Luna iulie a acestui an a fost până în prezent cea mai caldă din istoria meteo a României – peste iulie 2012 – și se va încheia sigur în topul celor mai calde luni ale lui ”Cuptor”. Și cum și luna iunie a fost una extraordinar de caldă, iar acum – iulie este și ea mult peste medie, vara lui 2024 are toate șansele să fie cea mai caldă de până acum, indiferent de cum va fi luna august.
În primele 13 zile ale luni iulie media temperaturii pe țară a fost de 24 C, peste cea mai caldă lună de până acum, iulie 2012, a spus pentru HotNews.ro Gabriela Băncilă, director meteorologie operațională în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie. Ea a explicat faptul că nu știm dacă iulie 2024 se va menține pe primul loc, însă, dat fiind că prognozele indică temperaturi peste medie, este clar că luna în curs va fi printre cele mai calde luni iulie din istorie.
Cele mai calde luni, temperatura medie de la peste 100 de stații meteo ANM
Iulie 2012: +23,9 grade C
August 1992: +22,7 grade C
Iulie 2007: +22,7 grade C
Iulie 2015: +22,3 grade C
Iulie 2024 are până acum o medie de 24 grade C
”Diferența față de iulie 2012 este că atunci nu au fost așa multe zile cu temperaturi de 40-42 grade C, cum au fost și vor fi în luna în curs, dar atunci au fost constant temperaturi mult peste medie. Este imposibil de spus pe ce loc va fi iulie în topul celor mai calde luni, dat fiind că suntem abia la jumătate. Dar, va fi clar în primele locuri. Sunt stații meteo unde temperatura medie a zile a fost în weekend de 33 C, ceea ce înseamnă extrem de mult, fiind dese și cazurile în care spre miezul nopții au fost 30-31 grade C. Nu prea se mai răcește afară”, a adăugat meteorologul. Consecința este că devine tot mai greu de suportat căldura, consumul de electricitate crește enorm și efectele caniculei prelungite se văd peste tot, de la funcționarea orașelor, până la lipsa de apă din agricultură. Consiliul Județean Ilfov și Prefectura Ilfov au luat pentru prevenirea, diminuarea şi atenuarea efectelor negative ale caniculei prin asigurarea de servicii de permanență care să ofere cetățenilor: spații răcorose și apă potabilă.
COD ROȘU
Săptămâna a debutat cu 2 coduri roșii emise de ANM – primul pentru 15, 16 iulie 2024 – val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, în cea mai mare parte a țării și pentru 17 iulie – val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, zonele afectate fiind Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sudul Transilvaniei și al Crișanei. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Nopțile vor fi tropicale cu minime ce nu vor coborî sub 20 grade Celsius.