Sute de elevi din Popești-Leordeni au șansa de a învăța, începând cu anul școlar 2023-2024, într-o unitate de învățământ nouă și foarte modernă, având în vedere că lucrările de construcție la noua clădire a Școlii Gimnaziale ”Ioan Bădescu” au fost finalizate.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 695, ediția print

Implementarea proiectului privind construirea Școlii Gimnaziale ”Ioan Bădescu”, pe Str. Școlii, din Popești-Leordeni, prin fonduri europene, a atins un grad de 99%, ceea ce înseamnă că noua construcție cu destinația unitate de învățământ este pregătită să preia elevii la sfârșitul vacanței.

”Am verificat stadiul lucrărilor la ceea ce probabil putem numi, după inaugurare, una dintre cele mai moderne instituții de învățământ din județ”, a anunțat primarul orașului Popești-Leordeni, Petre Iacob, care a adăugat că, având în vedere dorința de a da în folosință obiectivul odată cu începerea noului an școlar, a cerut urgentarea recepției, chiar dacă, conform contractului, termenul de execuție al noii clădiri este stabilit pentru septembrie 2023.

Compusă din 12 săli de clasă, trei laboratoare, o sală de sport, platou exterior din tartan, lifturi, spații administrative, toalete pe fiecare etaj, terasă verde și adăpost antiatomic, Școala Gimnazială „Ioan Bădescu“, din Popești-Leordeni, se mândrește și cu unele dintre cele mai îndrăznețe dotări și finisaje precum: table interactive în fiecare sală de clasă, instalații de climatizare, pardoseli de granit, balustrade de inox, grupuri sanitare de înaltă calitate etc.

”Constructorul s-a încadrat în termen, astfel că datorită finalizării lucărilor de construcție, am demarat procedura de recepție a construcției, vizând darea ei în folosință. Procedura de recepție înseamnă invitarea tuturor organelor competente, adică ISU, ISC, Primăria Popești-Leordeni, DSP, pentru certificarea faptului că executantul și-a onorat sarcinile și obligațiile specificate în contract. Ulterior, trebuie să vină comisia de la ARACIP pentru inspectarea școlii, astfel încât să vadă dacă sunt respectate toate normele, în vederea autorizării, astfel ca noua instituție de învățământ să poată fi deschisă pentru noul an școlar”, a precizat administratorul public al orașului Popești-Leordeni, Alin Todireanu.

Școala, cu terasă unicat în România, pe acoperiș

Așadar, în scrut timp, orașul Popești-Leordeni va beneficia de un proiect modern care, pe lângă spațiile destinate efectiv orelor de curs, ceea ce înseamnă inclusiv laboaratoarele pentru limbi străine, TIC și Științe, dispune și de alte facilități precum bibliotecă, cabinet medical, un bufet pentru copii, spații pentru cadrele didactice și auxiliare, spații tehnice, adăpost ALA (antiatomic). Sala de sport multifuncțională integrată în interiorul clădirii este la fel de modernă, cu vestiare separate pentru băieți și fete, respectând prin dotare normele europene și dând astfel posibilitatea desfășurării activităților sportive în condiții remarcabile.

Piesa de rezistență a unității de învățământ o constituie o terasă circulabilă verde, unde se pot desfășura activități recreative, inclusiv serbări, deoarece curtea școlii este mică. Terasa are circa 400 metri pătrați și a fost amenajată pe corpul 2, pe tot planșeul de deasupra etajului 2, pentru a respecta astfel și cota de 30% spațiu verde. Terenul este amenajat cu gazon, copaci, bănci, conform modelului internațional utilizat la clădiri, în situația în care o clădire nu dispune de spațiu suficient. Potrivit proiectului, s-a reușit construirea, pe un teren cu suprafața de circa 2.100 mp, a unei școli cu o suprafață de 5.500 metri pătrați desfășurați. Școala dispune de circa 1.500 mp pe nivel pentru clasele 0-VIII, capacitatea unității de învățământ fiind de 750 elevi în două schimburi.

Implementarea proiectului a fost posibilă prin finanțare nerambursabilă

Reamintim că poiectul “Construire corp nou Școala Gimnazială „Ioan Bădescu”, din orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov“, este realizat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) și din valoarea totală de 21.751.657 lei, administrația orașului Popești-Leordeni a ob­ținut o finanțare neram­bursabilă de 21.275.807 lei, adică 98% din întregul proiect.

Obiectivul general al proiectului a fost construirea unei clădiri noi pentru școala Gimnazială ”Ioan Bădescu” cu clasele ­I-VIII și pregătitoare, pentru a crește accesul, calitatea și atractivitatea procesului educațional în orașul Popești-Leordeni și a serviciilor suport în vederea adaptării ofertei școlii la cerințele beneficiarilor. Scopul este de a crea condiții optime pentru o educație de calitate pentru un număr de 750 elevi.

S-a propus o investiție adaptată noilor cerințe de mediu, prin amenajarea peste terasa porțiunii cu două etaje a unui spațiu verde. După finalizarea acestei etape a rezultat o investiție unitară și modernă, cu regim de înălțime: Subsol+Parter+ 3 Etaje.

Pentru realizarea pro­iectului, vechea școală a fost dărâmată, iar pe perioada lucărilor, elevii au fost mutați ­într-o școală de tip modular, foarte apreciată din punctul de vedere al dotărilor și confortului educațional, atât de copii, cât și de părinți.

Administratorul public a completat faptul că Primăria Popești-Leordeni intenționează să achiziționeze o structură modulară nouă, în varianta parter deoarece în prezent, pentru varianta actuală se plătește chirie, valorile fiind foarte mari și greu se finanțat din bugetul local. Așadar, ar putea fi mult mai rentabilă achiziționarea uni­tăților componente pentru o școală modulară și păstrarea acestora, având în vedere necesarul de unități de învățământ în oraș și creșterea constantă a numărului de elevi.

”În Popești-Leordeni, avem trei școli gimnaziale și un liceu, dar necesarul de locuri în sistemul nostru de învățământ este în creștere. De aceea, va veni în suplimentarea acestor demersuri, campusul școlar, din cartierul nou a orașului Popești-Leordeni, care până la finele anului viitor, cu siguranță, va fi finalizat, pe Strada Drumul Fermei, cea mai mai importantă arteră rutieră din zona nouă, ­de-a lungul căreia se găsesc cele mai multe unități locative”, a concluzionat primarul Petre Iacob.