@ Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, aduse de la Mănăstirea Văratic pentru a împlini rugăciunile credincioșilor Parohiei Tamași
Ziua de 5 decembrie a fost istorică pentru comuna Corbeanca. Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, mare făcător de minuni al lumii, au poposit în mijlocul Parohiei Tamași, creând o punte sacră între Cer și Pământ, unde rugăciunile și dorințele credincioșilor s-au unit cu harul divin.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 682, ediția print
Racla cu cinstitele odoare a ajuns în lăcașul sfânt de la Corbeanca în jurul orei 17.00. Într-un cor de inimi pline de recunoștință și evlavie pentru Sfântul Gheorghe Pelerinul, ocrotitorul parohiei, moaștele aduse de la Mănăstirea Văratic, județul Neamț, cu binecuvântarea Preaferictului Părinte Daniel, Patriarhul României, au fost primite cu bucurie duhovnicească de către preoții și credincioșii așezării sacre, din satul Tamași. Moștenind tradițiile și credința străbună, enoriașii, alături de soborul condus de Părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, din care a făcut parte și părintele paroh Cosmin Manea, au adus slavă și mulțumire, înălțându-și speranțele și bucuriile către Ceruri.
”Este un moment de mare binecuvântare pentru biserica noastră pentru că, iată, Sfântul Gheorghe cel iubit atât de mult de noi a dorit să vină în aceste zile ca să-l cinstim și noi, cei credincioși, aici, la Parohia Tamași. După cum știți, bisericuța noastră a fost retîrnosită în anul 2020 când, pe lângă hramul Sfântului Ierarh Nicolae a mai primit două hramuri, cel al Sfintelor Femei Mironosițe și cel al Sfântului Gheorghe Pelerinul. Preacuvioasă Maică Stareță, această dorință a fost a credincioșilor noștri care îl iubesc și îl cinstesc pe Sfântul Gheorghe Pelerinul. Ne străduim cu toții să urmăm pilda vieții sale, să fim și noi rugători și milostivi așa cum Sfântul Gheorghe Pelerinul ne-a învățat. Iată, astăzi, Sfântul Gheorghe Pelerinul a binevoit să plece din nou în pelerinaj, cum făcea în timpul vieții sale! El a fost pelerin în Țara Sfântă, la Muntele Athos, dar mai cu seamă, în România noastră, în Moldova noastră, în Piatra Neamț, acolo unde zi de zi cutreiera străzile orașului cu același nume și le vorbea oamenilor despre Dumnezeu, rostea Psaltirea pe de rost, îi învăța pe oameni cuvântul lui Dumnezeu și pe mulți i-a adus la credința în Dumnezeu. Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru acest moment de mare bucurie în parohia noastră”, a spus părintele Cosmin Manea, parohul Parohiei Tamași, din Corbeanca.
Părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord: ”Sfântul Gheorghe Pelerinul și-a împodobit sufletul cu iubire de Dumnezeu și de semeni”
Cu inimile deschise, toți cei prezenți s-au închinat și s-au rugat la racla cu sfintele moaște. Într-o atmosferă de sfințenie și adâncă evlavie, cu cuvinte pline de înțelepciune și iubire, Părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, le-a descoperit credincioșilor prezenți istoria și faptele binecuvântate ale acestui sfânt călător al credinței.
”Momentul de astăzi este un răspuns al rugăciunilor pe care această comunitate le-a înălțat către Dumnezeu și către Sfântul Gheorghe Pelerinul. Este un răspuns. Pentru că eu știu bine de la părintele Cosmin, cât de mult și-a dorit el și întreaga comunitate să-l aibă aici pe cel de-al doilea ocrotitor al bisericii parohiale, primul ocrotitor fiind Sfântul Ierarh Nicolae. Și, iată, la sărbătoarea Sfântului Nicolae vine Sfântul Gheorghe Pelerinul, doi sfinți care au trăit în veacuri diferite, care au avut condiții sociale diferite. Sfântul Nicolae a fost ierarh, a fost ridicat la această demnitate arhierească, dar Sfântul Gheorghe Pelerinul a fost un mirean simplu, un om căsătorit, cu copii. Sfântul Ierarh Nicolae a fost participant la întâiul Sinod Ecumenic al Bisericii creștine. Sfântul Gheorghe Pelerinul a fost un om între oameni simpli. Dar au trăsături comune. Ambii au dobândit cu smerenie cele înalte, cu sărăcia – cele bogate și s-au făcut chipuri ale blândeților. Sfântul Gheorghe Pelerinul a trăit în sărăcie, dar s-a îmbogățit de Duhul Sfânt, s-a îmbogățit de darul lui Dumnezeu care a fost asupra lui. A trăit în smerenie în lumea aceasta, dar Dumnezeu l-a înălțat la Împărăția Cerurilor. Și el, asemeni Sfântului Nicolae, și-a împodobit sufletul cu smerenie, cu iubire de Dumnezeu și de semeni, cu rugăciune către Dumnezeu. Îi mulțumim Maicii Starețe că a avut multă dragoste și a răspuns chemării și solicitării părintelui paroh”, a spus părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord.
