Inimile creștinilor ortodocși se umplu de bucurie, pe 20 iulie, atunci când se vor ruga cu toată suflarea și vor aduce închinare Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, la hramul lăcașelor de cult ce-i poartă numele. Multe minuni sunt legate de numele Sfântului Ilie, cel care a iubit credința atât de mult, încât a devenit îngerul lui Dumnezeu. 

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 558, ediția print

Scrierile bisericești ­ni-l prezintă pe Proorocul Ilie Testiveanul un drept măritor creștin care a iubit viața duhovnicească, de la vârste fragede. El a trăit cu aproape opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. A fost fiul lui Sovac, un preot care locuia în Tesve, o localitate din Israel. Se știe că, înainte de a veni pe lume, Sovac, tatăl Sfântului Ilie, și-a văzut fiul îmbrăcat în haine de foc și hrănit cu o flacără de câțiva oameni îmbrăcați în veșminte ­albe.

Cuvântul lui, puternic ca focul

Profeții de la Ierusalim au interpretat vedenia preotului ca un semn că Ilie a fost ales de Dumnezeu să-L slujească, să devină învățătorul poporului, care era mult îndepărtat de divinitate. “Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, dar să știi că el va fi locaș al luminii darului lui Dumnezeu și cuvântul lui va fi ca focul de puternic și de lucrător. Râvna lui către Domnul și viața lui fiind bineplăcută lui Dumnezeu, va judeca pe Israil cu sabie și cu foc”, i-a spus unul dintre profeți lui Sovac. Ceea ce s-a și întâmplat. Proorocul Testiveanul a slăvit cuvântul Domnului, i-a mustrat pe împărații care trăiau în fărădelege și i-a pedepsit pe falșii profeți. 

“Ardea ca un serafim, de dragoste înfocată”

Sfântul Ilie Tesviteanul a fost atras de preoție încă de la o vârstă fragedă și a continuat tradiția familiei. Atât de mult a iubit dreapta credință, încât și-a lăsat viața în mâinile Domnului și a devenit un înger divin. Deseori, vorbea cu Dumnezeu prin rugăciunile pe care le rostea cu tărie. Se spune că în momentele în care se ruga în tihnă, Ilie “ardea ca un serafim de dragoste înfocată” către divinitate. Și era iubit și protejat de Dumnezeu pentru dragostea pe care I-o purta. De fiecare dată când Îi cerea ceva Domnului, dorințele lui deveneau întâmplări reale. Ilie Tesviteanul primea în dar de la Tatăl Creator toate câte îi cerea, când apela la milostivirea Lui. 

Pregătește lumea pentru următoarea venire a lui Hristos 

Unul dintre darurile cele mai de preț care i-au înnobilat existența a fost acela de a aduce ploaia peste poporul care viețuiește în secetă. Iar vechiul Testament explică foarte bine acest aspect. Sfânta Scriptură îl prezintă pe Sfântul Ilie mergând la regele Ahab ca să-i mărturisească intenția lui Dumnezeu de a pedepsi poporul său prin secetă, din cauza credinței în zeul ­Baal. Nesocotind spusele sale, în zonă nu a mai plouat timp de trei ani și jumătate. Mai mult, el a fost nevoit să se ascundă de furia regelui Ahab la pârâul Cherit, unde a fost hrănit de corbi, dimineața cu pâine și seara cu carne. Corbii erau trimiși de Dumnezeu și îi procurau hrana de la templul din Ierusalim, pâinea și carnea reprezentând trupul Domnului. Mai târziu, l-a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului și i-a înmulțit uleiul și făina. Despre Sfântul Ilie se spune că nu a cunoscut moartea. El a fost îmbrăcat în veșminte îngerești și înălțat la ceruri.

Apără de furtuni năpraznice, cutremure și boli grele

Se spune că acesta va veni pe pământ să pregătească lumea pentru venirea lui Hristos, se va lupta cu antihristul și va fi omorât de el. Astăzi, este recunoscut ca sfântul care alungă seceta, deoarece el a reușit să salveze poporul lui Israel aducând ploaia. Apără satele și orașele de secetă, de furtuni năpraznice, cutremure și ferește oamenii de foamete și boli grele. Să luăm de la Sfântul Ilie dragostea înfocată pentru Dumnezeu și să trăim asemenea lui, în cuvântul și cu dăruirea pentru Hristos Domnul! Să ne rugăm Sfântului Ilie să mijlocească la Dumnezeu pentru purtarea de grijă pentru smerenia și mântuirea sufletelor noastre, pentru sănătate, pace și binecuvântare cu tot felul de binecuvântări duhovnicești!