• La doi anișori, Anya are două operații pe cord deschis și trebuie să mai facă una urgent

Un caz dramatic umbrește frumusețea și luminozitatea comunei Domnești! În ciuda faptului că zâmbește și debordează de energie, la numai doi anișori și patru luni, Anya, o fetiță din localitate, are clipele numărate. Diagnosticată cu o malformație congenitală cardiacă extrem de rară și deosebit de gravă, micuța se zbate să trăiască.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 471, ediția print

Deși, avea toate șansele să se bucure de o viață frumoasă, fiind un copil dorit și iubit de întreaga familie, cuminte și foarte inteligent, drumul micuței Anya a luat o altă cale decât cea firească, așteptată de lumea toată. Și asta chiar dinainte de a deschide ochișorii în această lume și de a putea înțelege regulile vieții. Un conglomerat de
boli crunte o poartă pe un lung drum al suferințelor cumplite. Așa se explică faptul că din primele clipe de viață, de când trupul ei mic și fragil a început să fie mistuit de dureri și neputințe, micuța a stat mai mult prin spitale. Ea luptă cu mai multe afecțiuni care au o evoluție progresivă și agresivă, în fața cărora nici măcar elitele medicinei românești nu pot triumfa. Lipsa unei tehnologii moderne și avansate împiedică intervenția minune în România.

  • Adriana Ungureanu, mama fetiței: “Doar Spitalul de Copii Boston, cea mai bună clinică din lume, îi poate da o șansă”

“Anya Ungureanu are mai multe operații decât ani, dar zâmbește la fel de frumos ca orice copil. Ne-am călit în această luptă pentru viața ei și ne hrănim cu momente frumoase petrecute alături de ea. De exemplu, în vacanța de Crăciun, Anya a început să meargă, în ciuda bolilor de inimă pe care le are dinainte de a se naște. Din păcate, situația se va agrava. Este diagnosticată cu o malformație cardiacă gravă: atrezie de valva pulmonară, valvă care permite trecerea sângelui de la inimă la plămâni nu s-a dezvoltat normal și  nu se deschidea. În plus, ventriculul drept a fost hipertrofiat (peretele drept a fost îngroșat). De atunci, ea a trecut prin cinci operații diferite și recent am găsit o soluție la cea mai bună clinică din lume pentru cardiologie congenitală, Spitalul de Copii Boston (SUA). Ar fi posibilă o corecție a ventriculuuil drept, care ar pune capăt celei mai mari probleme. Și această intervenție ar trebui să se facă cât mai curând posibil, altfel starea de sănătate a Anyei s-ar agrava și mai rău”, ne-a spus Adriana Ungureanu, mama fetiței.

  • Anya are deja cinci operații

Drama micului îngeraș de la Domnești a început, însă, înainte de naștere. “După recomandarea medicului, fetița s-a născut în Germania, astfel încât să poată avea operația cât mai curând posibil. La vârsta de o săptămână, în iunie 2017, Anya a suferit o primă intervenție, în care un balon a fost introdus în artera pulmonară pentru a extinde larg zona valvei. Înainte de a împlini o lună, ea a suferit prima operație pe cord deschis, în care fluxul de sânge a fost îndreptat către plămâni. În acel moment problemele nu s-au terminat, dimpotrivă, s-au înmulțit. Fetița a suferit o tulburare gastro-intestinală gravă, iar doctorii au decis să o transfere la o altă clinică din Germania, unde alte două operații i-au dat înapoi funcțiile normale. În martie 2018, Anya s-a întors în Germania, pe baza formularului E112, pentru următoarea operație la inimă: anastomoza cavo-pulmonară bidirecțională – Glenn, care leagă vena cavă superioară de artera pulmonară dreaptă. Acesta a fost un tratament paliativ, pentru a îmbunătăți fluxul de sânge către plămâni”, ne-a mai spus mama fetiței.

  • Viața micuței costă peste 140.000 de dolari

Așadar, deoarece spitalele din România și din nicio țară europeană nu dispun de materialele sanitare și nici de tratamentele performante de care depinde viața fetiței, singura șansă ca să trăiască este să ajungă, urgent, în singura clinică specializată din lume, care se află în Statele Unite ale Americii. Din păcate, familia nu poate suporta cheltuielile necesare. O nouă șansă la viață pentru Anya, una în care inimioara ei să bată normal, costă peste 140.000 de dolari. Oricine va dona o anumită sumă, oricât de mică ar fi aceasta, va contribui la salvarea fetiței!

  • Donațiile se pot face în conturile:

 

Titular: Adriana Ungureanu, mama fetiței
IBAN: RO25 RZBR 0000 0600 0814 6100
Monedă: RON
Nume bancă: Raiffeisen Bank
Cod Swift: RZBRROBU

Titular: Adriana Ungureanu
IBAN: RO49 RZBR 0000 0600 2039 5119
Monedă: EUR
Nume bancă: Raiffeisen Bank
Cod Swift: RZBRROBU

Titular: Andrei Ungureanu, tatăl fetiței
IBAN: RO43 RZBR 0000 0600 2072 0856
Monedă: USD
Nume bancă: Raiffeisen Bank
Cod Swift: RZBRROBU