Stavrofora Iosefina Giosanu, Stareța Mănăstirii Văratic: ”Rugați-vă cu credință pentru că el o să vă îndeplinească tot ceea ce vă doriți”
Cu un glas blând și plin de credință, stareța Mănăstirii Văratic a sfătuit credincioșii
să-și descarce sufletul, aducând înaintea sfântului lor ocrotitor rugămințile și grijile cu credința neclintită că ele vor fi auzite și înțelese de Sfântul.
”Sfântul Gheorghe Pelerinul este unul din odoarele noastre cele mai de preț. A binecuvântat Bunul Dumnezeu ca în mănăstirea noastră să avem două racle cu sfinte moaște, pe ctitorul mănăstirii noastre, Sfântul Iosif de la Văratec și Sfântul Gheorghe Pelerinul, moaște care străjuiesc mănăstirea noastră și simțim cu adevărat ocrotirea lor. Rugați-vă cu credință la Sfântul Gheorghe, pentru că el o să vă îndeplinească tot ceea ce vă doriți. Acesta nu este un sfânt oarecare, ci este un sfânt al nostru. A trăit în mijlocul nostru, aici, pe pământ românesc și-i iubește pe credincioșii români. De aceea vă spun, rugați-vă și atingeți racla Sfântului, cu evlavie – că nu va fi în deșert. Am venit cu bucurie în parohia dumneavoastră. Suntem pentru prima dată în această zonă, dar ne bucurăm pentru că, dacă avem o solicitare undeva ca Sfântul să meargă, nu vrem să nu îndeplinim ceea ce doresc credincioșii și parohiile. Sfântul Gheorghe Pelerinul este pentru a doua oară în zona Bucureștiului. Să vă ajute Dumnezeu să fie o sărbătoare binecuvântată! Din partea soborului nostru de maici, vă spunem că acesta s-a întristat când Sfântul a plecat de acolo, dar s-a și bucurat pentru că acesta merge în misiune ca să îndeplinească tuturor credința, dragostea și evlavia pe care o au”, a spus Stavrofora Iosefina Giosanu, Stareța Mănăstirii Văratic.
Adrian Snagoveanu, primarul interimar al comunei Corbeanca: ”Mulțumim soborului preoțesc care a oficiat o slujbă atât de frumoasă, de înălțătoare”
Cu aleasă bucurie și recunoștință, primarul interimar al comunei Corbeanca a salutat evenimentul dedicat aducerii cinstitelor odoare în comunitatea sa. De altfel, acesta și-a exprimat bucuria că localitatea pe care o administrează este recunoscută pentru respectul și susținerea față de preceptele religioase, subliniind rolul vital al bisericii în comunitate. ”Este un moment emoționant. Faptul că în comunitatea noastră are loc un astfel de eveniment dovedește că cetățenii noștri au credință, își păstrează cultura, tradițiile și obiceiurile și aduc onoare comunității. Mulțumim soborului preoțesc care a oficiat o slujbă atât de frumoasă, de înălțătoare și în special preotului paroh Cosmin Manea și Părintelui Protopop, Cristian Burcea. Suntem alături de dumnealor, de preoți, de credincioșii noștri. Părintele paroh este un om minunat, pe care îl iubim, îl stimăm și-l susținem după putințe”, a spus Adrian Snagoveanu, primarul interimar al comunei Corbeanca.