista în spitale acum pacienţi care aşteaptă intervenţii chirurgicale sau care au diverse probleme de sănătate, iar lipsa de sânge le pune viaţa în pericol. Donarea de sânge înseamnă salvarea de vieţi. Tocmai din acest motiv spunem deseori că sângele înseamnă viaţă – viaţă pentru semenii noştri sau poate chiar pentru cineva drag nouă. În anumite perioade, medicii se confruntă cu deficit de sânge în diverse spitale. Vă îndemnăm să donaţi sânge. Sângele donat de cei a căror stare de sănătate permite donarea salvează vieţi. Donarea de sânge este o acţiune voluntară şi umanitară. Ştiaţi că din sângele pe care îl donaţi o dată ajutaţi medicii să salveze 3 persoane?“, a spus prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti, într-un comunicat de presă. Sloganul ediţiei de anul acesta a campaniei globale derulată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este „Donaţi sânge şi ţineţi lumea pulsând“.