Prin grija și generozitatea voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, și copilașii din comuna Nuci care provin din familii fără posibilități financiare și materiale au revenit pe băncile școlii cu ghiozdane și rechizite noi.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 458, ediția print
În ciuda greutăților care apasă pe umerii lor mici, 18 copii sărmani din localitate au pășit pragul școlii cu tot ceea ce au nevoie pentru un an de învățământ înfloritor și rodnic. Voluntarii Patriarhiei Române i-au inclus în programul “Rămâneți în școală”, destinat evitării abandonului școlar în comunitățile rurale. Săptămâna trecută, aceștia le-au dăruit de la caiete speciale, pixuri, stilouri, acuarele, pensule și blocuri de desen, până la truse geometrice. Ghiozdane complet echipate în funcție de nevoile elevilor au ajuns la toți copilașii ai căror părinți nu și-ar fi permis să le asigure necesarul de rechizite pentru un an școlar cu rezultate promițătoare.
În comuna Nuci i-am avut ca beneficiari pe copiii cu posibilități materiale foarte reduse, care provin din familii defavorizate, în special familii cu mulți copii. Micuții au fost selecționați de către părintele Gheorghe Nuță, dar și de directorul școlii din localitate. Sunt copii din toate satele care formează comuna Nuci. Toți s-au bucurat nespus de mult, mai ales că unii dintre ei nu aveau nici caiete, nici ghiozdane. Din păcate, ceea ce m-a întristat foarte mult a fost faptul că un copil a venit desculț pentru că nu avea cu ce să se încalțe. Mulți dintre ei nu au îmbrăcămintea necesară pentru a ajunge la școală. De aceea, este o mare bucurie că am venit în sprijinul copiilor care au cea mai mare nevoie pentru a depăși această situație și a deveni oameni de bază ai societății. Sunt mulți care nu-și permit să meargă la școală, deși au o capacitate foarte bună de a învăța”, ne-a spus Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.
„Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această zi frumoasă și binecuvântată, în care voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului au revenit în comuna Nuci, unde sprijină constant activitățile parohiei noastre. Mulți dintre copilașii de aici nici nu aveau ghiozdane, nu au haine ca să se îmbrace pentru a merge la școală, iar voluntarii, ca de fiecare dată, au făcut un efort ca și acești copii să poată să ajungă la școală”, ne-a spus părintele Gheorghe Nuță, parohul Parohiei Nuci. Gestul voluntarilor Patriarhiei a fost primit cu mare bucurie și de către cadrele didactice din localitate. „Ne bucurăm enorm de mult că voluntarii sunt astăzi alături de noi. Orice activitate de voluntariat, mai ales din partea Bisericii, este binevenită. Să nu uităm că școala a început în biserică, să nu uităm că în orice activitate la nivel local biserica se implică. Pentru noi, colaborarea cu biserica a fost întotdeauna mai mult decât valoroasă și fructificată la maximum, ne dorim în continuare ca lucrurile să funcționeze la fel. Categoric că tot ceea ce s-a adus astăzi pentru copii, rechizite și ghiozdane sunt în folosul lor, având nevoie de aceste materiale pentru a se implica în activitatea didactică”, ne-a spus prof. Cătălina Neagu, directorul Școlii Gimnaziale nr.1, din comuna Nuci. Toate acțiunile voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale se desfășoară cu binecuvântarea Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, sub coordonarea arhim. Ciprian Grădinaru.