Ordinea de zi a celei mai recente reuniuni a Colegiului Prefectural Ilfov, care a avut loc pe 28 iulie 2021, a cuprins, printre altele, și informarea privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, modul de respectare a prevederilor legale în vigoare în domeniul relațiilor de muncă și sănătății în muncă, în semestru I al anului 2021, prezentarea fiind făcută de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov, George Gavrilă.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 562
Potrivit ITM Ilfov, în semestrul I al anului 2021, pentru identificarea și combaterea muncii la negru, s-au efectuat în perioada menționată, 457 de controale și s-au aplicat 25 de sancțiuni pentru muncă nedeclarată, 20 de amenzi și 5 avetismente. 39 de persoane au fost depistate fără forme legale de angajare, iar valoarea totală a amenzilor aplicate persoanelor fizice și agenților economici, pentru muncă nedeclarată, a fost de 660.000 de lei. În ceea ce privește verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile în domeniul legislației muncii (altele decât cele referitoare la munca fără forme legale de angajare), s-a făcut referire la cele 486 de controale efectuate în semestrul I al anului în curs, în urma cărora s-au aplicat 153 de sancțiuni (44 avertismente scrise și 109 amenzi). Valoarea amenzilor aplicate a fost de 393.700 de lei. S-au dispus 665 de măsuri.
”Pe lângă activitatea de control propriu-zis în domeniul relațiilor de muncă, inspectorii de muncă cu atribuții în acest sens realizează și alte activități, conform competențelor legale. Astfel, în perioada analizată, s-au înregistrat 28 de contracte colective de muncă (pentru unități cu capital privat, stat, mixt și alte categorii de unități) și 6 acte adiționale (de prelungire sau alte clauze) la contractele colective de muncă. Au fost înregistrate 44 de contracte de ucenicie, iar pentru obținerea reprezentativității sindicatelor de la judecătorie s-au înregistrat și emis 2 dovezi, în acest sens. În vederea obținerii reprezentativității patronatelor, pentru 63 de unități s-a confirmat numărul salariaților. Conform prevederilor HG 905/2017 privind Registrul general de evidență a salariaților, au fost eliberate către titulari sau împuterniciți ai acestora 61 de adeverințe de vechime pentru perioada lucrată anterior anului 2011. S-au înregistrat 981 de notificări de la angajatorii care au sediul social în Ilfov (și obligația de a informa Inspectoratul în a cărui raza e sediul social despre încheierea contractului cu prestatorul cu care a contractat serviciul de completare și transmitere a Registrului de evidență a salariaților). Având în vedere că unii angajatori s-au aflat în imposibilitatea de a elibera adeverințe/extras din Registru (cum este prevazut la art. 6, alin. (5) și alin. (6) din HG 905/2017), în baza solicitărilor scrise ale foștilor salariați, ITM Ilfov a eliberat 38 de extrase din Registru, din care a rezultat activitatea desfășurată de aceștia la angajatori, durata activității, salariul, vechimea în muncă și în specialitate, așa cum au rezultat din Registrul general transmis de angajatori. S-au întocmit aproape 1.000 de răspunsuri la adresele solicitate de persoane fizice sau juridice de drept privat, instituții/autorități publice/alte entități juridice care au dreptul legal de a solicita și obține informații din Registru general de evidență a salariaților, cu respectarea măsurilor de protecție a datelor cu caracter personal (verificare CNP-uri, CUI-uri, fotocopii ale contractelor individuale de muncă, fotocopii ale statelor de plată, întocmirea de liste/tabele cu angajații unor societăți pe anumite perioade de timp solicitate). Au fost preluate la sediul ITM Ilfov 2.199 de solicitări – atât pentru prima depunere/preluare Registru, cât și pentru altele depuneri ulterioare, conform prevederilor legale privind Registrul general de evidență a salariatilor și ale Ordinului MMFPS 1918/2011. La solicitarea scrisă a angajatorilor care au solicitat nume de utilizator și parolă pentru transmiterea Registrului, au fost generate 2.373 adrese, iar în conformitate cu prevederile Legii 52/2011, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri și ale Ordinului MMPS 1140/2020, unde se specifică că, de la 25.07.2020, beneficiarii de lucrări au obligația să țină evidența zilierilor în Registrul electronic de evidență a zilierilor, la solicitarea scrisă a angajatorilor/beneficiarilor de lucrări au fost generate 22 de nume de utilizator și parole pentru transmiterea Registrului zilierilor. La solicitarea Agenției Județene de Prestații Sociale Ilfov a fost interogată baza de date organizată la nivelul ITM Ilfov pentru 2.410 CNP-uri comunicate de către primării, în vederea aplicării Legii privind venitul minim garantat, iar la solicitarea UAT din Ilfov și din țară a fost interogată baza de date ReGES/REVISAL pentru 11.034 CNP-uri”, a detaliat George Gavrilă.
Securitatea și sănătatea în muncă, peste 800 de controale
În domeniul securității și sănătății în muncă, în semestrul I al anului 2021, activitatea IMT Ilfov a urmărit eficientizarea capacităţii de control și respectarea prevederilor legale din domeniu. Pentru perioada menționată, s-a vorbit despre 813 controale, 1.226 deficiențe și măsuri dispuse, 1.165 avertismente și 61 amenzi în valoare de 406.500 lei. Și în acest caz, pe lângă activitatea de control propriu-zis în domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii realizează și activități precum:
@ cercetarea evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase – iar în semestrul I, 2021, au fost finalizate și avizate 19 dosare de cercetare;
@ supravegherea pieței: în această perioadă fiind efectuate controale (în colaborare cu ANAF – Direcția Regională Vamală București) în special la unități care introduc pe piață produse destinate protecției cetățenilor, în contextul pandemiei COVID-19 (în principal, măști de protecție) – fiind verificate 18 tipuri de produse și rezultând 12 produse neconforme. Unitățile controlate, care dețineau produse neconforme, au fost sancționate contravențional (9 avertismente și o amendă);
@ autorizarea sau avizarea funcționării agenților economici din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, în perioada de referință fiind autorizate pentru funcționare 83 de unități;
@ activitatea de abilitare a serviciilor externe de prevenire și protecție – în perioada ianuarie – iunie 2021 fiind abilitate 11 astfel de servicii;
@ conștientizarea și informarea angajatorilor, în contextul implementării măsurilor pentru prevenirea răspândirii COVID-19.