În luna ianuarie 2014 regimul termic al aerului va fi apropiat de mediile multianuale în cea mai mare parte a teritoriului, iar local, în regiunile sudice şi sud-estice ale ţării sunt posibile temperaturi medii diurne ale aerului peste normele climatologice.

Sub aspect pluviometric, cantităţile lunare de precipitaţii vor fi, în general, apropiate de normalul perioadei în aproape toată ţara, exceptând zonele vestice şi centrale, unde se vor putea înregistra valori peste mediile climatologice. La sfârşitul lunii ianuarie 2014, aprovizionarea cu apǎ accesibilă plantelor de grâu de toamnǎ pe adâncimea de sol 0-100 cm va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, la scara întregii ţări.

În condiţiile agrometeorologice menţionate, culturile de toamnă şi speciile pomi-viticole se vor afla în stadiul de repaus vegetativ, pe majoritatea suprafeţelor agricole. Pe fondul scăderii temperaturilor minime ale aerului, pe arealele agricole fără strat protector de zăpadă sau cu strat superficial (sub 10 cm), va exista riscul deprecierii aparatului foliar prin brunificări şi arsuri (necroze) ale vârfului frunzelor. Totodată, în zonele de câmpie din jumătatea de sud a ţării, vor fi posibile reluări temporare ale proceselor de vegetaţie, în special la cerealierele de toamnă (orz şi grâu) înfiinţate în pe­rioada optimă.

În această perioadă specialiștii recomandă continuarea efectuării controlului biologic pentru determinarea viabilităţii plantelor la culturile de toamnă şi a elementelor de rod la pomii fructiferi şi viţa de vie și administrarea de îngrăşăminte minerale complexe la cerealierele de toamnă.