În februarie 2017, s-au înmatriculat 7 Maserati, câte 6 exemplare de SsangYong și Subaru, câte 2 unități Alfa Romeo, Bentley, Chevrolet, Ferrari, Shuang Huan și Smart și câte o singură mașină din mărcile BMW I, Ford-CNG-Technik, GWM, Lada și Mercedes AMG
Înmatriculările de vehicule noi au crescut, în România, în februarie, cu aproape 50%, ajungând la 11.979 de unități, comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior, arată datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
În marja acestei majorări, autoturismele au înregistrat cel mai mare salt, de peste 62%, cu 8.302 de exemplare, consemnate în februarie comparativ cu aceeași lună din anul anterior.
Potrivit DRPCIV, în februarie 2017, în funcție de numărul unităților înmatriculate, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia – cu 2.085 unități (creștere de 49,57% față de februarie 2016), Skoda (704 unități, +40,80%), Volkswagen (700 de unități, +60,18%), Renault (579 unități, +127,06%) și Ford (556 unități, +41,37%).
Pe de altă parte, cea mai redusă frecvență a înmatriculărilor s-a înregistrat în cazul Maserati (7 exemplare), SsangYong și Subaru (câte 6 unități), Alfa Romeo, Bentley, Chevrolet, Ferrari, Shuang Huan și smart (câte două unități), BMW I, Ford-CNG-Technik, GWM, Lada și Mercedes AMG (câte o unitate).
În funcție de tipul de vehicul, în ianuarie, cea mai importantă creștere a numărului de înmatriculări s-a înregistrat la autoturisme (8.302 unități, +62,82%), autovehicule cu destinație specială (58 de exemplare, +52,63%), autovehicule transport mărfuri (2.569 unități, +49,62%), semiremorci (346 exemplare, +19,31%) și autobuze/microbuze (98 de unități, +12,64%),
La polul opus s-au situat înmatriculările de tractoare, cu 10 unități (-65,52%%), remorci (498 unități, -32,34%) și mopede/motociclete (98 de unități, -3,92%).
Conform statisticii DRPCIV, parcul auto național din România s-a majorat, în 2016, cu 6,21% față de anul anterior, depășind 7 milioane de vehicule, din care peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în București.
Astfel, din cele 1,253 milioane de mașini care erau înregistrate în București (circa 18% din total), puțin peste un milion de exemplare reprezentau autoturisme. În Capitală, majoritatea vehiculelor se încadrau, la finele anului trecut, în categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unități), urmată de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unități) și de cele cu peste 20 de ani uzură (195.666 unități).
Numărul autovehiculelor noi (0-2 ani vechime) se situa în București, la sfârșitul anului 2016, la 134.322 de unități, iar 104.068 dintre acestea făceau parte din categoria ”Autoturisme”.
La nivel național, din totalul celor 7.010.608 vehicule care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, 5,47 de milioane (78%) erau autoturisme, în creștere cu peste 6%, comparativ cu sfârșitul anului 2015, când au fost înregistrate 5,15 milioane de exemplare. La finele lui 2016, pe drumurile din România circulau 3,036 milioane de vehicule cu motorizare diesel (din care 2,119 milioane de autoturisme), în timp ce 3,586 milioane de mașini aveau motoare pe benzină, din care 3,339 milioane erau autoturisme.